Executivul de la Chișinău a discutat recent situația sistemului hidrologic al Republicii Moldova, în special problemele legate de ecosistemul râului Nistru. Guvernul a fost sesizat de mai multe organizații neguvernamentale care atrag atenția că autoritățile ucrainene intenționează să construiască 6 centrale hidroelectrice pe Nistru. A fost creat și un grup de lucru care ar urma să identifice riscurile existente și să revadă angajamentele asumate sub aspect ecologic de Republica Moldova și Ucraina. O discuție la această temă cu Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova.
Alecu Reniță: „Orice construcţie pe fluviul Nistru ar trebui să îngrijoreze deopotrivă şi Republica Moldova, şi Ucraina. Fiindcă în bazinul hidrologic al Nistrului locuiesc peste opt milioane de oameni şi în Ucraina, şi în Republica Moldova. Practic, aceste opt milioane, toţi, beneficiază de apa Nistrului. Aşa că mai ales pentru cetăţenii noştri, dar şi pentru autorităţi trebuie să fie clar că Nistrul din Carpaţi, de unde izvorăşte, din regiunea Beșka şi până la Cetatea Albă, este o fântână orizontală. Şi această menire de fântână orizontală, care asigură peste opt milioane de cetăţeni cu apă potabilă trebuie să fie prioritară în oricare alte abordări. Celelalte abordări, să construim ceva, cele şase hidrocentrale, de exemplu, pe Nistru ar trebui să vadă dacă se împacă cu asigurarea de mai departe cu apă potabilă a acestor opt milioane de oameni.”
Europa Liberă: Ar exista riscuri în acest sens, dacă vor fi construite aceste hidrocentrale?
Alecu Reniță: „Da. Trebuie să se înţeleagă că şase hidrocentrale, de fapt, înseamnă transformarea râului sau fluviului Nistru într-un lanţ, într-o salbă, dacă vreţi, de lacuri. Iar lacurile sunt cu totul altceva decât un fluviu care are regimul lui, are debitul lui şi are un şir de cicluri naturale care, dacă nu sunt respectate, se transformă, practic, într-o apă stătută sau chiar într-o apă moartă.”
Europa Liberă: În consecinţă, ce se poate întâmpla? Să înţelegem că volumul de apă care ar trebui să intre pe teritoriul Republicii Moldova va fi mai redus?
Alecu Reniță: „Trebuie să pornim de la faptul că în prezent, datorită unor tărăgănări absolut inexplicabile pentru partea moldovenească... Şi spun acest lucru nu pentru a crea animozităţi cu vecinii noştri din Ucraina, dar pentru noi e inexplicabil, fiindcă noi deja un sfert de veac facem drumuri spre Kiev, ca să rugăm autorităţile ucrainene să semneze un acord de gospodărire în comun a bazinului hidrologic al Nistrului. Această gospodărire în comun, abordări comune, planuri comune, monitorizare comună ne-ar garanta că râul îşi va păstra caracteristicile naturale. În cazul când, de exemplu, Republica Moldova ar decide de una singură să administreze sau, cum se întâmplă în prezent mai ales pe partea Nistrului de Sus, unde noi nu avem nicio posibilitate să intervenim, clar, Nistrul ar putea să degradeze într-un ritm foarte rapid şi, până la urmă, să ne trezim că şi ucrainenii, şi cetăţenii Republicii Moldova nu vor avea apa potabilă pe care la moment o folosesc, fără să conştientizeze, în mare măsură, din fluviul Nistru. De aceea, e o problemă comună şi trebuie să vedem şi să avem politici comune pentru întregul bazin hidrografic al fluviului Nistru.”
Europa Liberă: Spuneaţi că acest lucru ar afecta nu doar Republica Moldova, vorbim atât de cetăţenii Republicii Moldova, cât şi ai Ucrainei. De ce, atunci, de atâta timp se discută fără ca să se ajungă la un consens?
Alecu Reniță: „Sunt foarte mari interese. La început credeam că e vorba numai de birocraţia sovietică. După independenţă lucrurile au luat o altă întorsătură, nu mai aveau pe cine găsi vinovat şi atunci a fost tărăgănat acest acord comun Moldova-Ucraina. A fost tărăgănat cam din ’91 tocmai până în 2012, când la presiunea ecologiştilor, în primul rând, din Republica Moldova, dar şi din Ucraina, a fost semnat la Roma acordul bilateral în privinţa administrării bazinului hidrografic Nistru de către autorităţile de la Chişinău şi de la Kiev. Dar, în timp ce Republica Moldova chiar în 2012 a ratificat acest acord, Ucraina până în ziua de azi nu îl ratifică, fiindcă, din câte am reuşit să ne documentăm, sunt interese foarte mari legate de pădurile din Carpaţi, acolo unde se produc acumulări în proporţie cam de 80% din toată apa Nistrului. Şi, în consecinţă, clar, dacă sunt distruse pădurile, atunci volumul de apă scade catastrofal şi, până la urmă, cu nimic nu ne alegem. Este o problemă majoră şi ea trebuie să intre pe agenda Parlamentului sau Radei de la Kiev şi să ratifice acordul, ca într-un viitor cât mai apropiat, fie 2017-2018, noi să avem, practic, o comisie comună nu numai pentru monitorizare, dar şi pentru politici comune şi strategii comune în bazinul hidrografic al Nistrului.”
Europa Liberă: Dar acum guvernul anunţă că un grup de lucru interministerial urmează să aprecieze situaţia şi să vină cu un plan de acţiuni. În condiţiile menţionate de dumneavoastră mai sus, ce măsuri de intervenţie sunt posibile?
Alecu Reniță: „Aceste comisii, atâta timp cât nu există un acord bilateral ratificat de ambele părţii, ele sunt, în mare măsură, ocazionale. Adică, apare o situaţie, de exemplu, au fost inundaţiile din 2007, 2009, altă comisie, ele nu rezolvă problema fundamentală a Nistrului, cea de a fi administrată în comun de ţările prin care trece fluviul. În toată Europa fluviul nu aparţine unei ţări. Este şi o convenţie internaţională ratificată, de altfel, şi de Republica Moldova, dar şi de Ucraina, Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier. Şi în urma şi altor convenţii internaţionale ambele state trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru o politică comună. Atâta timp cât nu va exista o abordare comună, o abordare unitară, dar una segmentară, una naţională, atâta timp Nistrul nu va avea garanţia că va fi un râu capabil să alimenteze cu apă potabilă peste opt milioane de cetăţeni.”
Europa Liberă: Şi dacă această situaţie nu poate servi, să zicem, ca un factor de presiune asupra autorităţilor ucrainene şi, poate, chiar moldoveneşti, ce altceva i-ar determina să ia atitudine, totuşi?
Alecu Reniță: „S-au ratificat convenţii internaţionale şi de o parte, şi de alta, am în vedere şi Kievul, şi Chişinăul. A aderat şi Republica Moldova, şi Ucraina la Directiva Cadru pentru Apă, adoptată de Uniunea Europeană încă în anul 2000, unde e prevăzut foarte clar că ţările despărţite de bazine acvatice transfrontaliere trebuie să încheie acorduri, în vederea elaborării comune a planurilor şi gestionării apelor din ţările prin care trec. Lucrurile au mers foarte departe, dar de atâtea ori, totuşi, noi încă nu am ajuns la mal. Republica Moldova a făcut tot ceea ce i s-a cerut, a semnat, a ratificat. Ucraina a semnat, dar nu a ratificat. Eu cred că, dacă într-un oraş cum e Chişinăul sau un alt oraş, cum e Odesa, şi unul, şi altul care au sute de mii de cetăţeni, ar lipsi apa două sau trei zile, lumea s-ar gândi şi la Nistru. Acum foarte puţin se gândesc.”
Europa Liberă: În interiorul Republicii Moldova există, cel puţin, o garanţie, dacă se ajunge la un deficit de apă potabilă?
Alecu Reniță: „Nu. Noi putem avea promisiuni de orice ordin, dar atâta timp cât nu va exista o abordare unitară a întregului bazin, noi siguranţă nu putem avea. Fiindcă, odată cu schimbările climatice, noi ar trebui să înţelegem că abordările de 25-40 din secolul XX nu mai sunt valabile. Aşa că s-ar putea ca o secetă să dureze nu un an sau doi, dar poate să dureze şi zece ani. Şi atunci care va fi nivelul apei în Nistru, dacă ea va fi captată de atâtea baraje făcute în Nistrul de Sus, adică care e pe teritoriul Ucrainei?”
Europa Liberă: Mă refeream la reţeaua hidrografică a Moldovei ca o posibilă garanţie, în condiţiile unui deficit de apă.
Alecu Reniță: „Nu, aici situaţia e tristă de tot. Întreaga reţea hidrografică sau ceea ce noi numim râurile mici ale Moldovei sunt la moment în proporţie de 90% canaluri de deşeuri, de ape reziduale, de ape poluate. Noi nu avem niciun râu din cele peste 3.000 de râuleţe din Moldova care să corespundă standardului de apă potabilă, niciunul din peste 3.000. Deci, această reţea nu poate astăzi să asigure cu apă potabilă nimic. Din păcate, nu poate să asigure nici cu apă tehnică, nu poate asigura nici cu apă pentru irigare. Aşa că a miza pe surse proprii interne, pe cele peste 3.000 de râuri este, pur şi simplu, o iluzie. Iar misiunea autorităţilor şi, mai ales, aşteptăm din partea Europei un foarte mare ajutor, că noi nu avem capacitate singuri, e să refacem această reţea hidrografică distrusă în perioada sovietică. Iar noi nu avem acum capacitate să o refacem, fiindcă e vorba de multe miliarde de dolari.”
