Titlul de mai sus poate fi interpretat în două feluri: fie că cineva (se ştie cine) a descoperit America, fie că America tocmai descoperă ceva ce merită văzut. Eu zic să mergem pe mâna acestei a doua ipoteze, de dragul ineditului.
Ei bine, tocmai de editare e vorba, şi încă în condiţii demne de tot respectul – The Review of Contemporary Fiction, scoasă de Dalkey Archive Press din SUA, publică un număr special dedicat Moldovan Literature Issue (vol. XXXIV), proiect realizat cu suportul ICR. Coordonatorul proiectului se numeşte Alistair Ian Blyth, şi tot domnia sa a selectat autorii (20 la număr) şi a tradus textele alese.
O consistentă Introducere, semnată de acelaşi Alistair Ian Blyth, creează cadrul de referinţă necesar, pornind de la o succintă istorie a Moldovei, pentru a se întreba apoi ce este de fapt literatura moldovenească, încheind prin a contura profilurile celor 20 de autori aleşi, din toate generaţiile: de la seniorii Aureliu Busuioc (1928 – 2012), Vladimir Beşleagă (n. 1931); şaizeciştii Andrei Burac (n. 1938) şi Vlad Zbârciog (n. 1943); şaptezeciştii Nicolae Rusu (n. 1948), Leo Butnaru (n. 1949), Claudia Partole (n. 1955), Lucreţia Bârlădeanu (n. 1956); optzeciştii Nicolae Popa (n. 1959), Grigore Chiper (n. 1959), Nicolae Spătaru (n. 1961), Vitalie Ciobanu [şi nu Ciabanu, cum se dă greşit la Contents] (n. 1964), Emilian Galaicu-Păun (1964); la nouăzeciştii (aici îi dau în ordinea debutului) Dumitru Crudu (1967), Iulian Ciocan (1968), Alexandru Vakulovski (1978), Vasile Ernu (1971), Mitoş Micleuşanu (1972), Anatol Moraru [şi nu Mararu, cum se dă greşit la Contents] (1958), Mihaela Perciun (1957).
Faţă cu antologia cehă, Nase zrcadlo, scoasă la Praga în 2014, înglobând acelaşi număr de autori, revista americană pierde trei scriitori (pe optzecistul Ghenadie Postolachi, n. 1964, nouăzecistul Mihail Vakulovski, n. 1972, şi douămiistul Ion Buzu, n. 1990); în schimb recuperează un – deja – clasic, Aureliu Busuioc, şi doi basarabeni stabiliţi la Bucureşti, Vasile Ernu şi Mitoş Micleuşanu. Se-nţelege că, nici într-un caz, nici în altul tabloul nu e complet – dar, în linii mari, reflectă peisajul prozei noastre la zi, iar pe alocuri chiar şi relieful valoric.
Întrebarea este cum va fi receptată această literatură venită dintr-o ţară greu de localizat nu doar de peste Ocean, ci şi pe Bătrânul Continent (am mai povestit cum, o vreme, coletele cu cărţi de la editurile pariziene Seuil, PUF sau Gallimard luau calea insulelor Maldive, înainte să ajungă în Moldavie!) – mărturisesc că abia aştept să văd primele reacţii ale presei americane la apariţia antologiei. (În cazul antologiei cehe, s-a citit la radioul naţional fragmente din vreo șapte autori basarabeni, iar câţiva dintre ei au şi fost traduşi cu volume, ceea ce într-o literatură care i-a dat pe Kundera sau Hrabal e chiar o performanţă.) Să fi reuşit oare harnicul traducător britanic să clădească astfel un cap de pod pentru literatura noastră în Lumea Nouă? Cine, dintre cei 20 de autori antologaţi, va trece primul – cu arme şi bagaje – Atlanticul, înveşmântat în limba lui Faulkner & Hemingway? Pe cine-l va descoperi America (graţie tălmăcirii aceluiaşi Alistair Ian Blyth, care povestea la o conferinţă consacrată traducerilor de-acum doi-trei ani că pe piaţa de carte din SUA ponderea autorilor străini abia dacă se ridică la circa… 2%)?
O dată în plus, îmi face plăcere să amintesc că, înainte să ajungă a fi publicat pe toate meridianele, turcul Orhan Pamuk (Premiul Nobel pentru Literatură, 2006) a avut mare noroc de o traducătoare de la Gallimard care, crezând în şansele pe-atunci încă tânărului autor, a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să fie tălmăcit în franceză. Cine-i va purta noroc, pe plan mondial, literaturii române din Basarabia?