Gheorghe Cojocaru: „Odată cu lansarea inițiativei liderului democrat Vlad Plahotniuc de modificare a legii electorale și de trecere la un sistem uninominal, agenda politică pentru următoarea perioadă e ca și făcută. Întreaga clasă politică, partidele parlamentare și extraparlamentare, structurile societății civile, mass- media – toate comentează pe marginea inițiativei Partidului Democrat și, bineînțeles, iau atitudine. În cele mai dese cazuri, chiar într-o majoritate a cazurilor, atitudinea este negativă.”
Europa Liberă: E de la sine înțeles că Partidul Democrat nici nu se aștepta să fie ovaționat pentru propunerea destul de populară în mediul alegătorilor. Și, totuși, dacă să dăm la o parte reacțiile emotive, de ce sistemul uninominal propus de partidul de guvernământ, să îi spunem pe șleau, nu are susținere în mediul celor care pricep și ar putea să beneficieze de posibilele avantaje?
Gheorghe Cojocaru: „În primul rând, pentru că orice ar lansa actualul lider al democraților, cel mai contestat om politic din Republica Moldova, va fi imediat respins și de pe dreapta, și de pe stânga scenei politice. În al doilea rând, partidele își văd puse în pericol rolul și locul lor în sistemul politic, în cazul renunțării totale la alegerea pe listele de partid. În al treilea rând, structurile societății civile, mai ales, întrezăresc în inițiativa Partidului Democrat o tentativă de a corupe masiv electoratul prin promovarea netransparentă a unor candidați obedienți. În aceste circumstanțe, observatorii din exterior și din interior, bineînțeles, ai fenomenului politic din Republica Moldova se întreabă dacă societatea are, într-adevăr, acum nevoie de asemenea inițiative electorale.”
Europa Liberă: Dacă v-ar întreba astăzi un student, un elev ce urmărește inițiativa democraților, de fapt, cum i-ați explica?
Gheorghe Cojocaru: „Anul 2017 este anul în care se mai pot opera anumite modificări în Codul electoral, înainte de alegerile parlamentare ordinare din 2018. Probabil, anumite calcule, făcute de conducerea Partidului Democrat, dictează amendarea urgentă a sistemului electoral pentru a nu pierde frâiele puterii la următoarele alegeri. La ce se va ajunge, până la urmă, se va vedea. Însă, indiferent de motivația care a stat la baza inițiativei democraților, se pare că există, totuși, o necesitate reală de a modifica Codul electoral.”
Europa Liberă: La ce necesitate vă referiți?
Gheorghe Cojocaru: „La componența numerică a Parlamentului. Pentru o societate care înregistrează an de an un declin demografic de proporții, care se zbate într-o criză social-economică cronicizată, un for legislativ cu 101 deputați, mulți dintre care nici nu știu drumul de la fotoliul de deputat la microfonul de la tribuna centrală a sălii Parlamentului, un asemenea for legislativ este, poate, un lux nepermis.”
Europa Liberă: Acestei idei i-a dat glas și președintele socialist Dodon. Deci, avem deja o asemenea inițiativă.
Gheorghe Cojocaru: „Da, este vorba despre o inițiativă a președintelui Igor Dodon și a fracțiunii parlamentare a socialiștilor care, se pare, s-ar putea să se bucure de mai mult sprijin în societate decât cea a Partidului Democrat.”