Dinu Lipatti ar fi împlinit astăzi o sută de ani. Între marii pianiști pe care i-a dat România - și mă gîndesc, începînd din secolul al XIX-lea, la Elena Bibescu, urmată de Clara Haskil și pînă la Radu Lupu - Dinu Lipatti face figură aparte cu un nimb de legendă și atașament nesfîrșit. Dincolo de marea sa artă pianistică, explicația ar putea sta într-un singur cuvînt pe care îl rostea recent Alain Lompech, muzicologul francez pasionat de pian. Dinu Lipatti sau... trestia.
La numai 33 de ani, o săptămînă înainte de a muri în 1950, Dinu Lipatti îi scria prietenei și profesoarei lui de compoziție Nadia Boulanger: „Sînt departe de a fi învins, dar adevărata primejdie este departe. În schimb, sînt cu nervii cum nu se poate mai la pămînt. Într-o seară m-am precipitat la pian, așa cum ați prevăzut. Mă cunoașteți atât de bine!”
Pentru cei care nu îl cunosc atît de bine pe Dinu Lipatti, cîteva date ar fi de reținut, dincolo de faptul că s-a născut exact cu o sută de ani în urmă. Între ele, că a studiat pianul pînă la 16 ani cu profesoara Florica Musicescu și că l-a avut ca maestru în ale compoziției pe Mihail Jora; că în 1933, după un premiu obținut la marele Concurs Internațional de Pian de la Viena, grație lui Alfred Cortot, acesta l-a invitat apoi să studieze la Paris. Au urmat, timp de cinci ani, cursurile de pian cu un mare pedagog, Yvonne Lefébure, la Școala Normală de Muzică patronată de Cortot, și studii de compoziție cu Paul Dukas, iar după moartea acestuia, cu Nadia Boulanger, de care avea să-l lege o imensă prietenie.
O la fel de mare prietenie se lega, în anii parizieni, dublată de concerte împreună, cu Clara Haskil și George Enescu. În 1939, Dinu Lipatti devenea un pianist consacrat și adoptat de lumea franceză. După o scurtă pauză pe care avea să o dedice compoziției, anii de război aveau să-i sporească faima, grație unor turnee de concerte repetate în întreaga Germanie, în Italia și în alte țări ocupate.
În 1943, invitat la Stockholm și Helsinki, via Viena și Berlin, resimțînd întoarcerea cursului războiului, avea să se refugieze, practic, în Elveția, împreună cu Madeleine Cantacuzino-Lipatti.
Profesor la Conservatorul din Geneva începînd din 1944, susținut din 1946 de producătorul britanic Walter Legge ce avea să-i înregistreze o mînă de discuri pentru Columbia, devenite astăzi obiect de cult și venerație, Lipatti se stingea prematur din viață la 2 decembrie 1950, afectat de urmările unei leucemii, practic intratabilă la vremea respectivă. Fragilă trestie gînditoare a muzicii...
Dar, dincolo de orice cuvinte, Dinu Lipatti trebuie ascultat, iar omagiul cel mai prețios și impresionant ce i-a fost adus anul acesta, vine din Germania, unde compania Hänsler, a publicat în colecția sa „Profil. Edition Günter Hänsler”, un set de 12 discuri compact, în care sînt reunite pentru prima dată toate înregistrările pianistului.
„Colecția Dinu Lipatti. Ediția celei de-a o suta aniversări”, care îl are ca editor pe Andrej Hofeev și ca inginer de sunet, autor al remasterizărilor și a corectării sunetului, pe Holger Siedler, acoperă, prin urmare, anii 1936-1950. Dacă înregistrările de studio ale lui Dinu Lipatti sînt bine cunoscute, cele din anii ce au precedat al Doilea Război Mondial, le-au fost cunoscute pînă acum mai mult colecționarilor și admiratorilor pianistului, fiind publicate sub eticheta Archiphon, în Elveția, în 1995 și 2001, dezgropate din arhive, în mare parte grație cercetărilor canadianului Mark Ainley.
Ediția Hänssler a centenarului se deschide de altfel cu înregistrările făcute live la Ecole Normale de Musique, la Paris, la 25 iunie 1936, cu Lipatti cîntînd la clavecin și pian, piese de Bach, Enescu și Brahms, în măsura posibilului remasterizate la modul optim de Holger Siedler. Ocazie de a înțelege pe viu de ce critica franceză a timpului vorbea de împletirea de muzicalitate și temperament la Lipatti, așa cum o atestă, de exemplu fragmentul din Toccata în Do major de Bach în transpunerea lui Busoni, cîntată la clavecin.
Același prim disc al Colecției include selecția din Suita de Valsuri la patru mîini, op. 39 de Brahms, înregistrate cu Nadia Boulanger la 25 februarie 1937 și renumitele „Liebeslider Walzer”, op. 52, cu vocile Irenei Kedroff, Marie-Blanche de Polignac, Paul Derenne și basul Doda Conrad, ale cărui memorii despre Nadia Boulanger vorbesc mult și emoționant și despre relația cu Dinu Lipatti.
Înregistrările de război, de la 28 aprilie 1941 și din ianuarie 1943 la Berlin, și din martie același an la București, constituie materia altor două discuri. Patru discuri imortalizează înregistrările post-belice, din anii 1945-48, atît live cît și de studio, admirabile, de la Geneva, Londra, Amsterdam și Baden-Baden, îi au ca dirijori în concerte (cu propriile „Dansuri românești”, Liszt, Bach-Busoni, Grieg, Bela Bartok, Schumann) pe dirijorii Ernest Ansermet, Alceo Galliera, Eduard van Beinum, Paul Sacher și Herbert von Karajan).
Dar, dacă ar fi de exemplificat arta pianistului român din acei ani, una din alegerile cele mai semnificative o constituie Alborada del Gracioso din „Miroirs” de Maurice Ravel, înregistrată la Londra la 17 aprilie 1948.
Colecția Hänssler a Centenarului Lipatti, apărută zilele acestea în Germania, se încheie cu patru CD-uri sub genericul „Ultimul an al lui Dinu Lipatti (1950)”, înregistrări în concert de la Tonhalle Zurich, Festivalul de la Lucerna, Victoria Hall din Geneva și cele în recital în studio, cu Valsurile de Chopin și muzica lui Bach și Mozart. În sfîrșit, cel de-al 12 compact disc include celebrul Ultim recital al lui Dinu Lipatti, la 16 septembrie 1950, din Sala Parlamentului, în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Muzică de la Besançon.
Acestuia i se adaugă înregistrarea de studio (24 septembrie) a celebrului coral de Bach din Cantata Nr. 147 ce constituie, cum scrie în livretul colecției germane Lothar Brandt, „leitmotivul carierei lui”, fiind prima piesă ce o cîntase atît în primul lui recital de pian, cît și în ultimul... Ascultați-o, în acest omagiu pe care i-l aducem marelui pianist român de la Radio Europa Liberă.
*100th Anniversary Edition. Dinu Lipatti Collection. 12 CD PH17011, Profil Edition Günter Hänssler. 2017
