Profesor la Universitatea din București, istoric literar, eseist, specialist în limbi romanice și în stilistică, romancier, Mihai Zamfir este o figură proeminentă a culturii românești contemporane. După 1990, a fost și ambasador în Portugalia și Brazilia.
A fost totodată, în ultimii 27 de ani, o prezență publicistică vie și constantă, mai ales prin rubrica permanentă pe care o deține la revista România literară. Multe din textele apărute acolo sunt reunite acum, sub titlul Jurnal indirect, în două volume substanțiale, totalizând peste 1700 de pagini și tipărite în superbe condiții grafice la editura Spandugino.
Prima parte se intitulează Mic dicționar și înregistrează speranțele, elanurile, îndoielile, renunțările, dezamăgirile ce au însoțit „tranziția” românească, o tranziție care parcă nu se mai sfârșește. Mihai Zamfir se dezvăluie ca un observator atent și lucid al actualității politice și ca un apărător consecvent al valorilor democrației. Nu puține texte excelează prin vervă polemică. Partea a doua cuprinde o suită de Scrisori portugheze, incursiuni în spațiul lusitan dar și notații subtile pe cele mai variate subiecte. Brazilia este „personajul” principal în secțiunea intitulată Tropice surâzătoare, trimitere la titlul (Tropice triste) unei faimoase cărți a antropologului Claude Lévi-Strauss. În fine, alte articole sunt grupate sub genericul Plecând de la cărți: regăsim acolo gustul sigur și întinsa cultură a autorului, care evoluează, cu egală dezinvoltură, în mai multe literaturi și în mai multe epoci istorice. În totul, o lectură pe cât de pasionantă pe atât de instructivă.
Cartea e tipărită, cum spuneam, la editua Spandugino, o editură ce își face un titlu de onoare în a publica texte valoroase într-o haină grafică deosebită. La această editură au apărut volume de Mircea Anghelescu, Liviu Papadima, Mihai Dinu, Virgil Nemoianu, traduceri din Paul Ricoeur, Frédéric Vitoux, Michel de Castillo etc. Unul din autorii preferați ai editurii a fost regretatul Solomon Marcus, printre altele cu o serie de Scrieri intitulată Răni deschise. Îi mai găsim în catalog pe Sergiu Celibidache și pe pianista Elisabeth Sombart. Să adaug că există și o fundație Spandugino, cu proiecte culturale și civice remarcabile, ce ar merita o (re)cunoaștere mai largă.
