Donald Trump i-a răspuns premierului britanic Theresa May, care-i trimisese o copie a unui discurs faimos rostit de Winston Churchill în decembrie 1941. Cancelaria premierului nu a vrut să dezvăluie ce este în mesajul lui Trump. Cadoul era din decembrie 2016.
În respectivul discurs, pronunțat de Churchill în Congresul american după atacul japonez de la Pearl Harbour, premierul conservator își exprima speranța că popoarele Marii Britanii și SUA vor putea „merge împreună pe calea dreptății și a păcii”.
Cu câteva ore înainte de inaugurarea noului președinte anmmerican, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu Donald Trump pentru a continua efortul de adaptare a NATO la provocările existente.
Într-un interviu cu televiziunea Bloomberg, Stoltengberg nu a uitat să reamintească faptul că articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic a fost invocat o singură dată în istoria NATO: în sprijinul Statelor Unite, după atacurile teroriste de la New Yrok din 11 septembrie 2001.
Recent, Trump a criticat din nou NATO drept o organizație „depășită”.
Ceremoniile de ianuguare cer multă imaginație, artistică dar și tehnică.