Pe 8 decembrie 1991, liderii Rusiei, Ucrainei și Bielorusiei au declarat că Uniunea Sovietică a încetat să existe.
Gheorghe Cojocaru: „La 25 de ani de la dispariția fostei Uniuni Sovietice, o supraputere mondială apărută pe harta politică a lumii după cel de-al Doilea Război Mondial și adversara Statelor Unite în epoca „războiului rece”, devine tot mai clar că prăbușirea sa a fost nu numai o consecință a erorilor strategice din domeniul politicii, ci și a pierderii competiției pentru modernizarea societală, inclusiv în sfera națională. În problema națională, succesele înregistrate de-a lungul timpului, ca și eșecurile, sunt extraordinare. Odată, pentru că s-a realizat o dezvoltare în sfera culturilor, limbilor și entităților naționale, și alta pentru că proiectul poporului sovietic a rămas doar pe hârtie.”
Europa Liberă: Cine stă să analizeze cauzele va trece, probabil, pe lista aceasta și marginalizarea limbilor naționale, adică locul secund care i se atribuia limbii băștinașilor în raport cu limba rusă. Și focare de genul acesta am văzut peste tot.
Gheorghe Cojocaru: „Într-adevăr, și asemenea exemple sunt multe. În 1965, de pildă, la Chișinău avea loc un congres al scriitorilor la care s-a vorbit direct despre degradarea lingvistică din societate, despre rusificarea școlilor și grădinițelor, despre restrângerea drastică a sferei de întrebuințare a limbii materne. Tot atunci, scriitorul Ion Druță, după cum și alți participanți la congres, au cerut revenirea la caracterele latine ca „veșmânt firesc” al limbii materne, fapt care a provocat o reacție oficială furibundă, forul scriitorilor fiind calificat, în consecință, drept o manifestare periculoasă „naționalistă”. În 1978, la Tbilisi oamenii au ieșit în stradă pentru a cere păstrarea în Constituție a clauzei care consacra statutul limbii georgiene ca limbă oficială a Georgiei, ceea ce a determinat și alte republici caucaziene să ceară respectarea drepturilor lor lingvistice. Mai puțin, în fosta Republică Sovietică Moldovenească, în care problema limbii și a alfabetului latin se va pune abia în 1989.”
Europa Liberă: Imediat după căderea Uniunii Sovietice, limbile naționale s-au revigorat, la fel și în Republica Moldova. Și astfel limba rusă s-a pomenit pe post de Cenușăreasă.
Gheorghe Cojocaru: „Un stat suveran nu poate să nu aibă printre atributele sale oficiale limba maternă ca limbă de stat, ceea ce s-a întâmplat și în cazul Republicii Moldova, deși limba română și alfabetul latin nu sunt acceptate în întreg teritoriul său național. În anii de existență a Republicii Moldova ca subiect al dreptului internațional, limba rusă a rămas o limbă care se bucură de protecția legii, care este frecvent și neîngrădit vorbită, atât în spațiul public, cât și în cel cultural, științific, în mass media și în sfera comunicării private.”
Europa Liberă: Dacă le-ați vorbi unor studenți, de exemplu, ce le-ați spune despre rolul limbii ruse și ce atitudine ar trebui să aibă față de necesitatea cunoașterii acestei limbi?
Gheorghe Cojocaru: „În întreg spațiul post-sovietic, nu numai în Republica Moldova, limba rusă este un mijloc de comunicare extrem de util și necesar, care înlesnește nu numai comunicarea propriu-zisă, convorbirile politico-diplomatice, de exemplu, ci și oferă tuturor cunoscătorilor săi accesul direct la marea cultură și știință rusă. Cunoașterea limbii ruse este un avantaj, de care cetățenii Republicii Moldova sunt conștienți, mai ales, cei care sunt plecați la muncă sau la studii în Federația Rusă, după cum și cunoașterea altor limbi de circulație internațională poate deschide în fața oricui noi orizonturi culturale și civilizaționale.”
