Despre Michèle Morgan, care a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, se spune (și cum aș putea să nu o repet și eu ?) că a avut cei mai frumoși ochi din istoria cinematografului. La crearea acestui mit a contribuit și celebra replică din nu mai puțin faimosul film din 1938 al lui Marcel Carné și Jacques Prévert Quai des brumes (tradus în românește prin Suflete în ceață), când Jean Gabin îi spune lui Michèle Morgan, cu vocea lui inconfundabilă: „T’as d’beaux yeux, tu sais !” („Ai ochi frumoși, știi asta ?”).
Născută, așadar, în 1920, actrița a debutat foarte tânără, obținând primul rol important la nici 17 ani. În perioada când Franța a fost ocupată de germani Michèle Morgan a plecat în Statele Unite, la Hollywood.
Periplul ei american este însă un eșec, atât în plan profesional cât și în plan personal, printr-o căsătorie nereușită. Se întoarce în Franța și, la prima ediție, din 1946, a festivalului de la Cannes obține premiul de interpretare feminină pentru rolul din Simfonia pastorală, adaptare după o cunoscută povestire de André Gide. Paradoxal, în acest film – care nu e, din păcate, o izbândă artistică – Michèle Morgan interpretează rolul unei tinere oarbe… Își dă întreaga măsură a talentului în filmul lui René Clair din 1955, Marile manevre, alături de Gérard Philippe. Pune capăt carierei cinematografice în 1975.
A jucat alături de mari actori: pe lângă Jean Gabin (cu care a trăit și o poveste de dragoste) și Gérard Philippe, parteneri i-au fost Charles Boyer, Michel Simon, Jean Marais, Pierre Brasseur, Humphrey Bogart, Bourvil, Michel Piccoli, Alain Delon. Ani buni l-a avut ca tovarăș de viață pe regizorul Gérard Oury, căruia îi datorăm unul din marile succese ale cinematografiei franceze, comedia La grande vadrouille (Marea hoinăreală).
Deși a fost, incontestabil, o stea, Michèle Morgan a dus o viață mai degrabă discretă, departe de extravaganțele și scandalurile cu care ne-au obișnuit atâtea alte vedete. Profesionistă ireproșabilă, nu a întâlnit însă întotdeauna rolurile pe care le-ar fi meritat. Frumusețea ei tulburătoare era dublată de o distincție care impunea. Prin dispariția lui Michèle Morgan lăsăm în urmă și o întreagă epocă din istoria filmului.
