Linkuri accesibilitate

Festivalul DescOPERĂ, ediția 2017


Festivalul DescOPERĂ, ediția 2017
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:33 0:00

Video de Irina Tabaranu

Festivalul care a adus muzica clasică în amfiteatrul natural din lunca Răutului.

La Butuceni, Festivalul de muzică clasică „DescOPERĂ” a adunat sute de vizitator la cea de-a doua ediție. În fața publicului care a ajuns vineri și în zilele de week-end la Orheiul Vechi au evoluat artiștii Teatrului Național de Operă și Balet Maria Bieșu și ai Filarmonicii Naționale Serghei Lunchevici. Despre cum au fost cele trei zile de festival- relatează Tamara Grejdeanu:

DescOPERĂ- festivalul care a adus muzica clasică în amfiteatrul natural din lunca Răutului a debutat cu piese de Beethoven, Bach, Wagner și Strauss. A urmat în programul celei de-a doua zi opera „Carmen” de Georges Bizet, în regia italianului Andrea Battistini, cel care a pus în scenă anul trecut spectacolul ,,Rigoletto”.

Regizorul se declară convins că vocile soliștilor de operă au fost percepute cu emoții amplificate de decorul natural de la Butuceni și, remarcă regizorul, a lipsit rigiditatea specifică sălilor de spectacol:

„Legătura cu publicul e complet diferită. Tu ai un public aproape, un public care se plimbă, așa era în anii 1700-1800, publicul mânca la teatru, bea și vorbea, cânta împreună cu artiștii. Asta este incredibil dacă ne gândim cum e acum la teatru, e un pic rece. Noi ne așezăm acolo și privim 2 ore și jumătate ca un fel de critici mai mult.”

Avantajul unei asemenea locații, mai spune regizorul Andreea Battistini ține de interacțiunea cu un public diferit ca vârstă și interese. Or, susține el, dacă opera e ascultată preponderent de oameni de vârsta a treia, la „DescOPERĂ” a văzut curioși de toate vârstele.

Artista Teatrului de Operă și Balet, Nadia Stoianov, cea care a interpretat-o pe Carmen spune că evoluțiile în aer liber sunt o provocare, inclusiv grație efectului sonor din mediul natural:

„Pe de o parte, a fost o experiență interesantă, pe de altă parte, a fost mult mai greu decât în sala de spectacol, pentru că mediul e cu totul diferit, decorul e altul, dar ne-am străduit să iasă bine. A fost multă lume și asta mă bucură. Cred că ei se vor ,,molipsi” și după astfel de eveniment vor veni și la operă.”

Ultima seară a fost rezervată creațiilor compozitorului austriac Johann Strauss și Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale, și a fost gândită în stilul concertelor vieneze în aer liber, spune Svetlana Bivol, directoarea filarmonicii de la Chișinău. De la o zi la alta, publicul a fost mai numeros și crede ea, și-au făcut efectul atât zecile de fotografii și fragmentele video postate de vizitatori pe rețelele de socializare, dar și programul gândit să atragă un novice, să mulțumească iubitorii de muzică clasică și să-i facă curioși pe cei care, poate au ajuns din întâmplare la festival:

„A fost diversitate în toate trei seri, cu program absolut accesibil, dar și foarte consistent în toate serile, și ambianța asta a rezervației, care mult a ajutat la perceperea muzicii. Am dat dozat într-un fel, muzică de asta care place, care e cunoscută, ca oamenii să vină, să fie interesați să mai vină, să fie intrigați- ce se va mai da la anul, de exemplu.”

Anatol Botnaru, directorul agropensiunii eco-resort din Butuceni și unul din organizatorii evenimentului spune că festivalul aduce un inestimabil beneficiu cultural, dar și turistic:

„Ceea ce are azi Moldova, din fericire, sunt colectivele de Teatrul Național de Operă și Balet, de la filarmonică și alte colective și amestecându-le în viața asta sătească și în festivalul acesta, atât era de feeric și apreciat de oameni. Tot cadrul acesta natural în care a fost nu mai este nicăieri în lume, acest lucru trebuie promovat, ca lumea să vadă. Cultura este un element foarte puternic al turismului.”

Anatol Botnaru spune că reușita acestei inițiative, gândită să popularizeze muzica de calitate va putea fi contabilizată în timp. Deocamdată însă, spune el, contează entuziasmul vizitatorilor, satisfacția artiștilor care au evoluat într-un loc pitoresc și prietenos.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG