Pare o veșnicie de când Elena Udrea își atingea delicat nasul, dând un semnal secret patronilor din umbră că e pe punctul să și-l scurteze. Deși nasul ei a inspirat de-atunci o întreagă literatură detectivistic-antropologică, nu s-a aflat nici până azi dacă de vină pentru enigmaticul gest era gripa sau mafia. Și nici cine erau patronii ei secreți, că pe cei publici îi știa toată lumea. Între timp s-au devoalat și alte porțiuni ale rețelei de interese, adânc împământate în zona serviciilor secrete unde se află tabloul general de electricitate care furnizează curent pe toate palierele puterii. Să te tot apuce gripa!
Însă Florian Coldea, adjunct al șefului Serviciului Român de Informații, și considerat capul capilor și nașul nașilor, e suspendat și cercetat de SRI nu în urma probelor tot mai multe că se joacă cum vrea cu comutatoarele și chiar electrocutează unele animale politice mai recalcitrante. Și nu Consiliul Suprem de Apărare a Țării, locul de acces la importante documente strategice și secrete, i-a luat jucăriile lui Coldea, deși ar fi avut motive s-o facă de mai multe mandate prezidențiale încoace. Nu, toate acestea i se întâmplă pentru că un urmărit general a agățat pe gardul opiniei publice rufăria serviciilor secrete la ore de maximă audiență, chiar dacă la o televiziune de minim impact. Nici de astă dată nu știm cine cutremură mai tare siguranța națională: tusea gripei sau junghiurile mafiei?
Fostul deputat PSD, Sebastian Ghiță, actualmente urmărit penal și teoretic primul pe lista serviciilor secrete a celor mai căutați oameni, contribuie constructiv la acest haos, antrenat pare-se la cele mai înalte școli de manipulare și dezinformare. Chiar și Florian Coldea, una dintre principalele sale ținte, ar trebui să fie încântat de performanțele discipolului. Sebastian Ghiță și-a desfăcut lada cu zestre și a scos de acolo poze de familie și carnete de însemnări pentru a dovedi că relația dintre el, serviciile secrete și procurorii favoriți ai presei s-a bazat pe sentimente sincere și că a avut o legătură directă, de durată și reciproc avantajoasă cu șefii cei mari ai României.
Înregistrările lui video sunt transmise în timp real și, cu toate că, la început, au stârnit ilaritate - pentru că, nu-i așa, cât de convingător poate fi un infractor dovedit, mai ales în chestiuni de partid și de stat? - au reușit să creeze o presiune suficient de mare pentru a declanșa anchetarea fostului număr doi din cel mai important serviciu secret, făcându-i pe unii să se întrebe cât de credibile mai pot fi cinstea și intransigența Laurei Kovesi dacă se va dovedi că a băut brudenschaft cu Ghiță, Dâncu și Ponta. Așadar, pe Coldea nu-l îngroapă doar pierderea de pe radare a milionarului de carton, ci și indiscrețiile acestuia.
S-ar părea că România e cu sistemul imunitar la pământ dacă junghiurile măruntului agent de informații televizate Ghiță provoacă strănuturile marelui general Coldea cu întregul său serviciu secret. Nu putem decât să ne gândim fie că poziția lui Florian Coldea nu era nici pe departe atât de solidă pe cât credeam, fie că poziția lui Sebastian Ghiță în sistem este mai sus decât s-ar fi putut crede. Frazele sale unor agramate și nepriceperea de a sta în fața camerelor ca iepurele prins cu farul mașinii îi dau un aer de credibilitate și de disperare. Ne amintește de incoerenții ofițeri de securitate prezentați într-o vreme ca niște animale exotice la televiziune. De Elena Udrea care-și povestea intimitățile cu serviciile secrete promițând cu degetul la nas și mai mari dezvăluiri. Ni-l amintește pe maestrul combinațiilor Sorin Ovidiu Vântu, și el dornic să ne arate pe blogul și din bârlogul său cum funcționează lumea la care cotizăm. În plus, nu e de colo să le râzi în nas autorităților care, zice-se, te caută cu dronele și cu câinii lupi după ce te-au pierdut ca pe Omar Hayssam, și să trimiți cumva înregistrările cu pricina fără să fii descoperit deși, spunea fostul președinte Băsescu, aparatura de interceptare SRI a costat undeva la un miliard de euro. Sau poate că și aparatura aceea de interceptare tot de Ghiță a fost instalată.
Dacă-și imaginează cineva că se face dreptate înlăturându-l pe Florian Coldea fără a cerceta forțele care guvernează infinitul mic și complicat al serviciilor secrete ar trebui să se mai gândească odată. Drumul României către raiul economiei de piață a fost pavat cu bunele intenții ale mafiei oligarhice și e greu să ridici o piatră să nu descoperi pe ea urmele celor care ți-au pus-o în cale. E greu, dacă nu imposibil, să găsești afaceri pe bani mulți care să nu aibă undeva în poziții-cheie ofițeri de securitate și ai serviciilor secrete postrevoluționare. Mulți dintre primii cei mai bogați 500 de români se regăsesc în dosarele fostei securități. Organigrama celor mai de succes afaceri este plină de oameni cu relații în serviciile secrete și prin procuratură. Ei au acces direct la aparatura de un miliard de euro, știu pe cine să fotografieze sau să filmeze și care este cadrul cel mai potrivit, cum cade lumina, ce calitate are sunetul. Sunt regizorii, scenariștii și producătorii filmului iar printre figuranți se află românii obișnuiți care cotizează și în acest fel la reușitele industriei cinematografice SRI.
Bursa de valori SRI rulează sume cu mult mai mari decât mezina bursă oficială. La această masă verde s-au negociat și adjudecat marile privatizări sau restituiri, investiții și recuperări în vreme ce Bursa oficială nu înregistra decât firimituri. Pentru că e clar că nu geniul economic explică marile reușite ale unor Becali, Voiculescu, Tender sau Nicolae. Dacă-i cauți la dosare, descoperi că au origine sănătoasă, de securiști patrioți dedicați țării. Chiar și Traian Băsescu, fostul comandant suprem al lui Coldea (sau viceversa), vituperează acum împotriva legăturilor incestuoase între serviciile secrete și Direcția Anticorupție, uitând că binomul SRI-DNA, cum i se spune, nu ar fi putut exista fără trinomul SRI-DNA-președinție și că el este cel care l-a inventat și tolerat pe Coldea. Băsescu însuși este cel care i-a dat generalului puterea secretă de a face și desface regi, după așa-zisa răpire și recuperare a jurnaliștilor din Irak. Fostul președinte, care a avut și el relații duioase și dubioase cu Securitatea, părea îndrăgostit până peste urechi de aparatura de interceptare a serviciilor secrete și de dosarele penale ale adversarilor politici. I-au servit să-și facă loc pe platoul puterii.
Așadar, nu e nimic nou în telenovela lui Sebastian Ghiță. Dacă preadispăruta Elodia și-ar fi ținut vlog, adică un jurnal video pe internet, probabil că așa ar fi arătat, ba chiar mai interesant. Ce ne spune Ghiță? Că a făcut parte dintr-o rețea mafiotă care se întinde la toate palierele puterii. Că acest grup mafiot racola mereu tinere talente pe care le punea la șmotru în numele interesului național al familiei clasice, că extorcările, deturnările de bani, fraudele și evaziunile bugetare sunt înscrise în codul genetic al clasei politice indiferent de orientare, doctrină și turismul partinic, de vreme ce au cu toții un ADN comun.
Resuscitarea serviciilor secrete ceaușiste a fost evidentă încă din primele mandate ale lui Ion Iliescu când Securitatea s-a reinventat invocând cazul de forță majoră al evenimentelor din Târgu Mureș din martie 1990 (generate, pare-se, tot de securiști). Pe față sau pe ascuns ofițerii de securitate și învățăceii lor de școală nouă au desfigurat cum s-au priceput mai bine istoria, relațiile sociale, instituțiile democrației și mecanismele economiei de piață. Alternanța la putere nu a fost decât o rezultantă a curentului alternativ care trece prin rețeaua de energie a serviciilor secrete. De îndată ce legea de funcționare a SRI i-a permis să se implice în activități economice, numai cerul a mai stat în calea interesului securistic național. Așa s-a făcut postistorie economică în statul postcomunist: marile întreprinderi au fost puse pe butuci pentru a fi salvate providențial de oamenii de bine al puterii, cei care știau cum merg lucrurile pentru că se pricepeau la inginerii d-astea. Au fost mereu la timpul și locul potrivit: dacă vindea Patriciu acțiuni subevaluate zece minute de la intrarea pe bursă, erau acolo și cumpărau caimacul, dacă se licita pentru cine știe ce afacere, ei o cumpărau la preț de dumping și o vindeau la bucată cu prețuri exorbitante, eventual tot statului. Aveau bani de investit: greaua moștenire a lui Ceaușescu a constat nu doar în armatele de lăcuste eliberate în ecosistemul românesc după moartea șefului, ci și în zecile de miliarde de dolari din paradisurile fiscale, chiar acolo unde-și făceau vacanța Sebastian Ghiță și Florian Coldea. Icrele depuse de securitate peste tot în societate și în economie au avut timp în acești 27 de ani să eclozeze în toate zonele puterii. De aici și ironia alternanței la putere.
Firește, în acest context, discuțiile pe tema grelei moșteniri a cabinetului Cioloș și a zerourilor din buget, despre faptul că Liviu Dragnea nu știe să pună virgula ca lumea nici în propoziții, nici în numerele mari ale Produsului Intern Brut par ridicole și inutile. Economia României a intrat demult în post-istorie. Criteriile competenței, competiției și valorii au fost substituite de cele ale relațiilor de grup de interese organizat la nivelul statului. PSD a spus de multe ori ceea ce au gândit toate partidele, anume că bugetul de stat este o armă politică. Și nici bugetul pe care prim-ministrul Sorin Grindeanu îl va prezenta în Parlament către sfârșitul lunii nu va fi altfel. Păcatul originar al PSD-ului, acela de a proveni direct din PCR, i-a fost util: mânuiește ca nimeni altul arma bugetară pentru a-și liniști electoratul și pentru a menține vigilența pretorienilor partidului. Până acum, fiecare președinte post-revoluționar a recunoscut mai mult sau mai puțin direct că serviciile secrete au învins. Ion Iliescu s-a identificat cu ele sau cel puțin le-a folosit să-l scape de indezirabili (studenți, partide istorice, intelectuali sau jurnaliști). Emil Constantinescu a fost îngenunchiat de ele și determinat să renunțe la o a doua candidatură. Traian Băsescu a întreținut relații neprotejate și contra naturii cu serviciile și se plânge acum că are probleme cu imunitatea, că-l chinuie gripa și junghiurile. Iar dacă președintele Iohannis, teoretic șeful circului, nu va domestici menajeria, animalele politice vor continua să facă incursiuni în public, să-și potolească foamea în haită. Ar putea s-o facă, doar să nu fi luat și el ceva gripă!
