Europa Liberă: Ce semne de apartenenţă la spaţiul postsovietic, pseudorusesc mai există în diferite medii? Mă refer la mult vorbita şi pătimită panglică a Sfântului Gheorghe. Mai nou, 23 februarie, ocazie cu care s-au felicitat unii pe alţii nu doar reprezentanţii unor generaţii care au apucat să trăiască în Uniunea Sovietică, dar şi nişte tineri care habar nu au ce mâncare de peşte e aceasta. Încurajaţi, desigur, de nişte lideri politici, să zicem, mai mult sau mai puţin responsabili, care declară marele război pentru apărarea patriei o valoare care trebuie perpetuată în manuale, în şcoli, care spun că adevăraţii apărători ai patriei trebuie să sărbătorească în ziua de 23 februarie şi nu pe 3 septembrie, când există sărbătoarea oficială a Armatei Naţionale. De altfel, Maxim Şevcenko, un şovin de marcă, până şi el a amintit ruşilor că 23 februarie este, de fapt, ziua deportării cecenilor în Kazahstan. Şi el a îndemnat publicul să îşi vadă militarii de treabă, să sărbătorească această zi acei care sunt militari de profesie, iar ceilalţi să coboare drapelele în bernă şi să-şi amintească despre deportările făcute de Stalin. E adevărat că dânsul nu şi-a amintit că şi moldovenii au fost victime ale unor deportări.
Igor Boţan: „Dacă am fi sociologi, noi am invoca aşa-zisul sindrom al nostalgiei politice, care este exploatat de către politicieni. În cazul dat, în Republica Moldova de către domnul Igor Dodon şi Partidul Socialiştilor. Acest sindrom al nostalgiei politice este foarte bine studiat în Occident, în special, în Franţa, în Germania. Şi iată că noi avem un exemplu foarte bun pentru studiu aici, în Republica Moldova, a sociologiei acestui sindrom al nostalgiei politice.”
Europa Liberă: Este cultivat acest sindrom? Este accidental? A apărut stihinic?
Igor Boţan: „Eu cred că cei din Partidul Socialiştilor, sigur că acolo sunt oameni foarte bine educaţi, dar au intuiţie pentru exploatarea acestui sindrom. Să nu uităm că domnul Dodon este discipolul domnului Voronin, iar domnul Voronin s-a remarcat în 2001. A propos, astăzi este 27 februarie, se împlinesc 16 ani de la victoria cu majoritate constituţională a Partidului Comuniştilor. Şi Vladimir Voronin a fost primul care a exploatat acest sindrom al nostalgiei politice. Şi ne-am convins că de trei ori a fost capabil să obţină cu Partidul Comuniştilor majorităţi absolute în Parlament. Domnul Dodon acum face, practic, acelaşi lucru, dar îl face cu un zel special, pentru că domnul Voronin îl consideră pe domnul Dodon un trădător. Ştim de ce, pentru că a semnat acel jurământ în scris că niciodată nu va ieşi din cuvântul partidului, dar doar peste jumătate de an a părăsit partidul. Şi acum este, cum am zice, mai catolic decât Papa de la Roma.”
Europa Liberă: Dodon, totuşi, este o curea de transmisiune. Nu Dodon tipăreşte abţibildurile „Спасибо деду за победу”, nu Dodon tipăreşte panglicile Sfântului Gheorghe. Şi acum chiar Dodon nu poate să dea ordin ca tineretul de pe Facebook să salte de bucurie de 23 februarie.
Igor Boţan: „Nu. Noi înţelegem foarte clar că domnul Dodon a intrat în această albie a integrării euroasiatice şi această mişcare are nevoie de suport, inclusiv de suport în ceea ce priveşte memoria colectivă a cetăţenilor. Şi ea se construieşte. Dacă la întâlnirea cu domnul Vladimir Putin, domnul Dodon a ţinut să sublinieze că se pregăteşte de sărbătoarea de 9 Mai aici, în Republica Moldova, evident, victoria în cel de Al Doilea Război Mondial era imposibilă fără Armata Sovietică. Deci, acest lanţ logic oarecum se intuieşte şi atunci este folosit. Noi avem alte lucruri foarte importante legate de exploatarea acestui sindrom al nostalgiei politice, anul curent ar trebui să fie marcată, de exemplu, sărbătoarea de 100 de ani de la revoluţia bolşevică. Şi noi vedem că în Rusia există probleme şi ezitări cum să fie prezentată publicului larg această sărbătoare. Vedem că şi în Republica Moldova Dodon deocamdată se abţine să vorbească despre această aniversare. Şi înţelegem de ce. El nu poate fi ocrotitor al ortodoxiei şi, în acelaşi timp, să sărbătorească revoluţia bolşevică care a fost militantă împotriva religiei.”
Europa Liberă: Şi nici să ia preşul de sub picioarele comuniştilor.
Igor Boţan: „Da, este adevărat. Dar noi vedem că acest sindrom implică şi anumite rupturi în această logică. Dar dacă ne uităm la sondajele de opinie, şi sunt convins că cei din Partidul Socialiştilor şi domnul Dodon le consultă, chiar ultimul sondaj BOP a arătat că 56% dintre concetăţenii noştri sunt nostalgici după vremurile sovietice. Ar fi, probabil, din punctul lor de vedere, o greşeală să nu exploateze acest sindrom al nostalgiei politice şi să nu invoce, atunci când au ocazia, tot felul de manifestări, cum este cea legată de 23 februarie, vine o altă sărbătoare, 8 Martie, după care vin sărbătorile creştine, iar domnul Dodon este declarat protector al creştinismului şi este susţinut şi de patriarh, şi de mitropolit aici, în Republica Moldova. După care vine 9 Mai şi după care vin sărbătorile naţionale legate de independenţă, suveranitate. După care va veni sărbătoarea, aşa cum spuneam, marcării a 100 de ani de la revoluţia bolşevică.”
Europa Liberă: Dar un om întreg la cap odată şi odată se va întreba: cum se leagă vasalitatea politică faţă de Rusia succesoare a URSS şi patriotismul la limita unui naţionalism deşănţat moldovenesc, pe care îl promovează Partidul Socialiştilor cu consecvenţă şi liderul de adineauri Igor Dodon? Acestea sunt lucruri, până la urmă, incompatibile. Dacă eşti patriot al Moldovei, nu poți să fii vasalul Kremlinului.
Igor Boţan: „Dacă eşti patriot şi nu ai capacitate economică, nu ai capacitate de apărare, trebuie să te aliezi cu cineva, fie cu Occidentul, fie cu Federaţia Rusă, care pretinde că devine un pol al lumii multipolare. Şi aici domnul Dodon a răspuns la întrebarea pe care o formulaţi. De şapte ani de zile avem la guvernare aşa-zisele partide pro-europene. Şi fiind la Bruxelles el le-a spus oficialilor de acolo cum se întâmplă că timp de şapte ani „aţi finanţat cu resurse considerabile nişte partide care sunt corupte până în măduva oaselor”. Deci, situaţia în care ne aflăm actualmente este marcată de cei care au compromis vectorul integrării europene, au compromis ceea ce s-a numit istorie de succes, care era reală, avea contururi. El exploatează acest fundal negativ.”
Europa Liberă: Adică, acarul Dodon schimbă direcţia graţie faptului că partida pro-europeană a reuşit să o compromită mai mult decât şi-ar fi dorit chiar el.
Igor Boţan: „Mai mult decât atât, el subliniază acest lucru. Dar noi vedem acest lucru. Dacă Partidul Democrat şi domnul Plahotniuc, care au o reputaţie pe care o au, nu discutăm acum dacă această reputaţie e meritată sau nu, dar e o reputaţie foarte proastă şi ei se declară garanţi ai integrării europene, ce poate face Dodon în această situaţie decât să aplaude şi să spună: „Foarte bine”. Ei toarnă apă la moara exploatării acestui sindrom al nostalgiei politice.”
Europa Liberă: Cei care nu sunt de acord cu această reorientare tot mai tenace ce fac?
Igor Boţan: „Cei care nu sunt de acord sigur că trebuie să-şi găsească alte centre de atracţie aici pe scena politică, în mediile intelectuale, în mediile nonguvernamentale, pentru a reclădi o nouă construcţie, care ar proteja valorile şi libertăţile pe care, din păcate, le-am avut, dar nu le-am putut valorifica. Eu cred că cetăţenii au acest simţ şi intuiţie. Trebuie luate promisiunile domnului Dodon, studiate. Și zi de zi, pas cu pas, domnul Dodon trebuie să fie somat să ne explice cum are de gând să-şi țină promisiunile, să ne explice cum se poate trece fără suportul Uniunii Europene în reformarea Republicii Moldova, cum peste capul Ucrainei poate adera la Uniunea Economică Euroasiatică. Să ne spună de ce nu vrea să împărtăşească cu noi evenimentele care au loc în Uniunea Economică Euroasiatică, despre relaţiile dintre Belarus şi Rusia, despre relaţiile dintre Rusia şi Kazahstan, de exemplu. Despre faptul că anume prin Belarus şi prin Kazahstan vin fluxuri colosale de reexport ilegal spre Rusia, prin Belarus din Europa, prin Kazahstan din China. Iar Republica Moldova, o ţară mică şi săracă, este pedepsită de Federaţia Rusă pe motiv că, chipurile, ar submina securitatea economică a Federaţiei Ruse, în caz de eventual reexport ilegal pe piaţa acestei ţări. Sunt o mulţime de lucruri care ar trebui scoase în evidenţă, discutate, explicate cetăţenilor. Iar cetăţenii, am văzut, au discernământ şi am văzut la alegerile prezidenţiale că se orientează chiar foarte bine în situaţia care s-a creat. Pur şi simplu, ne dăm seama că resursele sunt incomparabile: media holdinguri, bani, resurse administrative. Iar pentru forţele emergente, practic, nimic, doar entuziasm şi, aşa cum spuneam, suportul cetăţenesc care mă mir că a ajuns la astfel de cote.”
