Linkuri accesibilitate

Trump conduce parada inaugurală la Washington, 20 ianuarie 2017
Trump conduce parada inaugurală la Washington, 20 ianuarie 2017

BLOG: Președintele Trump. Învestirea

Donald Trump a devenit al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

-- Donald J. Trump, republican, 70 de ani, a depus jurămîntul ca al 45-lea președinte al Statelor Unite, împreună cu vicepreședintele Mike Pence.

-- În discursul său inaugural, Trump a spus că America „nu va încerca să impună felul nostru de viață nimănui, ci mai degrabă va lăsa acest fel de viață să lumineze ca un exemplu de urmat pentru toți”. El a promis, de asemenea, o „nouă viziune care să ne guverneze țara: de acum încolo, va fi numai America înainte de toate. Trump a mai promis: „Ne vom întări alianțele și vom face altele noi - și vom uni lumea civilizată împotriva terorismului islamic radical, pe care îl vom șterge de pe fața pământului.”

-- Trump a deplîns, pe de altă parte, un „sistem” care „s-a protejat pe sine însuși, și nu pe cetățenii țării noastre”, și a spus: „asta se va schimba începînd de aici și de acum, pentru că acest moment este al vostru: vă aparține”.

-- Măsurile de securitate rămân sporite, mii de persoane protestează la Washington, și se relatează că au fost operate zeci de arestări. Demonstranții au spart vitrine și au încercat să blocheze punctele de control pentru a nu permite spectatorilor să participe la eveniment.

-- Ziua a continuat cu parada inaugurală pe Pennsylvania Avenue, de la Capitoliu la Casa Albă.

Președintele Igor Dodon și premierul Pavel Filip l-au felicitat pe Donald Trump în ajunul investirii în funcție, relatează IPN.

Președintele Igor Dodon cu harta „Moldovei mari”, cadou de la președintele Vladiimir Putin, 17 ianuarie, 2017
Președintele Igor Dodon cu harta „Moldovei mari”, cadou de la președintele Vladiimir Putin, 17 ianuarie, 2017

Igor Dodon a scris: „Folosesc acest frumos prilej pentru a reitera interesul sporit al țării mele de a aprofunda relațiile tradiționale de prietenie și cooperare moldo-americane, precum și de a intensifica dialogul bilateral în diverse domenii, în beneficiul ambelor noastre țări și popoare”.
Premierul Filip a peldat pentru continuarea parteneriatului strategic bilateral, așa cum a fost pe parcursul ultimilor 25 de ani, mai relatează IPN.

Pregătiri în Slovenia, unde s-a născut noua prima doamnă a Statelot Unite, Melania Trump (TMZ).

Ceremoniile de ianuguare cer multă imaginație, artistică dar și tehnică.

Premiere tehnice la ceremoniile de inaugurare
Premiere tehnice la ceremoniile de inaugurare

Cu câteva ore înainte de inaugurarea noului președinte anmmerican, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu Donald Trump pentru a continua efortul de adaptare a NATO la provocările existente.

Într-un interviu cu televiziunea Bloomberg, Stoltengberg nu a uitat să reamintească faptul că articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic a fost invocat o singură dată în istoria NATO: în sprijinul Statelor Unite, după atacurile teroriste de la New Yrok din 11 septembrie 2001.

Recent, Trump a criticat din nou NATO drept o organizație „depășită”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG