Acum trei ani, 18 martie 2014, Rusia anexa Crimeea, regiune autonomă a Ucrainei, distrugând ordinea mondială. Trei ani mai târziu, anexarea Crimeei a fost recunoscută doar de următoarele state:
Kazakstan, Kîrgîzstan, Afganistan, Cuba, Coreea de Nord, Nicaragua, Venezuela, Sudan și Siria.
România și Moldova nu au recunoscut anexarea, ba chiar și Serbia a avut mai multă reținere și ceva bun simț și fler politic.
Nicaragua și Venezuela sunt abonate politic la ceea ce dictează Kremlinul. Tot ele sunt și țările, singurele, alături de insulele Nauru din Pacific, care au recunoscut diplomatic Osetia de Sud și Abhazia (recunoscute și de Transnistria, însă aceasta are la rândul ei o existență fantomatică).
Locuitorii din Crimeea sunt acum, aproape toți, cetățeni ruși, dar Moscova a anunțat recent și recunoașterea pașapoartelor din Donbas, din regiunile ucrainene separatiste Donețk și Luhansk. Asta face să se pună întrebarea dacă nu cumva Putin caută să obțină și anexarea indirectă a acelor teritorii, prin recunoașterea pașapoartelor și acordarea cetățeniei ruse, așa cum a făcut-o în Osetia de Sud și Abhazia.
Sigur, faptul că Nicaragua și Venezuela recunosc independența unor teritorii nu le asigură acestora statutul de țară la ONU. Acel statut trebuie să treacă prin Consiliul de Securitate și prin Adunarea Generală, unde teritoriile ocupate de Rusia, care se vor țări, nu au nici o șansă să fie recunoscute. Dar se pune totuși întrebarea: ce este o țară?
Într-atât de complicată este definiția unui stat, încât nici nu e limpede câte țări sunt pe glob.
Până și Kosovo rămâne într-o situație ambiguă. Așa se face că Kosovo, cel mai nou stat din Europa, a decis sa rezolve problema conținutului versurilor imnului național adoptând un imn... fără versuri. „Europa” se numește aceasta melodie tărăgănată si plicticoasa ca orice imn național.
Steagul noii tari reprezintă, de asemenea, culoarea si stelele steagului Uniunii Europene, ca si cum legislatorii kosovari ar fi decis sa practice un soi de magie simpatica pentru a-si face statul sa fie acceptat.
Si, într-adevăr, un stat se definește prin atributele suveranității, iar in mod tradițional acestea au inclus un drapel si un imn. Cel puțin asta a făcut Kosovo, ca si Cecenia atunci când a încercat sa-si declare suveranitatea acum 20 de ani. Prima inițiativă a primului guvern cecen a fost aceea de a inventa un steag, iar ulterior imnul i-a fost comandat unui compozitor britanic.
Dar un steag si un imn nu duc nicăieri daca tara nu e recunoscuta de nimeni... sau de un grup suficient de alte tari importante. Astfel, cum am spus, Nicaragua a recunoscut independenta Osetiei de Sud...; asta nu face însă din Osetia un stat autentic. Invers, Kosovo nu e recunoscut de câteva state europene, printre care Spania, Romania si Grecia, însă a fost recunoscut de Statele Unite, Franța, Anglia si Germania.
Foarte instructiv este cazul combinat al Chinei si Taiwanului: dupa al Doilea Razboi Mondial, mai precis dupa ruptura dintre China comunista si insula chineza Taiwan, majoritatea tarilor planetei au recunoscut diplomatic Taiwanul. Această insula a reprezentat initial China eterna la Natiunile Unite. Dar, dupa moartea lui Mao, cand Statele Unite au recunoscut China comunista, majoritatea tarilor planetei si-au schimbat politica, recunoscand Pekinul. Dat fiind ca ambele părți - si Pekinul si Taiwanul - mentin fictiunea unei Chine unice, din care o parte e guvernata nelegitim, tarile planetei au trebuit sa se hotarasca pe cine recunosc din cele doua, ceea ce a dus la izolarea actuala a Taiwanului.
Intr-atat de complicata e definitia unui stat, incat nici nu e limpede cate țări sunt pe glob. Autoritatea Palestiniană, de pildă, sau Vaticanul, pot doar cu mare greutate fi privite ca fiind state in adevaratul sens al cuvantului. Unii au propus sa fie luat in considerare criteriul existentei unui prefix telefonic propriu, de pilda. Propunere care trebuie lepădată de indata, daca ne gândim ca Statele Unite si Canada au același prefix telefonic: 001-!…
Da, 001- este prefixul telefonic atât pentru SUA cât și pentru Canada. Asa încât, la întrebarea: ce face ca un stat sa fie recunoscut ca stat exista de fapt un singur răspuns: privirea celorlalți.
