Linkuri accesibilitate

A 13-a zi de proteste antiguvernamentale în România, 50.000 de manifestanți la București (VIDEO)


În metrou după proteste, București, 12 februarie 2017
În metrou după proteste, București, 12 februarie 2017

Pentru a 13-ea zi consecutiv, la București și în mai multe orașe din România au continuat protestele anti-guvernamentale. În Piața Victoriei, în fața sediului guvernului s-au adunat în jur de 50.000 de protestatari, a estimat portalul de știri Hotnews.ro.

Din Piața Victoriei, imagini de la corespodenta Europei Libere Sabina Fati, care în toate aceste zile a transmis live pe Facebook.

În restul orașelor au protestat, de asemenea, mii de oameni: în jur de 500 de manifestanti la Iași, câteva mii la Cluj și Timișoara, Brașov și Sibiu, unde au ieșit pe străzi în jur de șapte mii de manifestanți, relatează Hotnews.

Tot la București, în fața Palatului Cotroceni, au continuat manifestațiile de susținere a guvernului social-democrat. O manifestație la care au fost prezenți peste o sută de demonstranți care au cerut demisia președintelui Klaus Iohannis și a șefei Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi. Protestele de la Cotroceni au intrat în a opta zi.

Piata Victoriei, proteste antiguvernamentale, 12 februarie 2017
Piata Victoriei, proteste antiguvernamentale, 12 februarie 2017

Între timp, mai multi parlamentari ai Uniunii Salvați România au semnat un protest împotriva ambasadorului Rusiei în România, care a declarat într-un interviu că amnistia și gratierea ar fi „probleme minore”.

Parlamentarii USR spun că declarațiile ambasadorului rus sînt neavenite, și ei condamnă „tentativele ambasadorului Federației Ruse de a minimaliza şi de a denatura semnificația celor mai mari proteste înregistrate după revoluția din 1989”, relatează presa de la București.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG