Festivalul internațional de film de la Cannes a ajuns la jumătate. Circa 80 de pelicule vor încerca să creeze tabloul lumii în care trăim. Criticul de artă Larisa Turea, acreditată la acest eveniment, a spus Europe Libere că pe lângă măsurile sporite de securitate, în acest an ies în evidență teme precum indiferenţa sau lipsa de iubire. Prea puţine comedii la această ediţie, mai spune Larisa Turea. Despre „noul val al cinematografiei ruseşti” şi prezenţe româneşti de la Cannes în interviu realizat de corespondenta noastră.
Europa Liberă: Sunteți de aproape o săptămâna la Cannes. Ce caracterizează ediția din acest an, a 70-a la număr? S-a vorbit despre măsuri sporite de securitate. Ce alte lucruri, observații, ies în evidență?
Larisa Turea: „Măsurile acestea de securitate de fapt mai mult ne amuză pe noi, cei care suntem aici. Deşi pare şi un paradox aşa când îi vezi pe soldaţii armatei franceze cu automatele la vedere pe străzile de la Cannes, foarte multă poliţie, şi totuşi acum două zile înainte de proiecția cu filmul despre Jean-Luc Godard a fost alertă cu bombă în sală, am fost toţi evacuaţi în graba mare şi cei mai mult erau alertaţi acei care ar trebui să aibă în grijă securitatea noastră, personalul de deservire. Ziceam că, de fapt, festivalul înseamnă şi o călătorie în înconjurul lumii în 80 de filme, căci atâtea sunt filmele proiectate la diferite secțiuni paralele, şi apare un tablou al lumii, aşa cum este astăzi această lume a noastră, o lume plină de indiferenţă.
Dacă e să ne referim la filmul care a deschis defilarea, este filmul „Neiubirea” al lui Andrei Zviaghințev, este o atmosferă, un climat de neiubire generalizat, de egoism şi de indiferență. Acestea sunt liniile principale de subiect ale acestei ediții, a 70-a la număr.
Însă este foarte multă muzică, multă muzică răsună şi pe treptele cu covorul roşu, răsună şi în săli, sunt câteva filme muzicale superbe, dar totuşi accentele sunt foarte dure, sunt foarte grave începând cu acest minunat film al lui Andrei Zviaghințev, pe care noi îl cunoaştem. A luat Leul de aur la Veneţia pentru „Întoarcerea”, un film la fel dur, atacând problemele de trecere de la o vârstă la alta, dar şi probleme de familie. Sunt foarte multe filme care tratează anume aceste probleme de cuplu.
În filmul lui Zviaghințev este vorba despre noua clasă socială din Rusia – aceşti „novîie russkie” – care deja trăind în nişte interioare luxoase sunt mult mai egoişti ca acei de mai înainte. Este vorba de o mamă degenerată şi de un tată degenerat şi cel care suferă cel mai mult este bietul Alioşa, un copil de 12 ani, care la un moment dat dispare.
În final, vedem cum această superbă actriţă care este Mariana Spivak, căreia mulţi deja îi prevestesc Palmierul de aur pentru interpretare, este îmbrăcată în costumul olimpic rusesc şi parcă ar alerga undeva, ca să ne dăm seama că de fapt ea aleargă pe loc, aleargă pe o cărărușă de fitness fără a se mişca din loc, deci este vorba de această lipsă de perspectivă, de această tragedie umană care se întâmplă, când la televiziuni sunt văzute numai aceste programe de reality show, când deja războiul din Ucraina nu mai mişcă pe nimeni. Filmul a fost făcut în Rusia, dar cu ajutorul companiilor private, fără susţinerea Ministerului Culturii din Rusia. Este foarte bine primit filmul, deocamdată se află în topul criticilor de film şi cred că, într-adevăr, este o mare realizare a cinematografiei ruse acest film atât de îndrăzneţ, cu o metaforă puternică şi care oarecum ne pune pe gânduri.
La fel parcă ar fi în aceeaşi linie de subiect şi filmul lui Michael Haneke, pe care l-am văzut aseară, „Happy end”. Haneke este de două ori laureat al Palmierului de aur, de asemenea, cu probleme foarte dure şi acest titlu este de fapt o ironie.
Mie, de exemplu, cel mai mult mi-a plăcut un film simplu, un film care vorbește despre umanism, care vorbeşte despre oamenii obişnuiţi, care-şi duc viaţa, care-şi cunosc datoriile. Este vorba de filmul făcut de Agnes Varda, este un patriarh de vârstă al cinematografiei franceze, filmul care vorbeşte despre peisaje şi portrete, o călătorie prin Franţa împreună cu un tânăr fotograf – J.R. – un film foarte cald în aceste timpuri atât de dure”.
Europa Liberă: L-aţi pomenit pe Andrei Zviaghințev. Acum tot mai multă lume spune că se profilează un nou val al cinematografiei ruseşti. Două pelicule sunt în secțiunea oficială şi unul în secţiunea Un Certain Regard. Cum vi se par?
Larisa Turea: „Mai sunt şi în alte secţiuni, dar cred că Zviaghințev face figură aparte, el nu este înregimentat. Este într-adevăr un artist de înaltă clasă, poate l-am putea compara doar cu Alexandr Sokurov, care la fel este cel care se apropie de aceste principii estetice mai mult decât ceilalţi ruşi, care vin oarecum cu această doză de cerneală neagră, de tuş, difuzată pe ecran, pe când Zviaghințev a depăşit deja acest prag, această barieră.
Dar voiam să vă spun că este şi un film, care are pe afiş nume de-ale noastre. Este vorba de un film care este la fel foarte așteptat în competiţia oficială – „O făptură duioasă”, după Dostoievski, care este semnat de Serghei Lozniţa şi-l are la cameră pe maestrul fotograf, director de imagine Oleg Mutu. Va fi peste două zile proiecția acestui film. Şi unul dintre personajele principale este intepretat de Valeriu Andriuţă, care este acum la Cronograf, preşedinte al juriului.
„Afacerea Est” al lui Igor Cobileanski este proiectată într-o sală aparte, la târgul de filme, deci la films market, pentru cumpărători, sper că va avea aceşti cumpărători. De fapt, la acest festival Basarabia şi Moldova sunt România, pentru că în felul acesta este reprezentată şi cinematografia românească.
În plus, precum ştiţi deja, Cristian Mungiu este preşedintele juriului la scurt metraj. Critian Mungiu este un familiar la Cannes, el de fapt s-a născut ca cineast aici. Sunt exact 15 ani când a adus primul său film „Orizont” la Cannes, de asemenea cu o echipă solidă de basarabeni: Oleg Mutu era, era Valeriu Andriuţă, Tania Popa într-un rol central. Mai apoi a venit şi a luat Palmierul de aur, a fost primul Palmier de aur în istoria cinematografiei româneşti, cu „4, 3, 2”, la fel cu o echipă de basarabeni, şi mai apoi la fel a luat un premiu cu „După dealuri”, avându-l din nou pe Valeriu Andriuţă pe afiş. Valeriu Andriuţă este de fapt actorul fetiş al lui Cristian Mungiu, sunt colegi de la facultate; şi Oleg Mutu despre care Cristian Mungiu de mai multe ori a afirmat că este de fapt fratele lui de cinema”.
Europa Liberă: În ce măsură componenţa juriului poartă pecetea filmelor care sunt desemnate câștigătoare? Acum, de exemplu, se invocă faptul că o anumită peliculă ar putea fi pe placul regizorului spaniol Pedro Almodovar, care prezidează secţiunea oficială.
Larisa Turea: „Bineînţeles, ca şi în oricare act de jurizare, președintele îşi impune amprenta, dar am vorbit cu Cristian Mungiu care a mai fost prezent jurat în aceste jurii mari şi spunea că de part fiecare îşi apără punctul de vedere. Cinematografia transmite un mesaj şi cei mai mulţi sunt apți să audă acest mesaj, dar bineînțeles că de fiecare dată acest Palmier poartă amprenta celui care decide. Avem un juriu foarte interesant anul acesta, avem toată încrederea că vor fi decernate premiile foarte judicios. Dar şi aici, ca şi la Jocurile Olimpice, contează participarea mai mult. Acest Palmier de aur, care în acest an valorează 20.000 de euro, la sigur că va fi decernat după merit”.
Europa Liberă: Urmează încă şase zile de festival şi probabil şi alte pelicule cu alte teme şi abordări interesante.
Larisa Turea: „Da, din păcate sunt foarte puţine comedii, cred că e nevoie şi de o porţie zdravănă de râs în acest anturaj destul de complicat. Poate vor fi în zilele următoare. Lumea nu trece astăzi prin clipele cele mai faste din existenta sa. Sunt foarte multe probleme, foarte multe filme despre migranţi. Deşi festivalul face o mină bună, dar oricum se observă nişte lucruri. Această atmosferă festivă nu poate nu poate camufla aceste probleme grave care se întâmplă în lume astăzi, şi nu doar în Europa, dar şi în America, este vorba totuşi de o neiubire, cum zice Zviaghințev”.
