Multe țări cu sisteme sociale solide și economii productive și funcționale au avut dintotdeauna un mecanism de compensare a fermierilor, a agricultorilor, pentru efectele catastrofelor naturale.
Unele printr-o completare financiară, decisă și calculată de stat, dintr-un fond special, de adăugat asigurării obligatorii pe care fermierul trebuie să o aibă, sau pur și simplu printr-un fond care a fost creat exact în acest scop, în ideea de a păstra securitatea alimentară și de a proteja sectorul agricol, toate acestea fiind prevederi ieșite din perioada de lipsuri de după al Doilea Război Mondial, când hrana era raționalizată iar produsele de primă necesitate riscau să se rărească.
La fel, protejarea agriculturii a fost întotdeauna una din prioritățile esențiale ale Uniunii Europene, bugetul pentru agricultură fiind de altfel cel mai mare, chiar dacă a coborît de la 66% la 40% din ansamblul bugetului UE.
În țări precum Franța sau Belgia, fondul pentru calamități, sau pentru catastrofe naturale, cum i se spune, indemnizează, de pildă, victimele inundațiilor, dar și ale ploilor torențiale sau gerului neașteptat care distruge recoltele.
În Belgia, de pildă, dat fiind că s-a considerat că asemenea catastrofe pot affecta securitatea publică, națională, fondul respectiv de compensații și despăgubiri este administrat de un organism care ține de ministerul de interne. În general, dacă asigurarea privată a fermierului acoperă deja asemenea riscuri, statul nu va interveni. În majoritatea țărilor, guvernul nu va acoperi pierderile pentru care agricultorii nu au prevăzut nici un fel de asigurare. În Belgia, în schimb, sub anumite condiții, fondul națională varsă niște despăgubiri minime chiar și agricultorilor care nu posedă nici un fel de poliță de asigurare. Securitatea alimentară și păstrarea coeziunii sociale sunt considerate mai importante decât lipsurile administrative.
Un agricultor poate fi indemnizat pentru tot ce ține de schimbările climaterice: furtună, grindină, zăpadă prea abundentă, îngheț, secetă etc. Indemnizațiile vin fie prin organismul privat la care fermierul a deschis o poliță de asigurări și care, la rândul lui, recurge la fondurile statului, fie direct din fondul de stat în cazul unor riscuri considerate imposibil de asigurat.
În sfârșit, într-o țară precum Norvegia, de pildă, care nu face parte din Uniunea Europeană, protecția agricultorilor în fața efectelor fenomenelor naturale poate merge și mai departe decât în Uniunea Europeană, iar fondul special stabilit de Norvegia pentru a-i despăgubi pe fermieri de catastrofele naturale plătește și pentru cercetările și studiile care caută să anticipe metodele de prevenție ale unor asemenea catastrofe pe viitor.
În Norvegia, sistemul acesta de compensații pentru agricultorii afectați de catastrofe naturale urcă de altfel până în sec. al XIX-lea.
--------------------------------
Odată în doi-trei ani teritoriul Republicii Moldova este afectat de secetă, de înghețuri atipice sau alte fenomene naturale care compromit culturile agricole şi aduc importante prejudicii.
De fiecare dată guvernul este prins pe picior greșit şi începe să caute resurse financiare ca să arunce colacul de salvare pentru producătorii agricoli.
Compensarea parţială a pierderilor este practic singurul ajutor pe care pot miza fermierii păgubiți.
În lipsa unui fond special de despăgubiri în cazul calamităților naturale, guvernul identifică cu greu resurse financiare.
Urmează apoi o anevoioasă procedură birocratică, amplificată deseori de simpatii şi antipatii politice, spun experţii. Autorităţile din agricultură fac propria evaluare a pagubelor, după care propun un regulament ce trebuie aprobat de guvern.
Experienţa arată că banii ajung în buzunarele fermierilor abia peste un an sau chiar doi. Bunăoară, la un an de la îngheţurile din aprilie 2016, unii fermieri din nordul republicii încă nu au primit promisele compensații, iar după ninsorile din ultimele zile s-ar putea să aibă deja noi pierderi. Întrucât resursele disponibile sunt modeste, guvernul a impus condiţii mai stricte faţă de solicitanţii de compensaţii, spune președintele Asociaţiei Moldova-Fruct, Vitalie Gorincioi:
„E vorba despre cei care au avut în ultimii ani înregistrate dări de seamă la statistică, cei care au avut beneficii şi au plătit anii trecuţi în buget, dar să nu uităm că doi ani la rând au fost probleme, în 2014 – embargoul, în 2015 – înghețuri. Şi iată că acum în 2017 sunt rezervate circa 45 de milioane din rezervele guvernului ca să fie ajutoraţi fermierii care au suferit de pe urma îngheţurilor tardive din 2016.”
Autorităţile insistă de fiecare dată că soluţia ar fi asigurările agricole, costul cărora este parţial subvenţionat de stat. Doar că fermierii nu au destui bani pentru a-şi asigura terenurile, iar puţine companii de asigurări care propun asemenea servicii se cam firesc de fermieri, spune Vitalie Gorincioi:
„Ştiţi că anul trecut a fost un mare tam-tam că o să fie elaborate mecanisme de asigurare obligatorii, că o să fie creat un fond special. Îngheţurile au trecut şi s-a uitat de aceste intenţii, promisiuni. Nu a mai fost organizat nici un fond.”
Vitalie Gorincioi spune că şi fermierii la rândul lor ar putea face mai multe pentru a-şi diminua pagubele cauzate de calamități. Ei ar trebui să se orienteze spre noile tehnologii împotriva riscurilor, cum ar fi sisteme performante de irigare, plase anti grindină sau anti îngheţ. Doar că şi aici e nevoie de investiţii:
„În ultimii trei ani de zile din cauza crizei financiare urmare a mega furtului din sectorul bancar cei care au luat credite acum plătesc 25-30 la sută rata dobânzii faţă de 5-6 la sută cât era atunci când s-au creditat. Pur şi simplu nu le ajung bani. Fără intervenţia promptă a statului nu cred că o să izbutim.”
După ninsorile atipice din ultimele zile guvernul va promite cel mai probabil despăgubiri agricultorilor aşa cum a făcut-o de fiecare dată.
Doar că, spun unii experţi, ar fi nevoie de măsuri pe termen lung şi nu doar de intervenţii compensatorii paliative.
