Printre teoriile în legătură cu originea găgăuzilor, una mai puțin cercetată este aceea că ei ar fi descendenții cumanilor. Avantajul acestei ipoteze este că explică de îndată de ce găgăuzii sunt creștini și elimină obstacolul pe care îl pune în calea explicării originii lor faptul că nu există nici o mărturie scrisă a trecerii lor prin Anatolia otomană pentru a ajunge în Balcani.
Cumanii în schimb au venit prin nordul mărilor Caspică și Neagră înainte de a se creștina și a fonda un imens imperiu creștin turcofon.
Cum se știe, istorici români precum Neagu Djuvara au emis ipoteza descendenței vechii familii domnitoare a Basarabilor din nobilimea cumană.
Singura obiecție serioasă în calea acestei ipoteze ar putea fi lingvistică, limba cumană, așa cum ne e atestată în texte, aparținând grupului kipceak, alături de toate graiurile tătarilor, inclusiv ale celor din Crimeea, în vreme ce graiul găgăuzilor de azi e de tip oghuz, ca și turca din Turcia, turkmena și azera. Cele două familii sunt însă suficient de apropiate pentru ca o ședere de secole în Balcani, sub dominație otomană, să fi putut modifica o limbă kipceak într-un grai oghuz.
Un exemplu paralel ar putea fi populația mongolă de rit șiit numită hazara, din Afganistan, care în ultimele secole și-a pierdut cu totul limba, astăzi vorbind exclusiv persana, fără nici o urmă de lexic mongol, asimilarea lor la mediul iranofon înconjurător fiind totală în numai câteva secole.
Deși dicționarele etimologice nu o spun, de la găgăuzi ne-a rămas în mod cert termenul de găgăuță… Argumentele aici, în această contribuție mai veche de la Europa Liberă.
Intr-un interviu acordat Observatorului Cultural, Matei Cazacu se străduia să explice, după ce a publicat o carte întreagă pe această temă, de ce consideră că Neagu Djuvara “şi-a depăşit competenţele şi a improvizat“ cu iritanta lui teorie despre posibila origine etnică a Basarabilor.
Pe scurt, teoria lui Djuvara este că familia Basarbilor ar fi fost de origine cumană, deci turcofonă, cumanii fiind un trib turcic creștinat, care domniseră peste un enorm imperiu, de la Dunăre pînâ în Asia Centrală, inclusiv în câmpia Bărăganului, și a căror limbă ne e bine cunoscută datorită acelui dicționar și ghid de conversație descoperit providențial, Codex Comanicus, despre care am mai scris aici.
Răspunzându-i atunci, am trecut peste faptul că, în introducerea interviului, Matei Cazacu era prezentat drept un “ apărător /…/ al drepturilor omului încălcate de regimul Ceauşescu şi al susţinerii satelor româneşti, ameninţate de distrugere, prin asociaţia Villages roumains”. Era vina Observatorului Cultural. Asociația Villages Roumains a fost belgiană, nu franceza, unii români din diaspora precum Mihnea Berindei și Matei Cazacu fiind doar cooptați uneori pentru evenimente punctuale. O știu foarte bine : sînt unul din fondatorii Villages Roumains.
Dar să trecem la argumentele prin care Matei Cazacu combate teoria lui Djuvara. Ele sînt de natură diversă. Le lăsăm deoparte pe cele de ordin lingvistic, unde Matei Cazacu nu excelează… spune de pildă că “ duşman e un cuvînt de origine cumană ”. Cîtuși de puțin, e un cuvînt persan, iranian, preluat, ca atîția alți termeni de civilizație, de toate limbile turcice. Dușman e așadar un termen indo-european, inrudit cu durmanah din sanscrita si cu dysmenes din greaca – opusul lui eumenes). La noi a venit de la turcii și slavii din Balcani.
Matei Cazacu spune că există izvoare care afirmă că Basarab era român. E adevărat că regele maghiar Carol I îl numește “infidelis Olacus noster’, dar Olacus/Valah indică doar că domnea peste niște valahi; la vremea aceea nu exista conștiință etnică. Termenul de valah putea desemna pur și simplu locuitorii unei anumite zone, nu și originea lor etnică. La fel – rumelioți etc… Situația s-a prelungit de altfel pana aproape de zilele noastre. Militarii Rusiei tariste, vorbind despre Caucaz, numeau in mod indistinct populațiile de acolo: tătari, lezghini, cerchezisau ceceni, indiferent de ce limbi vorbeau aceia (cf. volumul colectiv la care am participat : Géopolitique du Caucase, Ed. La Découverte, Paris 1996). In Asia centrală, cei care azi sint cunoscuți drept kazahi sau kirghizi erau numiti de ruși la întâmplare cu unul sau altul din aceste nume. Sa nu uitam ca si la noi, pînă in 1989, ba chiar pentru unii si astăzi, populatiile din Iugoslavia, sârbi, croati, sloveni, macedoneni, etc. erau “sârbi”.
Carol I al Ungariei care îl numea Olacus pe Basarab era el insuși cel mai ilustru vlăstar al casei de Anjou, născut la Neapole. Asta nu-l împiedica să se identifice cu interesele regatului Ungariei peste care domnea.
Mai spune Matei Cazacu că Basarab era român pentru că-l chema Ivanco, fiul lui Tochomer. Românitatea acestor nume nefiind foarte evidentă, argumentul cade de la sine. Ele sînt în mod evident slave, ceea ce iarăși nu poate furniza o indicație asupra originii. In Țările de Jos, nenumărați sînt valonii francofoni cu nume flamande și invers.
Apoi, mai respinge Matei Cazacu afirmația lui Neagu Djuvara că “nici unul dintre statele care s-au format în Evul Mediu în Europa nu a fost la iniţiativa unui băştinaş”. Cazacu spune că asta este “o mare prostie”, când de fapt pînă si elevii din licee știu că regatele occidentale, în primul rînd Franța și Anglia, au fost fondate de invadatori (franci, normanzi), și la fel și primele formațiuni politice ale slavilor orientali, de către scoborîtori din varegii scandinavi.
In sfarsit, chiar lasandu-l la o parte pe “olacus”, chiar și în vremuri moderne, termenul însusi de român nu avea neapărat o conotație etnică, ba deseori era chiar un cuvînt de hulã prin Principate, unde desemna gloata de la țară… Cum spuneau cu mandrie boierii citati de Alecsandri in Introducerea la Scrierile lui Constantin Negruzzi : „Român e țăranul, eu sunt boier moldovan“…
Djuvara emite o ipoteză rezonabilă și plauzibilă, pe care Cazacu o respinge în bloc cu argumente pasionale.
Ipoteza lui Djuvara e sprijinită de tot ceea ce stim despre societăți proto-feudale similare care au fost dominate de turcofoni vreme de multe secole, din evul mediu timpuriu pînă în epoca modernă. Multe din familiile nobile din societățile tribale nord-caucaziene sînt de origine turcă. La fel, la oseți (vechii alani), multe familii de nobili erau de origine kabardă (cercheză – nimic de-a face cu turcii, dar tot de origine străină).
Ajunge să ne gândim și la prestigiul nobilimii germanice și la faptul că pînă în sec. 19 țări precum Belgia, Grecia și România au făcut apel la familii de nobili germani pentru a se dota cu regi pentru a înțelege că teza lui Djuvara privind originea prestigioasă -pentru vremea aceea- a Basarabilor este perfect verosimilă.
Iar argumentul lui Cazacu cum că turcii cumani erau nomazi si că nomazii nu întemeiază state nu are nimic de-a face cu istoria reala… E ca si cum ne-ar spune ca nu a existat Ginghis Han.
Interviul lui Matei Cazacu e aici.
Matei Cazacu mi-a replicat:
„Dan Alexe ignora faptul ca “dusman” în româneste vine de la cumani pentru ca nu a citit cartea fundamentala a lui Lazar Saineanu, Influenta orientala asupra limbei si culturei române, Bucuresti 1900.( Cuvântul apare si în Codex Cumanicus pe care domnia sa îl cunoaste dupa cum ne-o arata.) Dupa ce o va face, vom mai sta de vorba.
Nimeni nu a negat existenta unor boieri români de origine cumana în Tara Româneasca si Moldova : îl sfatuiesc sa citeasca, totusi, cartea despre Ioan Basarab si apoi vom mai sta de vorba.
Despre întemeierea statelor medievale de catre invadatori straini am discutat în aceeasi carte. Regatul englez a fost întemeiat de anglo-saxoni (Athelstan este primul rege al Angliei în 927) si cucerit apoi de danezi si înfine de normanzi. Dar anglii si saxonii se instalasera acolo din secolul al V-lea, dupa 407, asa ca pot fi considerati autohtoni cinci secole mai târziu. In cazul Frantei, elitele administrative, financiare si ecleziastice galo-romane asigura functionarea Franciei (regnum Francorum), alaturi de care exista posesiuni ale vizigotilor, ale alamanilor si burgunzilor. Abia Capetienii organizeaza statul francez (din 1254 apare formula rex Franciae care înlocuieste pe rex Francorum). Francii reprezinta deci, ca peste tot, elita razboinica conducatoare, dar statul este rezultatul conlucrarii acestei elite cu administratia galo-romana. Si oricum, în secolul X-XI nu mai erau franci, ci francezi, rezultatul asimilarii în populatia galo-romana (sa nu uitam ca francii si ceilalti migratori germani reprezentau cam 2 pâna la 3% din totalul populatiei în secolul V.
Despre varegi ca fondatori ai statelor slave orientale am discutat tot în cartea mea, deci acelasi sfat ca mai sus : citeste-o si apoi vom putea sta de vorba.
Cât despre “statul” lui Ginghis han îl sfatuiesc pe Dan Alexe sa (re)citeasca pe René Grousset, L’Empire des steppes : gasim aceeasi elita razboinica mongola temperata de administratia uigura si chineza. Cât despre statele succesoare, mongolii au cucerit China si s-au sinizat, Persia unde s-au iranizat, doar Hoarda de Aur de pe Volga a fost o creatie noua bazata însa pe aceleasi elite administrative locale de diverse origini, apoi de modelul iranian.
Cât priveste originea româneasca si de ortodoxia a lui Ioan Basarab, ele sunt clar afirmate nu numai de Carol Robert de Anjou, ci si de succesorul sau Ludovic cel Mare,ca si de doi papi la 1345 si 1370. Comentariile lui Dan Alexe privind constiinta etnica a lui Basarab si a românilor sunt curate baliverne. Il sfatuiesc deci, înca o data, sa citeasca atent cartea si apoi vom putea sta de vorba.”
I-am răspuns:
„Lazar Șăineanu nu poate, zău, fi considerat o autoritate în lingvistică. Dușman e prezent în Codex, dar asta pentru că intrase în cumană din persană așa cum intrase in toate limbile turcice al căror lexic a fost profund impregnat de cultură persană, din uigură pînă la turca osmanlâie.
In romînă, insă, termenul nu a putut intra din cumană, ci din turca si din limbile slave balcanice. Dacă doriți să continuăm această discuție cu repere mai concrete, putem merge la primele mărturii de limbă și la primii cronicari. Inainte de o oarecare dată, în amintirea mea, nu se folosește deloc termenul dușman, ci cel, calchiat din slavonă, de neprieten (calchiat după nepriatel).”
