Nicolae Roibu, publicist şi prozator, reporter al Agenţiei de Informații de Stat MOLDPRES, s-a născut la 5 ianuarie 1958, în satul Mândâc, Drochia. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism, 1980. A fost redactor la Radio Moldova (1980 -1990), la revista „Glasul Naţiunii” (1990-1997), la cotidianele naţionale „Flux” (1997-2001) şi „Timpul” (2001-2013). Din iulie 2013 este reporter la Agenţia Informaţională de Stat MOLDPRES. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1987, a debutat cu volumul de nuvele „Calea spre nume”. Este autor al mai multor cărţi de publicistică , care au fost distinse cu premii.
Luni
De obicei, dacă am lucrat în zilele de sâmbătă şi duminică, ziua de luni mi se pare că e marţi. De astă dată, din fericire, n-a fost să fie aşa. Nu m-am simţit nici obosit, nici trist, pentru că sîmbătă am fost la spectacolul „Magic Naţional” în regia lui Ion Caramitru, prezentat de Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti pe scena Naţionalului „Mihai Eminescu” din Chişinău. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, care a ajuns la ediţia a IV-a. A fost un spectacol de zile mari, cu multă muzică, interpretată de Orchestra lui Emy Drăgoi, în care s-au produs Ion Caramitru, Tania Popa, Medeea Marinescu, Aylin Cadîr, Adrian Naidin ş.a.
Apoi, am scris despre prima ediţie a Festivalului Filmului Japonez, care va avea loc la Centrul Cultrual „Odeon”, vineri, 17 martie. Tot astăzi, am fost la inaugurarea expoziţiei pictorilor Gheorghe Lisiţa şi Veronica Iftodii, dedicată compozitorului Eugen Doga, care a fost vernisată la Galeria de Artă a Ambasadei Ungariei. Am trecut şi pe la Biblioteca Naţională, unde, se pare, conflictele continuă din cauza unei persoane care nu-şi găseşte astâmpăr. Cea mai mare bucurie a fost că am găsit titlul pentru următoarea carte. Cred că e destul de reuşit. Nici nu îndrăznesc să-l rostesc, să nu-şi piardă din farmec. Să dea Dumnezeu să-mi poarte noroc!
Seara am deschis Facebook-ul şi am aflat de la Valentina Ursu de la „Europa Liberă” cum mai plâng bărbaţii la Rîşcani.Şi nu numai. În toată ţara.
Marţi
O zi liniştită, fără mari peripeţii. Am scris pentru MOLDPRES câteva ştiri. Una despre compozitorul Mihai Dolgan, care astăzi ar fi împlinit 75 de ani. A fost nu numai un mare artist, dar şi un om de mare omenie. Îmi amintesc, cum în 2000,după o lansare de carte de-a mea, care a avut loc la Uniunea Scriitorilor din Moldova, îmi ajuta să încarc în maşină boxele pentru sonorizare. Alexandru Cazacu îmi asigurase sonorizarea pe parcursul întregului spectacol. Lumea stătea la masă şi eu îl rugam pe Mihai Dolgan să ia loc lângă colegii săi. „Fii pe pace, Nicolae! Totul va fi bine! Ne vom aşeza împreună!”, mi-a răspuns el, liniştit. După ce am încărcat boxele, ne-am aşezat la masă. Acum, când pregătesc o nouă carte, sper că voi aşterne neapărat şi câteva rînduri despre Mihai Dolgan. Am amintiri frumoase şi luminoase cu el. Păcat că a plecat prea devreme dintre noi! Păcat că asemenea oameni întâlnim rar de tot în viaţă!
Miercuri
Ziua am început-o cu Agenda culturală. O fac, de regulă, în fiecare miercuri. Mă gândesc că în fiecare săptămână au loc mai multe evenimente culturale, la care vine puţină lume. Cultura a rămas să fie o cenuşăreasă. Aşa cum a fost în perioada sovietică. Prea greu se schimbă mentalitatea oamenilor în spaţiul nostru pruto-nistrean.
Pe FB, discuţii despre votul uninominal sau despre faptul cât e de bună sau pe cât e de proastă guvernarea. Sau postează oricine ca să vadă lumea cât e de frumos sau frumoasă. Uneori e o plăcere să comentezi aceste postări, alteori, pur şi simplu, ţi-e ruşine. E jenant să afişezi chiar totul despre tine, mai cu seamă despre viaţa ta personală.
Încă un eveniment cultural bun - am fost la premiera filmului „Flutulus” în regia lui Igor Sadovschi, la Centrul Cultural Odeon. Aflu că filmul a reuşit deja să ia şapte premii la festivaluri internaţionale din SUA, Belgia, Portugalia, Nigeria şi alte ţări. Şi, iarăşi, puţină lume. Deschid FB-ul. Îi regăsesc pe mulţi. Uite, aici e locul nostru de întâlnire!
Joi
Dimineaţă, am procurat puţinele ziare care mai apar la noi. Am citit presa de partid şi cea fără de partid. Am început-o – să nu râdeţi! – chiar cu „Comunistul”. Aşa, din curiozitate, să văd câţi deputaţi au mai rămas în fracţiunea comunistă. Apoi am citit „Literatura şi Arta” şi mi-am amintit de un banc despre nea Mitică, un personaj pitoresc, fost lider agrarian şi şef de Parlament care, fiind întrebat care sunt ziarele lui preferate, a răspuns: citesc două ziare – Literatura şi Arta. Bancu-i banc, dar sincer vorbind, în ziua de azi, în afară de cărţi şi scrisori anonime nici nu prea ai ce citi. Puţinele ziare bune au dispărut, din păcate. Casa presei este invadată de firme şi firmuliţe, iar pe unele coridoare miroase a salam ieftin (ce-i drept, nu de o rublă şaizeci de copeici), a vin şi a usturoi… moldovenesc, dar mai cu seamă, turcesc.
Dimineaţă, am fost la vernisarea unei expoziţii în memoria victimelor Holocaustului, care a avut loc în holul Parlamentului R. Moldova.
Am văzut deputaţi, miniştri, în carne şi oase, iar în faţa Legislativului era un miting al reprezentanţilor micului business. Lozincile scandate nu-i prea deranjau pe cei prezenţi – probabil, s-au obişnuit cu asemenea evenimente. Apoi, am mers la Guvern. Aici Ministerul Educaţiei în parteneriat cu Ambasada României la Chişinău a organizat ceremonia de decernare a premiilor laureaţilor concursului republican „Limba noastră-i o comoară”. M-au mişcat cuvintele unei profesoare de la Grigoriopol, care a spus: „Ţinem la tot ce-i românesc. Tot ce-i românesc nu piere!”.
Seara, am fost la Centrul „Constantin Brâncuşi”, unde a fost inaugurată expoziţia de artă plastică contemporană „In memoriam Gheorghe Vrabie”, autorul stemei de stat, deţinător al Ordinului Republicii, care s-a stins din viaţă la 31 martie 2016.
Îmi amintesc, că mi-a povestit o întâmplare din copilăria sa grea, în care a crescut cu o mamă vitregă. Am publicat-o într-o carte. Întâmplarea nu poate fi povestită, ci doar citită. Altfel, încep să plâng şi eu ca bărbaţii din Râşcani…!
Vineri
Vinerea e o zi puţin mai liniştită pentru reporterii de la AIS MOLDPRES. Ştiri – mai puţine, mai cu seamă din domeniul culturii. Mare apare câte o aniversare a unui om de cultură sau, Doamne fereşte când eşti nevoit să scrii despre dispariţia subită a cuiva. Altminteri, urmăresc cu regularitate calendarul naţional, ca să nu scap vreo personalitate, care marchează o aniversare. Directorul de Departament mă tot dojeneşte colegial: „Nu te-ai săturat să completezi polenicul?”. Zic, mai am. Astăzi la sănătate”. Pentru că adeseori, puţinele noastre ziare trec cu vederea aniversările unor oameni care s-au zidit în cultura noastră. Şi e păcat. Mare păcat!
Seara merg la deschiderea Festivalului Filmului Japonez, care a avut loc la Centrul Cultural Odeon. Intrarea, spre deosebire de evenimentele organizate la cinematograful Patria-Loteanu, intrarea e liberă. Ultima dată, am fost la cinematograful Patria la o conferinţă de presă, privind lansarea unui film mut. Conferinţa era pentru ziarişti, iar filmul pentru elită, pentru invitaţi. Mi-a părut rău, că adeseori, noi, ziariştii suntem călcaţi în picioare…. Dar …gata, nu mai spun nimic. Şi aşa, unul dintre organizatorii evenimentului de pomină s-a supărat pe mine şi s-a plâns conducerii instituţiei noastre. Chiar dacă filmul era mut şi dura doar 18 minute, pe care n-am avut posibilitatea să-l văd. Slavă Domnului, filmele japoneze nu-s mute. Şi încă sunt subtitrate în limbile română şi engleză.
Sambata închid ambele telefoane mobile, scot telefonul Telecom-ului din priză şi mă prefac în omul invizibil. Vă rog să nu mă mai căutaţi insistent! Dacă aveţi un mesaj, plasaţi-l pe FB! Şi scrieţi acolo: „Pentru omul invizibil!”.