Artiom Filipenko este expertul ucrainean care a comparat, în cadrul unui studiu prezentat recent într-o conferinţă ştiinţifică la Chişinău, conflictul ruso-ucrainean actual cu cel din 1992 din regiunea transnistreană. Într-un interviu la Europa Liberă, expertul ne-a împărtăşit concluziile.
Europa Liberă: Domnule Filipenko, discutăm astăzi despre analiza comparativă efectuată de dumneavoastră între conflictultransnistrean cu cel dintre Rusia și Ucraina. Întâi de toate, există un anumit sentiment de disperare în privința rezolvării acestor conflicte? Credeți că această analiză comparativă poate contribui la rezolvarea conflictului?
Artiom Filipenko: „Cred că aceasta poate contribui la rezolvarea conflictelor. În primul rând, trebuie să înțelegem că acest conflict transnistrean este o parte componentă a politicii Federației Ruse care a fost orientată spre menținerea Republicii Moldova și a Ucrainei în zona sa de influență. O putem observa chiar prin compararea metodelor și a mijloacelor asemănătoare care au fost utilizate atât în anii ’91-92’ în Republica Moldova, cât și în 2014-2017 în Ucraina: participarea formațiunilor militare, campania mediatică desfășurată atunci împotriva Republicii Moldova, iar astăzi împotriva Ucrainei, implicarea nemijlocită a forțelor armate rusești în ambele conflicte.
Scopul intermediar a fost crearea enclavelor necontrolate de guvernele centrale: Republica Transnistreană în Moldova și LNR și DNR în Ucraina. Iar scopul final constă în includerea, menținerea Republicii Moldova și a Ucrainei în zona de influență a Federației Ruse.
Un exemplu clasic în acest caz ar fi binecunoscutul memorandum Kozak din 2003 care propunea modelul unei federații asimetrice. Dacă vom compara tezele memorandumului Kozak cu revendicările sepratiștilor din estul Ucrainei, vom observa o asemănare vădită: transformarea statului într-o federație, rezervarea mandatelor în Parlament, dreptul la crearea propriului sistem de poliție, a sistemului vamal, a trupelor de grăniceri, a instanțelor de judecată.
Cel mai important lucru este însă căpătarea dreptului de a bloca politica externă a statului. Memorandumul Kozak și ceea ce susțin astăzi separatiștii din LNR și DNR cu susținerea Federației Ruse presupun că aceste enclave, în cazul reintegrării acestora în componența statelor, trebuie să obțină dreptul de blocare a deciziilor din domeniul politicii externe. Deci, orice mișcare a Republicii Moldova sau a Ucrainei în direcția Uniunii Europene poate fi blocată de către aceste enclave.
Ucraina trebuie astăzi, pe de o parte, să învețe din ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova în 1992 și în 2003. Pe de altă parte, astăzi nu putem exclude pericolul legat inclusiv de venirea la putere a domnului Dodon și de planurile sale privind reintegrarea Republicii Moldova. Chiar și în timpul vizitei sale la Molscova el, de facto, a recunoscut că renunțarea la memorandumul Kozac a fost o greșeală.
Astăzi există riscul că Republica Moldova va fi reintegrată în baza principiilor care nu-i sunt convenabile. De fapt, sunt principiile memorandumului Kozac. Iar în cazul în care aceasta se va întâmpla, aceasta se va răsfrânge și asupra procesului de rezolvare a conflictului din Ucraina. Acest model poate fi utilizat inclusiv pentru Ucraina.
Cele două conflicte sunt legate unul cu altul, reprezintă o parte dintr-o strategie generală a Rusiei care se realizează în ultimii ani. De aceea, nu le putem separa. Astăzi în Ucraina are loc o revelație, o revalorificare, o înțelegere a rolului său în cadrul conflictului. Se schimbă și atitudinea față de Transnistria, de fapt, deja s-a schimbat la nivel de stat și la nivelul opiniei publice. De aceea, o astfel de cercetare este totuși o încercare de a demonstra acele riscuri și pericole care există astăzi în conflictul transnistrean pentru Ucraina și în conflictul din Ucraina pentru Republica Moldova”.
Europa Liberă: Unele dintre ele deja le-ați menționat. Să le numim pe toate. Ce riscuri există?
Artiom Filipenko: „Întâi de toate, dacă e să vorbim sincer, până în anul 2014 Ucraina demonstra un comportament destul de loial față de Transnistria. Ucraina recunoștea prezența unei situații critice în regiune, toți acești factori erau luați în calcul. Și totuși până în 2014 a avut loc un comportament destul de favorabil al Ucrainei față de Transnistria”.
Europa Liberă: Cum explicați acest lucru?
Artiom Filipenko: „Acest fapt era, în mare, legat de politica Ucrainei de atunci, de interesele mediului de afaceri. Să nu uităm de interesele elitelor din sfera businessului, de interesele unor reprezentanți ai elitei ucrainene care au avut afaceri cu Transnistria. Nu trebuie să uităm și de oamenii de afaceri din Moldova care, și ei, aveau legături cu Transnistria, deoarece existența unei astfel de zone gri prin care treceau fluxuri de contrabandă oferă posibilitatea de a se îmbogăți. În plus, aș compara Transnistria cu un fel de cârlig de care era prinsă atât Moldova, cât și Ucraina. Astfel, politica Ucrainei nu era deloc uniformă, deși, într-o anumită perioadă, Ucraina a întreprins o serie de măsuri.
Atunci când în anul 2006 au fost introduse reguli noi de perfectare a mărfurilor la granița dintre Ucraina și Republica Moldova, aceasta deja a fost un pas înainte. Și totuși poziția Ucrainei era încă una incertă. În anul 2014 a avut loc revizuirea semnificației pe care o are Transnistria. A devenit clar că pericolul poate fi și unul cu caracter militar.
În general, ce fel de pericol reprezintă astăzi Transnistria? În primul rând, în anul 2015 Ucraina a adoptat o nouă doctrină militară în care este menționat faptul că unul dintre pericolele Ucrainei îl reprezintă contingentul militar rus dislocat în Transnistria. Este un pericol direct.
În al doilea rând, este vorba despre spionajul împotriva Ucrainei de pe teritoriul Transnistriei. În al treilea rând, este vorba despre armata transnistreană pe care o putem trata ca pe o parte componentă a armatei ruse. Aceste formațiuni militare trec una în alta. Este prezența depozitelor cu armament de la Cobasna. În cazul unei situații de excepție, puterea explozivă a acestor armamente poate fi egalată cu cea a unei bombe atomice. Sunt depozite militare uriașe.
Toate acestea sunt pericolele directe. Mai există și cele indirecte. De exemplu, participarea cetățenilor transnistreni în cadrul unor manifestări antiguvernamentale. Așa ceva a avut loc în anul 2014. Locuitorii Transnistriei au participat atunci la așa-numitul „antimaidan”. Este vorba despre faptul că prin teritoriul Transnistriei trece calea ferată care leagă Ucraina cu porturile Dunării: Ismail și Reni. Această rută trece prin Bender și se îndreaptă spre sud. Este faptul că hidrocentrala moldovenească asigură energia electrică pentru localitățile din sudul regiunii Odesa, așa-numita Basarabie de sub. Este vorba și de contrabanda mărfurilor care afectează interesele economice ale statului. În sfârșit, faptul că Ucraina, ținând cont de pericolul permanent care vine din partea Transnistriei, este nevoită să își mențină contingentul militar, să acorde atenție acestui teritoriu. Probabil, dacă nu ar fi existat o asemenea enclavă, dacă Ucraina ar fi fost sigură de spatele său, ea ar fi putut utiliza aceste forțe militare altfel”.
Europa Liberă: Cum apreciați evenimentele de ultimă oră în relația dintre Ucraina și Republica Moldova? Ați menționat că până în 2014 poziția Ucrainei a fost una ambiguă. Cum apreciați aceste relații astăzi?
Artiom Filipenko: „Cred că acum a venit un moment crucial în relația celor două state. Nu pot spune că astăzi în relația dintre Ucraina și Republica Moldova totul este perfect. Sunt anumite puncte comune: problema râului Nistru, construcția hidrocentralei nistrene și problema graniței legată de aceasta, problema portului de la Giurgiulești care îi preocupă foarte mult pe ucraineni. S-a creat un mit politic despre faptul că Ucraina a dăruit Republicii Moldova această porțiune de teren și astfel Moldova creează astăzi anumite probleme porturilor ucrainene. Există problema trecerii prin porțiunea Palanca. Deci, probleme există, nu putem nega acest lucru.
Însă, în general, trebuie să recunoaștem că astăzi există foarte multe puncte de tangență care constau în faptul că Ucraina și Republica Moldova simt clar un pericol din partea Rusiei. Unul hibrid sau unul militar direct, oricum acesta există. Și acest pericol a contribuit la apropierea pozițiilor ambelor țări. Aceasta într-o oarecare măsură a făcut ca Ucraina să întreprindă pași reali pentru a introduce Transnistria într-un câmp de drept legitim.
Putem să ne aducem aminte de aceste etape: în anul 2015 a fost stopat tranzitul mărfurilor accizate prin vama Platonovo și Cuciurgani, consolidarea graniței între Ucraina și Republica Moldova, modificarea regulamentului de descărcare a importului transportat pe calea ferată prin Transnistria, avantajoasă pentru Republica Moldova, decizia de a crea puncte vamale comune la granița dintre Ucraina și Transnistria. Reacția Tiraspolului arată că această decizie îl afectează cel mai mult, îi stârnește o reacție negativă. În sfârșit, decizia în privința așa-numitei blocări alimentare, chiar dacă nu este vorba despre o blocare.
Există instituții legitime ale puterii de stat la Chișinău care poartă răspundere pentru efectuarea controlului fitosanitar și care emit autorizații. Ucraina a dat în acest sens un semnal clar: noi acceptăm doar autorizațiile emise de instituțiile legitime ale puterii. Deci, situația incertă care s-a creat pe parcursul ultimilor 20 de ani de conflict a devenit istorie. Este un moment important. Și este important de a nu pierde dinamica acestor relații. Ucraina face astăzi pe alocuri acei pași care se așteptau de la ea cu câțiva ani în urmă și este extrem de important de a păstra aceeași dinamică”.
Europa Liberă: Dar acești pași contribuie la rezolvarea conflictului?
Artiom Filipenko: „La noi se spune uneori că aici nu este totul atât de evident. Însă ceea ce întreprinde Ucraina este, fără îndoială, corect, deoarece este o formulare a unei poziții clare. Nu există instituții de stat ale Transnistriei. Există o singură putere legitimă de stat, cea a Republicii Moldova: ministere, direcții, serviciul vamal. Există o regulă veche, un imperativ moral: să te comporți cu alții așa cum vrei ca alții să se comporte cu tine. Dacă Ucraina vrea ca poziția ei în conflictul din estul țării și în legătură cu Crimeea să fie respectată, ea trebuie la fel să se comporte cu alte state, inclusiv în relația cu Republica Moldova.
Din păcate, poziția Ucrainei a fost mult timp una ambiguă: pe de o parte ea recunoștea integritata Republicii Moldova, dar întreținea relațiile cu cvasiformațiunile statale nelegitime. Astăzi aceste reticențe nu mai există. Pentru Ucraina acum este extrem de important să mențină această poziție clară și să evite anumite ezitări. În caz contrar ni se va întoarce însutit, așa cum, din păcate, s-a întâmplat după 1992. Pe de altă parte, în condițiile actuale există anumite riscuri legate de reintegrarea Transnistriei. Trebuie să le conștientizăm, deoarece este vorba despre câteva zeci de mii de oameni care sunt capabili să schimbe câmpul elecoral din Republica Moldova și care nu vor susține parcursul european al Republicii Moldova. Trebuie să recunoaștem acest fapt.
De aceea, măsurile de reintegrare a Republicii Moldova, reieșind din tendințele actuale, trebuie să fie însoțite de o anumită poziție umanitară, trebuie să fie legate de reformele interne din Republica Moldova. Una din problemele reintegrării Republicii Moldova este că pe percursul acestor 20 de ani ea nu a fost capabilă să prezinte un model alternativ de dezvoltare: un stat în care sunt protejate drepturile omului, un stat în care există condiții foarte bune pentru mediul de afaceri și un nivel foarte jos de corupție. Acest model ar putea fi atractiv pentru malul stâng al Nistrului. Nu zic că este o problemă ce ține doar de Moldova.
Aceeași situație există și în Ucraina. De aceea, reintegrarea presupune elaborarea unui model calitativ nou în domeniul economic, social, legislativ, este atigerea unui nivel înalt în protejarea drepturilor omului, al mediului de afaceri, al dreptului la proprietate privată, în lupta cu corupția. Este o sarcină complexă. Noi discutăm despre un războii hibrid, însă un război hibrid nu-l poți înfrunta printr-o acțiune directă. Există nevoia de o acțiune asimetrică: de faptul că noi putem să demonstrăm că suntem mai buni decât cei care ni se opun”.
Europa Liberă: Să privim din această perspectivă și războiul mediatic. Ați putea să comparați poziția Ucrainei față de propaganda rusă și poziția Republicii Moldova în acest sens? Și ce măsuri au fost întreprinse în această direcție?
Artiom Filipenko: „Recent Consiliul de Securitate al Ucrainei a emis o decizie, semnată de președintele țării, privind interzicerea, blocarea rețelelor de socialize „VKontakte”, „Odnoklassniki”, dar și „Mail.ru”, și „Yandex””.
Europa Liberă: A fost o decizie controversată.
Artiom Filipenko: „O decizie controversată legată de părerea că aceasta este o încălcare a dreptului la exprimare liberă. Să o analizăm în mod obiectiv. În primul rând, această decizie, din păcate, a întârziat aproape cu trei ani. Deoarece dacă ea ar fi fost adoptată în 2014, în momentul culminant al războiului, reacția opiniei publice ar fi fost, fără îndoială, cu totul alta. Astăzi, când față de guvernarea ucraineană au apărut mai multe nemulțumiri, inclusiv din cauza creșterii nivelului de corupție, un astfel de pas este privit ca o deviere a opiniei publice de la problemele reale din interiorul țării la cele din exterior”.
Europa Liberă: Atunci guvernarea, pur și simplu, nu s-a gândit să o facă sau au existat anumiți factori care nu permiteau acest lucru?
Artiom Filipenko: „Îmi este destul de greu să vă răspund deoarece nu posed informația corespunzătoare. Atunci au fost adoptate o serie de decizii pentru blocarea posturilor de televiziune rusești care emit spre Ucraina. Și a fost o decizie absolut corectă. De fapt, intrăm acum într-o zonă în care există o delimitare foarte fragilă între dreptul omului la accesul la informație și dreptul la o anumită igienă a informației”.
Europa Liberă: Ce va învinge până la urmă?
Artiom Filipenko: „De fapt, nu cred că va învinge dreptul la accestul liber pentru că statul oricum va trebui să întreprindă, din păcate, măsuri necesare de limitare a accesului”.
Europa Liberă: O va face în calitate de stat care se află într-un război. Dar din perspectiva unui stat care tinde să se integreze în Uniunea Europeană?
Artiom Filipenko: „Uniunea Europeană se ciocnește astăzi cu aceleași probleme și, la un moment dat, va fi nevoită să facă anumite limitări. Din câte cunosc, astăzi în Uniunea Europeană există aceeași discuție privind limitarea acesului la posturile de televiziune rusești: „Sputnik” sau „Russia Today”. Dacă omul dorește, limitarea accesului la aceste posturi este posibilă. Democrația occidentală s-a adeverit în acest sens una vulnerabilă, pentru că există un principiu fundamental al dreptului la exprimare liberă și există o nevoie reală de a proteja statul de o agresiune informațională”.
Europa Liberă: În acest sens, credeți că Republica Moldova încă nu știe care este impactul acestor lucruri asupra mentalității cetățenilor, că Moldova ezită în acest sens? Care sunt riscurile?
Artiom Filipenko: „Riscurile, bineînțeles, există. Sincer vorbind, nu odată ne-am convins că prin intermediul mass-media poți crea o situație critică în societate sau în țară. Republica Moldova, poate, încă nu a simțit acest impact în aceeași măsură, dar nu dă Doamne să nimeriți sub această presiune care creează condiții pentru distabilizarea situației politice sau sociale în țară, așa cum s-a întâmplat în Ucraina sau pentru a provoca ura.
Mass-media din Federația Rusă utilizează foarte evident un discurs al urei. Și mijloacele în acest sens sunt foarte diverse: provocarea unui conflict interetnic, când au încercat să creeze o falsă Rada Populară a Basarabiei din care nu făcea parte niciun basarabean, dar în care a fost implicat domnul Bukarski, unul din consilierii domnului Dodon. Recent Serviciul de Securitate al Ucrainei a dezvăluit organizarea unui protest fals al bulgarilor împotriva încălcării drepturilor lor. De fapt, trebuia să fie o așa numită sesiune foto. Câțiva oameni ar fi trebuit să vină în fața consulatului, ar fi scos pancartele și apoi fotografiați. În final se produce o imagine care se emite spre Bulgaria, spre Rusia, spre Moldova. Și toți sunt convinși că în Odesa, în Ucraina, bulgarii sunt oprimați și există o mișcare largă de protest, chiar dacă, în realitate, este doar o sesiune foto plătită. Oamenii sunt gata să participe în astfel de manifestări pentru 200 de grivne. Și asemenea acțiuni sunt destul de posibile în Republica Moldova care în zadar ignoră riscurile legate de ele.
Pericolul azi constă nu atât în faptul că se creează o imagine mediatică denaturată, cum a fost în timpul conflictului transnistean când s-au utilizat aceleași procedee care se utilizează astăzi în privința Ucrainei, cât în faptul că se creează o realitate paralelă prin intermediul posturilor de televiziune, internet, rețelele de socializare. Și această realitate virtuală acționează asupra cetățenilor.
De exemplu, te plimbi afară și vezi că în jurul tău totul este calm, dar când deschizi rețelele de socializare afli că ești bătut de reprezentanții populației rusofone. Pot apărea și alte sperietori. Deci, asemenea riscurile și pericolele există și nu trebuie să le subapreciem. Însă înțelegerea acestui lucru trebuie să fie la nivel de stat, la nivelul guvernului. Da, din păcate, lumea intră într-o perioadă de turbulență, de opoziție la nivel de valori. Pentru că ceea ce astăzi propune „Russkii mir” nu este pur și simplu Uniunea Vamală sau Uniunea Euroasiatică, ci un sistem de valori care se opune valorilor europene. Anume aceasta noi trebuie să și conștientizăm”.
Europa Liberă: Vă mulțumesc mult!
