Linkuri accesibilitate

România. SRI și conclavul din sufragerie


Interminabila poveste a corupției politicienilor români.

George Maior, fostul șef al Serviciului Român de Informații nu a vorbit prea mult în fața parlamentarilor de la București care investigehează legalitatea scrutinului prezidențial din 2009.

Fostul șef al celui mai mare serviciu secret autohton a sugerat că parlamentarii se ocupă prea mult de lucruri care au avut loc în viața privată a unor oameni.

Comisia parlamentară care anchetează alegerile prezidențiale din 2009 pare să aibă două ținte: decredibilizarea șefei DNA, Laura Codruța Kövesi, și prin tranzitivitate punerea sub semnul întrebării a dosarelor de corupție plus slăbirea încrederii în instituțiile de forță ale statului.

Aceste deziderate nu sunt asumate în mod deschis, dar ele decurg din discuțiile care au loc acolo și din persoanele chemate la audieri.

Totul a pornit de la proprietarul ziarului „Evenimentului Zilei”, Dan Andronic, care în 2009 era unul dintre cei mai importanți consilieri de campanie din echipa lui Traian Băsescu.

Andronic a povestit în ziarul său despre o așa zisă întâlnire de taină între liderii instituțiilor de forță ale statului care ar fi avut loc pe 6 decembrie 2009.

Consilierul de campanie al lui Traian Băsescu a vorbit însă abia după ce a fost trimis în judecată pentru al doilea dosar, legat de banii manevrați în campania electorală din 2009, alături de Ioana Băsescu, fiica fostului președinte, și Elena Udrea, favorita acestuia.

Pe scurt, Dan Andronic a povestit ca în seara celui de-al doilea tur a fost invitat inopinat în vizită la fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, și că acolo se mai aflau procuroarea șefă anticorupție Laura Codruța Kövesi, directorul SRI, adjunctul acestuia, primarul sectorului 2 și alți invitați care pesemne sărbătoreau Sf. Nicolae. Patronul „Evenimentului Zilei” spune pe ocolite că acest conclav s-ar fi adunat la Gabriel Oprea pentru a se ocupa de rezultatele votului.

George Maior, care a ocupat aproape un deceniu funcția de șef al Serviciului Român de Informații, a explicat în fața comisiei că evenimentul pe care îl investighează parlamentarii era privat.

„Nu s-au întâmplat aspecte pe care să le sesizez ca fiind ilegale” sau „neconstituționale”, a spus Maior, adăugînd că nu are să-și reproșeze nimic, nici din punct de vedere moral, nici legal.

Alegerile prezidențiale din 2009 au fost câștigate la limită de Traian Băsescu în fața liderului de atunci al PSD, Mircea Geoană.

Nici chiar șeful de campanie al candidatului Geoană, Viorel Hrebenciuc, nu i-a acuzat pe cei aflați împreună acolo în acea noapte - în care unii spun că alegerile ar fi fost fraudare -, ci doar de imoralitate.

Hrebenciuc a admis că scrutinul nu putea fi manipulat din sufragerie, la telefon, și mai ales nu la ora la care avea loc acea discuție.

Fostul șef al SRI, care a fost audiat luni la Comisie, a declarat că viața lui privată nu va fi expusă niciodată în fața unei comisii și că Serviciul Român de Informații nu s-a implicat niciodată în decizii cu caracter politic. Membrii Comisiei care anchetează alegerile din 2009 au fost nemulțumiți de prestația lui George Maior, iar unul dintre ei, din partea PSD, chiar i-a spus că nu are căderea să ocupe funcţia de ambasador al României în SUA.

George Maior a fost senator PSD înainte să ajungă director SRI, dar foștii săi colegi de partid nu vor să-l menajeze și îl acuză că în perioada șefiei sale, SRI ar fi pus la dispoziția DNA informațiile necesare pentru a le face dosae penale politicienilor corupți.

Șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi, a spus la finele săptămânii trecute că nu se va prezenta în fața Comsiei parlamentare.

Ar fi de altfel destul de deplasat ca un procuror să fie chemat la raport în fața politicienilor, ca și cum n-ar mai exista niciun echilibru între cele trei puteri ale statului: legislativă, executivă și juridică.

XS
SM
MD
LG