Linkuri accesibilitate

Viorel Chivriga: „Moldova e unică prin felul cum întâmpină oamenii la intrarea în țară”


Jurnalul săptămânal la Europa Liberă

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:29 0:00
Link direct

Nascut la 27 iulie 1965 in satul Macaresti, raionul Ungheni. A absolvit facultatea de agronomie la Universitatea Agrara si facultatea de Managment la SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București). A activat mai multi ani in mediul de afaceri. Iar din 1997 este expert in politici economice si coordonator al Departamentului Economie de piata functionala la IDIS Viitorul.

Luni

Programul primei zilei a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, care are loc la Bruxelles conține mai multe evenimente, care vor dura pînă seara tarziu. Cuvantul de deschidere il are Johannes Hahn, Comisarul european pentru vecinătate şi negocieri legate de extindere. Demnitarul a menționat, că Platforma Parteneriatului Estic trebuie să-și concentreze atenția pe aplicarea DCFTA în cele trei state semnatare a Acordurilor de Asociere, crearea condițiilor pentru activitatea businessului, cooperarea cu societatea civilă. Potrivit lui, CE va ajuta statele din PE sa-si actualizeze foile de parcurs și va contribui la o cooperare mai productivă a structurilor europene cu societatea civilă din statele Parteneriatului Estic.

Urmează decernarea premiului în numele jurnalistului Pavel Șeremet. Premiul este ridicat de Nenad Pejic, vice-președinte RFE/RL și Vladimir Prytula, RFE/RL Crimeia, și urmează să ajungă în Crimeia, Ucraina la Mycola Semena, un jurnalist persecutat de autoritățile de ocupație din peninsula ucraineană. Mai tărziu, are loc sesiunea de bază, unde printre vorbitori este si doamna Natalia Gherman, ex-viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Doamna Gherman menționează că agenda de reforme trebuie să fie prioritatea numărul 1 în țările PPE, iar rezultatele acestor reforme trebuie să fie cunoscute și apreciate decetatenii statelor noastre. Nu poți să nu fii de acord cu această constatare.

Marți

Au loc alegerile coordonatorilor în cadrul PPE. Sălile localului seamănă cu niște mușuroaie de furnici. La Bruxelles am întâlnit o mulțime de prieteni din Polonia, Armenia, Republica Belarus, Georgia, Azerbaidjan, Ucraina. Îmi pare bine, că sunt sănătoși și dornici de a coopera pe viitor. Câteva cuvinte și despre delegația de la Chișinău. La Forum participă 22 de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din Moldova. Grupul economic pe care-l conduc este reprezentat de 4 persoane, dintre care 3 doamne. Se vede că politicile gender dau roade. Mă mândresc cu colegele mele. Sunt ambițioase, principiale și bune cunoscătoare ale domeniilor în care activează.

Un panel este dedicat raportărilor și planificării activităților pentru anul 2017. Sunt enunțate domeniile unde avem mult de lucru: realizarea ZLSAC, reformele în justiție, armonizarea legislației, informarea și diseminarea informației în rândul antreprenorilor, organizațiilor neguvernamentale, populației, cooperarea cu businessul și dezvoltarea regională. Forumul își încheie lucrările seara târziu. Mă grăbesc să-mi iau rămas bun de la prieteni și să mă pregătesc pentru plecarea spre Chișinău.

Miercuri

Este o ziuă parțial pierdută. Începe la ora 4.00. Am în față două rapoarte cu date diferite, la care nu am explicații. Le las baltă și prelucrez datele statistice pentru diagnosticul situației socio-economice din Găgăuzia. De dimineața, începe tirada apelurilor telefonice din Moldova. La 11.00 plecăm spre aeroport. Probleme cu internetul. În avion, spre Kiev, totul e în ordine, doar că la aterizare apare pe prim plan Iațeniuc, fostul premier al Ucrainei, care începe să răspundă la apeluri telefonice în văzul tuturor. Este și asta o tactică de a aduna atenția din jur. La Kiev cad fulgii, și probabil că vor fi vizibili și în Moldova, dacă nu mâine, atunci în următoarele zile. În aeroportul Chișinău, primii oameni, care întâlnesc pasagerii sunt angajatele lui Ilan Șor din magazinul Duty Free, care se află pe banda de intrare în țară. Peste tot, ca la oameni, numai la noi, ca la neoameni. Spre casă ajungem cu un taxi, pentru care camerele video și regulile de circulație rutieră nu există. Moldova este unică prin felul cum întâmpină oamenii la intrarea în țară.

Peste câteva ore plecăm împreună cu prietenii mei în Găgăuzia să discutăm despre dezvoltarea turismului în regiune. Va fi totul bine.

Joi

Dis-de-dimineată plec în Găgăuzia. La Cimișlia suntem informați, că ședința se amână pentru mai tarziu. Ajungem la Comrat. La prezentarea tabloului in domeniul turismului s-au adunat circa 30 de persoane. Reprezentantul IDIS Viitorul prezintă situația actuală din domeniu, oportunitățile nevalorificate din sfera turismului, dar și o schiță a foii de parcurs, care urmează a fi realizată. Interesant. Sunt atâtea posibilități ascunse de a relansa economia regională, despre care oamenii nu știu. Discuțiile sunt aprinse, interesul mărit, dar și propunerile venite din partea participanților sunt foarte bune. Sunt sigur, că strategia de dezvoltare socio-economică a Găgăuziei va avea un capitol dedicat turismului foarte bun. Cu siguranță acesta va include trasee și circuite turistice în satele și orașele din regiune, care vor capta interesul turiștilor din țară și din exterior.

La amiaza plecăm spre Chișinău. Seara o dedic scrierii capitolului „Industria alimentară din Găgăuzia”.

Vineri.

Ieri a fost ziua națională a României. Fiind român din lunca Prutului, cu un lexicon diferit de cel din alte zone din Moldova, eram des obiectul unor insulte, în special în primele săptămâni în anul I la facultate. Dar, spre deosebire de alții, eu și alți prieteni, crescuți la frontiera cu România am avut tot timpul și demnitate și am răspuns ferm când era cazul. În unele cazuri dur. Îmi pare bine, că am trecut peste asta frumos și civilizat. Sunt recunoscător României, pentru adăpostirea în anii 40 ai secolului trecut a mai multor rude de ale mele și protejarea lor. Dar și pentru acordarea de către Romania a unei șanse de a deveni un om cu viziuni normale, pe care unii le numesc europene. Sper și cred că aici nu am dezamăgit pe nimeni. În primul rând, pe prietenii și colegii mei de la SNSPA (Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București).

XS
SM
MD
LG