Linkuri accesibilitate

Peter Szijjártó: Ungaria nu se va lăsa „șantajată” de Comisia Europeană în chestiunea redistribuirii migranților


Peter Szijjarto
Peter Szijjarto

Ministrul de externe al Ungaria, Peter Szijjártó, a declarat că țara sa nu se va lăsa „șantajată” de Comisia Europeană, care a anunțat că începe astăzi procedurile juridice împotriva țărilor care nu preiau numărul de migranți, cerut de UE pentru a ajuta țările „din prima linie”, Grecia și Italia. Țările vizate sunt Ungaria, Cehia și Slovacia. Vorbind în Parlament, șeful diplomației ungare a spus că executivul UE își depășește autoritatea în acest caz, adăugând că guvernul condus de Viktor Orban nu va permite nimănui să treacă ilegal frontierele Ungariei.

Planul de relocare a 160.000 de refugiați a fost adoptat în septembrie 2015, în pofida faptului că Ungaria, Cehia, Slovacia și România au votat împotriva sa. Ulterior, statele membre s-au angajat să preia alți 22.000 de refugiați din state vecine Siriei, respectiv Turcia, Iordania și Liban.

Pe de altă parte, luni, miniștrii de interne din țările Grupului de la Visegrád (Polonia, Slovacia, Ungaria și Cehia), reuniți la Varșovia, au cerut ca deciziile privind redistribuirea migranților să fie adoptate cu unanimitate de către Consiliul European (șefii de stat sau de guvern) și nu la nivel ministerial, unde deciziile se iau cu o majoritate calificată.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG