Aflate de ani de zile sub presiunea administrației separatiste de la Tiraspol, școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană au tot mai puțini elevi. Ele rămân totuși singura șansă pentru cei care înțeleg că așa zisa limbă moldovenească în grafie chirilică predată în școlile din regiune nu le poate oferi un viitor copiilor. Relatează Alla Ceapai.
Natalia Gatman este din raionul Dubăsari şi, spune ea, niciodată nu şi-a pus problema să-şi dea cei trei copii la o altă şcoală decât una cu predare în grafie latină, poate şi din cauza că satul Cocieri în care locuieşte se află sub jurisdicţia Chişinăului.
„Chiar mă doare când rude de-ale noastre îşi dau copiii în şcoala rusă. Măi, ce fel de ruşi suntem noi, dacă suntem moldoveni, noi, cei din satele cele moldoveneşti?”
Fiica cea mică a Nataliei Gatman a terminat în acest an clasa a 11-a la Liceul Mihai Eminescu.
Acum zece ani profesorii şi elevii au fost somaţi să părăsească sediul instituției din oraşul Dubăsari.
Liceul s-a „refugiat” în clădirea unui fost sanatoriu din satul Corjova, care deşi se află şi el sub jurisdicția Chișinăului, în realitate localitatea e controlat de administrația transnistreană, care a trimis acolo mai mulți milițieni.
Instituția a fost frecvent ţinta presiunilor şi intimidărilor din partea regimului separatist. Cu toate acestea Natalia Gatman a insistat să-şi dea cei trei copii anume la acest liceu:
„Când învăţa fata cea mare era foarte grea situaţia în şcoală. Pereţii erau ca după război. Nu toate au reuşit să se facă, dar totuşi copii erau mulţi. Acum condiţiile sunt cu mult mai bune, copii sunt hrăniţi, este şi transport. Copii sunt însă mai puţini. Nu îmi dau seama care e cauza. Eu consider că şcoala noastră e prestigioasă. Cine învaţă are perspective în viitor, să meargă să înveţe la Chişinău, în România sau în Europa. cei care învaţă în Transnistria nu au aşa posibilităţi.”
Numărul elevilor în cele 8 şcoli cu predare în limba română a scăzut constant în ultimii 20 de ani, arată datele Asociaţiei Promo-lex, organizaţie neguvernamentală care apără drepturile omului în regiunea transnsitreană. Dacă în 1998 acolo îşi făceau studiile peste 5 mii de copii, acum numărul lor e puţin peste o mie. Numărul elevilor a început să scadă mai cu seamă din 2004, an în care administraţia de la Tiraspol a încercat să închidă aceste instituţii obligându-le să-şi schimbe statutul, observă directorul executiv al Asociaţiei Promo-Lex, Ion Manole:
„Din momentul când s-au început atacurile împotriva acestor instituţii evident că avem o scădere dramatică a numărului de elevi. Ceea ce demonstrează că ţinta acestor atacuri au fost părinţii pentru a îi determina să nu mai trimită copii în aceste instituţii şi ei şi-au atins această ţintă. Aş numi-o asfixierea acestor instituţii prin aceste metode.”
Diminuarea radicală a numărului de elevi nu poate fi explicată doar prin factori demografici, constata Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în decizia sa din 2012 când a condamnat Rusia pentru încălcarea dreptului la educaţie în dosarul şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.
Directorii acestor şcoli se declară convinşi că administraţia separatistă urmăreşte anume scopul de a lăsa aceste şcoli fără elevi, pentru că acesta ar fi un motiv cât se poate de justificat pentru a sista activitatea acestor instituţii. Majoritatea dintre ei sunt însă optimişti. Directoarea liceului Alexandru cel Bun din Bender, Maria Roibu, spune că există suficiente motive care fac atractive aceste şcoli:
„Copiii sunt motivaţi că la noi condiţiiile sunt bune. Ei ştiu că absolvind şcoala noastră obţin un document recunoscut şi pot merge în orice ţară la studii.”
Directoarei liceului Evrica din Râbniţa, Eugenia Halus crede însă că soarta acestor şcoli rămâne incertă:
„Numărul elevilor a scăzut foarte brusc. Lumea a obosit să se confrunte cu toate problemele. Manuale nu avem dreptul să aducem. Produse alimentare nu avem dreptul să aducem. Presa periodică trebuie să o ascundem. În pofida tuturor greutăţilor copii vin şi învaţă. Foarte mulţi părinţi nici nu ştiu toate problemele pe care le soluţionează administraţia, colectivul pedagogic pentru organizarea şi desfăşurarea procesului educaţional. Ne străduim ca o parte din probleme părinţii nici să nu le simtă.”
Managerii şcolilor reuniţi recent la Chişinău la iniţiativa Asociaţiei Promo-Lex au spus că un motiv de îngrijorare este şi insuficiența cadrelor didactice.
Majoritatea profesorilor, care s-au obişnuit deja cu şicanele regimului separatist, sunt deja la vârsta pensionării, iar tinerii specialişti se feresc să vină la aceste şcoli.
