Ministrul de externe, într-un interviu în exclusivitate pentru EL, cu ocazia Conferinței de securitate de la München: despre reglementarea conflictului transnistrean, ce are de făcut R. Moldova pentru securizarea spațiului european și despre „dihotomia” politicii externe moldovenești după alegerea lui Igor Dodon ca șef al statului. Vicepremierul și ministrul afacerilor externe și al integrării europene răspunde întrebărilor lui Vasile Botnaru:
Europa Liberă: Ce are de făcut, de acum încolo, Republica Moldova ca să contribuie la securizarea spaţiului european, mai cu seamă, având acest conflict transnistrean nerezolvat de atâţia ani?
Andrei Galbur: „În primul rând, Moldova nu trebuie să inventeze bicicleta. Sarcina şi ce are de făcut Republica Moldova, în principiu, sunt clare: trebuie să continuăm reformele, trebuie să continuăm în acelaşi ritm care a fost lansat la începutul anului trecut, atunci când am convenit această foaie de parcurs cu partenerii noştri de la Bruxelles, cu cei de la Fondul Monetar Internaţional. Nu vreau să trec în revistă toată gama de activităţi care au fost întreprinse. Moldova trebuie să demonstreze că este administrată de un guvern care nu face promisiuni deşarte, care se focusează nu pe declaraţii, dar pe realizări concrete. Şi, încă o dată subliniez, că anul trecut acest lucru l-a demonstrat. Republica Moldova trebuie să fie un partener de dialog transparent care nu flirtează în funcţie de unde bate vântul, dar care are un mesaj clar, o politică clară, echilibrată, în interesul cetăţeanului şi în interesul securităţii sale naţionale.”
Europa Liberă: Dumneavoastră, probabil, suferiţi mai mult ca oricine, când mergeţi în exterior, vi se spune că aveţi, de fapt, un pumnal în spate, un preşedinte care încearcă să întoarcă căruţa în altă parte. Cum se lucrează în asemenea condiţii?
Andrei Galbur: „Desigur, rezultatul ultimelor alegeri prezidenţiale este discutat absolut cu toţi interlocutorii. Dar şi aici mesajul din partea noastră este unul clar, indiferent de existenţa unor divergenţe serioase sau poziţii diametral opuse. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să existe un dialog interinstituţional cu instituţia prezidenţială pentru a încerca şi a găsi numitor comun, mai ales, când vine vorba de chestiuni ce vizează securitatea naţională. Şi cred că aici nu putem să nu vorbim despre problema transnistreană şi paşii sau abordările orientate spre soluţionarea acesteia. Am ascultat foarte atent conferinţa de presă a preşedintelui Dodon, primului-ministru Filip şi spicherului Candu, după prima întâlnire în acest format după alegerile prezidenţiale. Și deşi au existat şi teme unde poziţiile au rămas diametral opuse, atunci când a venit vorba despre problema transnistreană, se conturează o intenţie de a avea o abordare comună pentru că este o chestiune ce ţine de securitatea naţională, este un interes naţional. Şi aici, desigur, nu trebuie să apară situaţia ca în fabula „Racul, lebăda şi ştiuca”. Toţi trebuie să ne mişcăm în aceeaşi direcţie. Şi eu cred că, dacă se va reuşi identificarea acestei platforme sau abordări comune ce vizează reglementarea transnistreană, acesta va fi un semnal puternic şi pentru partenerii noştri din formatul „5+2” că putem să continuăm discuţiile în acest format în direcţia corectă.”
Europa Liberă: Tocmai în briefingul la care v-aţi referit domnul Dodon a spus că nu are de gând să renunţe la ideea de a participa ca observator la Uniunea Euroasiatică, în răspăr cu declaraţiile Parlamentului şi autorităţilor, la care domnul Candu, totuşi, a avut o oarecare ezitare. Până la urmă, cine este autorizat să pună în aplicare ideea aceasta? Dacă dumneavoastră veţi fi împuterniciţi să reprezentaţi Chişinăul oficial în aceste structuri, cum veţi proceda?
Andrei Galbur: „Eu cred că aici, la fel, este vorba despre o percepţie care plasează subiectul puţin în faţa carului. Eu, personal, încă nu ştiu ce fel de formă va avea acest document, ce fel de act juridic va fi acesta. Noi nu l-am primit nici pentru avizare, nici pentru consultare. Adică, noi încă în esenţă nu cunoaştem despre ce fel de cooperare este vorba. Şi de la aceasta trebuie să pornească deja şi restul analizelor. Preşedintele Dodon vorbeşte despre atribuţiile constituţionale de a iniţia acorduri internaţionale, a semna aceste acorduri, tratate etc. Trebuie să conştientizăm că trebuie să vedem ce fel de acord este acesta, necesită avizarea guvernului, necesită ratificarea în Parlament sau nu. Pentru că aici deja intrăm în altă zonă procedurală, în altă zonă juridică. Dacă este vorba despre un simplu memorandum de intenţie, fără efecte juridice şi fără atingerea altor documente semnate, trebuie să vedem. Este greu de dat o apreciere, până nu înţelegem, nu cunoaştem ce fel de document vrea să semneze preşedintele Dodon cu uniunea respectivă.”
Europa Liberă: Probabil, atunci când mergeţi la întâlniri în exterior, cineva, totuşi, vă întreabă: aveţi o putere bicefală, aveţi dualitate de putere la Chişinău? Senzaţia aceasta e adevărată sau e falsă?
Andrei Galbur: „Eu voi reitera că aici trebuie să ne orientăm strict la litera Constituţiei care stabileşte foarte clar atât atribuţiile şefului statului, cât şi atribuţiile Parlamentului şi executivului. Ori, scrie foarte clar că este de sarcina Parlamentului să stabilească liniile directorii în politica atât internă, cât şi externă şi guvernul este împuternicit cu realizarea acestor linii directorii. Eu cred că aceasta este suficient pentru a înţelege care este caracterul puterii aici, la Chişinău. Activitatea guvernului rămâne axată pe agenda noastră de asociere cu Uniunea Europeană, avem angajamente foarte clare stabilite în Acordul de Asociere. În baza acestui acord ne facem toate planurile de activitate. A fost adoptat, la finele anului trecut, noul Plan național de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere. Deci, noi cunoaştem ce avem de făcut. Desigur, este mai complicat de activat, atunci când există această divergenţă de poziţii, dar cred că trebuie să urmăm cadrul instituţional.”
Europa Liberă: Dar preşedintele Dodon chiar vă sugerează care ambasadori îi convin, care nu. Asemenea momente cum le depăşiţi?
Andrei Galbur: „Noi încă nu am ajuns la anumite discuţii. Şi aici Constituţia este foarte clară, atunci când spune că preşedintele numeşte şi recheamă ambasadori, la propunerea guvernului Republicii Moldova şi Ministerului Afacerilor Externe. Pentru moment nu au fost nici propuneri de numire sau de rechemare. Este un proces care va continua pe parcursul anului curent.”
Europa Liberă: Să revenim la prilejul cu care vorbim astăzi, conferinţa de la Munchen. Este mai dificilă soluţionarea conflictului transnistrean după Munchen, adică, după cadrul descris la Munchen sau mai lesnicioasă? Am văzut că Rusia nu are de gând să menajeze pe nimeni. Şi s-a văzut că exact în momentul în care se producea conferinţa a fost semnat cunoscutul decret privind recunoaşterea actele eliberate de Luhansk şi Doneţk. Dumneavoastră cum aţi caracteriza momentul în care umblăm în jurul acestui subiect foarte dificil?
Andrei Galbur: „Eu cred că nimeni nu are iluzii referitoare la viteza cu care va fi soluţionat conflictul transnistrean. Şi nu e vorba doar de problema transnistreană, dar şi de restul situaţiilor conflictuale, care mai îngheţate, care mai dezgheţate, atât de pe continentul european, dar şi dincolo de acesta. Conferinţa de la Munchen, şi aceasta a fost a 53-a ediţie, este o platformă foarte importantă pentru un schimb sincer, deschis pe teme de actualitate în materie de securitate internaţională. Eu nu pot spune că ea a conturat anumite perspective pentru reglementarea unei crize sau aprofundarea altei crize, dar a permis ca toţi actorii globali importanţi să facă un schimb de opinii referitoare la situaţia care este la moment şi căile de a depăşi această situaţie. Deşi conflictul transnistrean separat nu a constituit o temă de discuţie în cadrul conferinţei, în toate întâlnirile pe care le-am avut acolo tema respectivă a fost una constantă. Cel mai important în contextul transnistrean acum este că avem o abordare comună din partea tuturor actorilor participanţi la formatul „5+2”, abordare care a fost consfinţită şi în declaraţia ministerială a OSCE din Hamburg de anul trecut, unde foarte clar se vorbeşte despre principiile în baza cărora se va reglementa sau se identifică soluţia pentru problema transnistreană: respectarea integrităţii teritoriale a statului Republica Moldova în limita frontierelor recunoscute pe plan internaţional. Şi vreau să remarc că este prima dată când sintagma respectivă a apărut în ultimii ani într-un document consensual, deci, şi suveranitatea Republicii Moldova cu identificarea unui statut special pentru regiunea transnistreană, ca parte componentă a statului unitar Republica Moldova. Iată aici cred că este elementul cheie. Cât vor dura discuţiile? Eu nu cred că există vreun clarvăzător care poate nouă să ne dea un termen foarte clar în cât timp se va soluţiona problema. Bunăoară, au fost anumite declaraţii politice că, dacă mergem pe formula aceasta, se soluţionează în doi ani, dacă mergem... Eu nu sunt adeptul unor prognoze iluzorii. Eu sunt adeptul să ne facem temele. Avem mult de lucru să soluţionăm problemele existente cu care se confruntă cetăţenii noştri de pe ambele maluri ale Nistrului, să le uşurăm lor viaţa. Iar discuţiile politice cred că vor mai continua.”
Europa Liberă: Aţi urmărit comportamentul negociatorilor, dar şi decidenţilor ruşi şi din poziţia de ambasador în Federaţia Rusă. Acum aveţi raniţa de mareşal în spate şi mai dificilă. Urmărind acest proces, Rusia, participantă la „5+2”, este deosebită? Dacă ar fi să desenaţi un grafic, merge în ascendenţă, în descendenţă, pe aceeaşi linie orizontală în asistenţa pentru reglementarea transnistreană? De partea cui joacă Rusia?
Andrei Galbur: „Nu aş vrea să fac comentarii pentru că, deşi noi putem spune că totul este un joc, totuşi, mergem pe poziţii oficiale, care sunt declarate de oficiali la nivel înalt şi în spaţiul public. Deci, atunci când tragem anumite concluzii, noi ne orientăm la aceste declaraţii. Eu vreau să cred că Rusia nu-şi doreşte noi focare sau nu-şi doreşte situaţii unde să fie învinuită că, contribuie la destabilizarea situaţiei. Aceasta este ceea ce văd eu. Respectiv, cred că există o anumită dinamică şi o anumită intenţie de a contribui la soluţionarea unei probleme. Nu este secret, toată lumea spune că problema transnistreană din tot coşul de probleme teritoriale de pe continentul european pare să fie cea mai simplă de soluţionat. Pentru că, din nou, există o viziune comună a actorilor privind căile de soluţionare şi doi, noi nu suntem într-o zonă fierbinte, cu acţiuni militare, cu pierderi de vieţi omeneşti. Deci, nu există nicio problemă nici ideologică, nici religioasă între cetăţenii de pe ambele maluri. Toţi vor, pur şi simplu, să poată beneficia de libertatea circulaţiei, să înveţe în limba maternă la şcoală, să-şi prelucreze nestingherit lotul de pământ, să poată circula pe toate podurile peste Nistru. Lumea vrea să-şi trăiască viaţa liber. Respectiv, aceasta este sarcina noastră. Cineva poate contribuie mai mult, cineva poate contribuie mai puţin. Noi, desigur, întotdeauna chemăm Federaţia Rusă să fie un actor onest în contextul reglementării transnistrene. Şi noi ştim că Moscova are o influenţă deosebită la Tiraspol. Și credem că Moscova ar putea face mult mai mult pentru a determina autorităţile din regiunea respectivă să fie mai cooperane, atunci când există posibilitatea de a soluţiona anumite probleme. Ori, aceasta trebuie să fie o mişcare în ambele sensuri, între Chişinău şi Tiraspol.”
Europa Liberă: William Hill îmi pare că a fost primul care a introdus sintagma aceasta: „Suntem mai aproape ca oricând de reglementarea transnistreană, dar iată că nu se întâmplă”. În două cuvinte, de ce nu se întâmplă ceea ce descrieţi dumneavoastră cu lux de amănunte: podurile, terenurile, libertatea circulaţiei, circulaţia valutară, telefoanele? De ce acestea nu se întâmplă?
Andrei Galbur: „Trebuie de eliminat, în măsura în care aceasta este posibil, politizarea acestor subiecte care sunt orientate spre cetăţean, spre uşurarea vieţii cetăţeanului. Ceea ce spus William Hill, că suntem foarte aproape, haideţi să definim ce înseamnă aproape în termeni istorici. Aproape poate să fie şi zece ani, şi 50 de ani. Adică, din nou, eu cred că la nivel conceptual, într-adevăr, suntem aproape. Eu cred că noi tot ne rotim în jurul acestei soluţii. Problema este existenţa încărcăturii politice extrem de mari în această problemă. Și este de sarcina politicienilor, diplomaţilor, autorităţilor implicate în acest proces să găsească cheia pentru această soluţie.”
Europa Liberă: Sau să „decojească ceapa”, cum a zis Gunter Grass.
Andrei Galbur: „Şi să plângem cu toţii împreună.”
