Linkuri accesibilitate

Din nou despre schimbarea sistemului electoral moldovenesc...


... de data asta la reuniunea Comitetului Parlamentar de Asociere UE-R.Moldova.

La Chișinău a avut loc luni o nouă reuniune a Comitetului parlamentar de asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova, structură menită să întărească colaborarea dintre Moldova şi Uniunea Europeană şi de a urmări și eficientiza punerea în practica a prevederilor acordului de asociere al Moldovei cu Uniunea Europeana. Din partea Chișinăului, președintele acestei structuri este liberalul Mihai Ghimpu, iar din partea Parlamentului European Andi Cristea, de la social-democrații europeni. In declarațiile făcute presei atât președintele Parlamentului de la Chișinău Andrian Candu cât şi liderul liberalilor Mihai Ghimpu au vorbit despre dorința Chișinăului de a accelera apropierea Moldovei de Uniunea Europeana și de continuarea reformelor în domeniile financiar-bancar, al justitiei și luptei împotriva corupției la nivel înalt. Dinspre parlamentarul de la Strasbourg mesajul a fost de nevoia îndeplinirii obligațiilor asumate de Chișinău și Andi Cristea a spus și că speră că elitele politice de la putere din Moldova vor ţine cont de comentariile și recomandările Comisiei de la Veneția în ceea ce privește schimbarea sistemului electoral.

Reuniunea Comitetului parlamentar de asociere UE – Republica Moldova are loc la o săptămână după o dezbatere în Parlamentul European despre situaţia din Republica Moldova, precedată de anunţul forumului legislativ al UE că amână cu cel puțin o lună discutarea posibilului său acord pentru o asistență financiară de 100 de milioane de euro promisă Moldovei de Comisia Europeană. Președintele delegației Parlamentului European Andi Cristea a reiterat o parte din îngrijorările legate de evoluţiile de la Chişinău, inclusiv în ce priveşte modificarea sistemului electoral. Andi Cristea a sugerat guvernanţilor să ţină cont de concluziile Comisiei de la Veneţia, înainte de a lua o decizie politică privind schimbarea sistemului de vot. Europarlamentarul a ţinut să facă şi câteva precizări legate de amânarea în Parlamentul European a discuţiilor privind promisa asistenţa macro-financiare, spunând că Bruxelles-ul aşteaptă concluziile Comisiei de la Veneţia:

„Deşi se poate vorbi despre o amânare, această amânare este una tehnică. Se referă la procesul legislativ al trialogului, practic discuţiile care vor avea loc între Parlament, Consiliu şi Comisie. Se putea bloca de către un număr minim de 76 de parlamentari mandatul Parlamentului European de a intra în trialog. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mandatul Parlamentului European există şi practic această aistenţă marco-financiară nu este întârziată. Sunt convins că urmare a deciziilor înţelepte pe care autorităţile de la Chişinău le vor lua după ce Comisia de la veneţia îşi va da avizul pe schimbarea sistemului electoral, aceast dosar al asistenţei macro-financiare nu va fi întârziat la nivelul UE.”

Modificarea sistemului electoral a fost unul din subiectele centrale ale reuniunii. Spicherul democrat Andrian Candu a dat asigurări în reforma electorală va fi adoptată doar după ce se va expune Comisie de la Veneţia. Preşedintele delegaţiei moldovene, liderul PL Mihai Ghimpu a reiterat poziţia formaţiunii sale care deşi face parte din coaliţia de guvernare nu sprijină reforma electorală şi a sugerat că nu are cum să influențeze decizia care va fi luată.

„Oricum rămâne să aşteptăm avizul Comisiei de la Veneţia şi atunci se va lua o decizie privind modificarea. Se va modifica, sau nu şi în ce fel rămâne de văzut.”

Europarlamentarul Andi Cristea a lăudat în general progresele guvernului moldovean în realizarea programului de asociere, dar a spus că sunt necesare eforturi suplimentare în domenii ca justiţia, lupta împotriva corupţiei, mediul de afaceri şi mass media. El a mai spus că UE doreşte un progres mai accelerat la capitolul reforme în Moldova.

În declaraţia finală a Comitetului de asociere UE-RM, la capitolul lupta împotriva corupţiei se regretă, între altele, „tempoul lent” de punere în aplicare a pachetului legislativ privind integritatea”, adoptat în august 2016 şi „lipsa de progrese” în dosarele penale legate de furtul din sectorul bancar. La capitolul mass-media se accentuează necesitatea adoptării în regim de urgenţă a unui nou Cod al audiovizualului. Recent, spicherul Andrian Candu a anunţat că spre finalul lui 2017 ar urma să existe un nou Cod al audiovizualului, adoptarea căruia este amânată de mai multă vreme. Unii experţi autohtoni nu exclud că autorităţile acordă atenţia sporită acestui subiect sub presiunea îngrijorărilor tot mai vocale în ultima vreme din partea unor oficiali europeni în ce priveşte, în special, concentrarea mass-media în Moldova.

Previous Next

XS
SM
MD
LG