Linkuri accesibilitate

Deputații actualei legislaturi au absentat de 200 de mii de lei


Moldovan Parliament top absentee
Moldovan Parliament top absentee

Cât de disciplinați sunt deputații din legislatura actuală? În așteptarea primei ședințe plenare din sesiunea de primăvară/vară, publicăm un set de date despre prezența deputaților la lucru în sesiunile parlamentare precedente, din 2015 și 2016, și sancțiunile bănești care le-au fost aplicate pentru absențele nemotivate.

Lideri în clasamentul absențelor

Datele accesibile liber pe site-ul Parlamentului și cele puse la dispoziția Europei Libere de către Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului arată că absențele nemotivate ale deputaților de la ședințele în plen sau ședințele comisiilor parlamentare aproape s-au triplat în anul 2016 față de 2015. Lider după numărul absențelor nemotivate este președintele PCRM, Vladimir Voronin. Prin absențele sale nemotivate, care sunt penalizate financiar conform Regulamentului Parlamentului, Voronin a renunțat, în ultimii doi ani, la 37 de mii de lei care i-au fost reținute din salariu. Este o sumă comparabilă cu pensia medie pe 2 ani și 8 luni. Alți chiulangii de frunte, care au cel puțin două sancțiuni, sunt deputatul PLDM Vadim Pistrinciuc, deputatul PSRM, Vlad Bătrîncea și deputatul PDM, Nicolai Dudoglo.

În 2015-2016, din salariile deputaților s-au reținut în total aproximativ 201 mii de lei, grație sancțiunilor care le-au fost aplicate pentru absențe nemotivate. Mai mult de jumătate sau aproximativ 103 mii de lei revine celor patru deputați de mai sus.

Pentru comparație: pensia medie a fost, în 2016, de 1165 de lei. Suma la care deputații și-au permis să renunțe absentând nemotivat acoperă pensia pe o lună pentru 172 de pensionari, sau, pensia unui singur pensionar pe 14 ani.

Din ce se compune salariul deputatului?

Venitul lunar al deputatului constă din salariul de bază de 11 502 lei, la care se adaugă o îndemnizație pentru transport de 5000 de lei pe lună. Deputații mai primesc o îndemnizație pentru participarea la ședințele în plen sau ale comisiilor parlamentare permanente, de 50 de lei per ședință. Un deputat care nu are nici o absență nemotivată în actuala legislatură, ar fi câștigat numai pentru ședințele în plen 4350 de lei (87x50) și cel puțin la fel de mult pentru participarea la ședințele comisiei permanente din care face parte.

Deputații care au trecut de vârsta de pensionare, primesc și pensii. De exemplu, în declarația pe venit pentru anul 2014, Vladimir Voronin, a indicat la compartimentul „venitul obținut din alte surse legale” că a primit 47 de mii de lei de la Parlament și alți 140 de mii de lei - de la Președinție, pensie de fost președinte. Cel mai în vârstă deputat din Parlament, Eduard Smirnov a indicat în declarația pe venit pentru anul 2014 că a primit 19 mii de lei salariu și 40 de mii de lei pensie.

Creștere vertiginoasă a numărului de absențe

Pe parcursul celor doi ani ai legislaturii curente a Parlamentului (2015 și 2016), au fost înregistrate 957 de absențe nemotivate, motivate sau absențe-boicot. 323 au fost înregistrate în primul an, 2015. În anul 2016, numărul absențelor aproape s-a dublat, ajungând la 634. Dar numărul absențelor nemotivate aproape s-a triplat, crescând de 104 la 271.

În primul an de mandat, deputații socialiști au absentat cel mai mult. Dar în 2016, au absentat cel mai mult deputații neafiliați. În urma fărâmițării fracțiunilor, deputații neafiliați au ajuns să formeze cel mai numeros grup parlamentar.

Previous Next

XS
SM
MD
LG