La Chişinău a avut loc prima proiectie, o avanpremieră a filmului de scurt metraj „Reziliența” realizat de „PelasgFilm Moldova 2017”, casa de producţie şi cinema fondată de Nicu şi Mihai Ţarină, în colaborare cu Esperanza Production Franţa, şi cu sprijinzul Ambasadei Franţei în R. Moldova, Centrului Naţional al Cinematografiei din Moldova, Complexului Istoric „Biserica de Lemn”, parte componentă a Muzeului Satului, şi Centrului de Cultură şi Artă „Ginta Latină”. Scenariul şi regia aparţin lui Mihai Ţărnă, profesor de teatru şi cinema în Franţa, care a răspuns imediat după premieră la întrebarile Europei Libere.
Europa Liberă: Domnule Ţărnă, dacă filmul ar fi fost mai lung, ce credeţi că ar fi fost musai să fie prezent în filmul acesta? De ce vă întreb? Pentru că nu prea văd rezilienţa, adică rezistenţa care a fost, totuşi.
Mihai Ţărnă: „Eu sunt de părere că, de fapt, poporul nostru nu este un popor revoluţionar. Noi nu avem parte de o genă care ar răsturna toată problema în care ne aflăm şi astăzi, fiindcă, nu vă supăraţi, dar poporul este într-o mare groapă. Deci, noi acceptăm aceasta. E o rezistenţă diferită de alte rezistenţe ale popoarelor lumii. Pe noi ne bat, ne înclină, noi oricum ne ridicăm şi rămânem, într-un fel, verticali. Eu despre aceasta am povestit. De fapt, este un film mai mult critic decât osanale aduse. Eu nu ştiu dacă toată lumea a înţeles ce am vrut să spun. Nici nu vreau să lămuresc, fiindcă filmul nu se lămureşte, fiecare va lămuri, poate, va înţelege. Eu am arătat cum suntem noi. Și, oare, e bine aşa să fim?”
Europa Liberă: S-a terminat cu scena aceasta destul de optimistă: preotul deschide uşa, vine un copil. După tătari, după ostaşi, cine ar putea să vină?
Mihai Ţărnă: „Ultima scenă, de fapt, nu este o aşteptare, este o nădejde, este o speranţă care mai există. Şi ultima scenă este întrebarea: mergem înainte, vom merge mai departe, fiind cum suntem sau trebuie ceva să schimbăm în noi? Fiindcă pornim de la ideea părintelui Curnic, care a strâns pe bucăţi o biserică, ultimul cadru este biserica pe care a strâns-o cu mâinile lui. El îmi dă o şansă că mai există forţă de a crea, de a merge. Dar, mă întreb eu, oare cei care vin vor avea forţa să o păstreze şi să fie demni de toată treaba aceasta? Aceasta e o întrebare pentru mine la urmă. Dar, cel puţin, întrebarea ne dă o şansă să credem că poate fi şi un răspuns pozitiv.”
Europa Liberă: Este un sacrilegiu, totuşi, sunt nevoit să vă întreb: dar din interiorul bisericii, oare, nu se întâmplă această demolare, care a venit altădată din exterior? Opulenţa din interior, când la biserică sunt parcate maşini 4x4, biserica devine un business. Oare acesta nu e un pericol?
Mihai Ţărnă: „Este un pericol mare, dar, dacă revenim la film, filmul nu este nicidecum despre credinţa creştină. Filmul este ca o metaforă prin care eu am vrut să redau ca subtext sau lasă să fie ca un fel de ilustraţie tema bisericilor. Dar el este cu mult mai departe decât aceasta. Şi pentru mine sigur că este nonplauzibilă goana aceasta pentru un lux care este blamat în Biblie sau în adevărata credinţă. De aceea pe mine m-a şi cucerit, a propos, domnul părinte, care mi-a spus că eu voi găsi bani nu pentru ca să-mi cumpăr maşină, dar să facem un film despre ceva care poate să atingă sau poate să stârnească, cel puţin, un dialog. Fiindcă, de fapt, este un film-dialog pentru mine.”
Europa Liberă: Dacă stau să rememorez, sigur că din prima mi-a rămas în memorie fraza: „Oriunde ne-au dus, tot spre noi ne-au dus”. Acum ce alte instituţii credeţi că asigură această rezistenţă, ca să rămână grămadă şi toţi împreună să rămânem noi?
Mihai Ţărnă: „Lipsa intelectualităţii din Republica Moldova, fiindcă eu nu spun că nu există, nu sunt un cineva care ar putea da o statistică, dar eu cred că ea se pierde din ce în ce mai mult. Fiindcă, totuşi, prezenţa problematică financiară sau dezastruoasă a unui nivel financiar sau a unui nivel de remunerare în Republica Moldova face ca mulţi oameni de breaslă literară sau artistică, sau creativă să-şi suflece mânicile şi să se ocupe de altceva, care este, de fapt, îndeletnicirea sa de bază.”
Europa Liberă: Păstorii intelectuali, aceştia, cred, ar putea fi salvatori?
Mihai Ţărnă: „Eu sunt sigur că da. Pentru mine naţia este definită prin tradiţie. Tradiţia este cultura. Deci, din moment ce noi uităm istoria, tradiţia noastră, cele mai simple momente, care ne-au fost transmise din sute şi sute de ani şi au rezistat şi astăzi în 10-15 ani pleacă?... Despre ce vorbim noi acum? Vorbim despre un genocid adevărat, pe care noi singuri ni-l facem nouă. Fiindcă nu vom spune că Dodon e de vină pentru că naţia se pierde. Este un adevăr că ceva s-a întâmplat în capul lumii să voteze o persoană care nu are nimic comun cu idealul naţional. El îşi are idealul său. Problema lui, nu vreau acum să fac o concluzie politică, fiindcă nu e meseria mea. Dar eu vorbesc că noi tot timpul trebuie să căutăm în cineva o problemă, pe când noi trebuie să o găsim în noi, în fiecare. Şi atunci va fi, cred, ceva mai consistent şi mai corect. Şi poate că această rezilienţă o va înţelege fiecare.”
