Linkuri accesibilitate

Care sînt acuzațiile lansate în regiunea transnistreană la adresa lui Evgheni Șevciuk și ce riscă el


Fostul lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, riscă 12 ani de închisoare, în baza a cinci dosare penale, a declarat procurorul șef al regiunii separatiste transnistrene, Anatoli Gurețki.

Legislativul regiunii a ridicat miercuri imunitatea lui Șevciuk, dând curs astfel investigațiilor pe marginea dosarelor care conțin acuzații de furt a unor sume mari din bani publici.

Procurorul șef al regiunii separatiste a anunțat în cadrul unui interviu acordat postului oficial de televiziune de la Tiraspol că în cele șese luni de la victoria lui Vadim Krasnoselski în alegeri organele de anchetă de la Tiraspol au investigat abuzurile comise de Evgheni Șevciuk în perioada mandatului său între anii 2011-2016.

Prima acuzație la adresa lui Șevciuk este legată de crearea de către acesta a organizației necomerciale „Fondul de stabilizare al rmn”. „Acest fond a fost creat pentru a acumula banii care trebuiau de fapt să ajungă în buget”, a spus procurorul Gurețki.

Un alt dosar vizează crearea unei grupări criminale care se ocupa de contrabandă, iar Șevciuk ar fi contribuit direct la aducerea în regiune a unor produse accizabile ocolind orice fel de taxe. Ar fi vorba, potrivit responsabilului transnistrean, despre alcool scump, țigări și alte produse care au taxe vamale mari, iar prejudiciile s-ar ridica la milioane de dolari. Din grupare ar mai fi făcut parte fostul șef al comitetului vamal de la Tiraspol, dar și șeful departamentului de combatere a contrabandei.

Un al treilea dosar vizează frauda fiscală și scutirea de impozite a întreprinderii Biohim. Procurorul șef al regiunii separatiste susține că prin implicarea directă a fostului lider transnistrean se imita exportul spirtului peste hotare și astfel venitul obținut din comercializarea produselor nu ajungea în buget.

Alt capăt de acuzare ține de „lipsirea a sute de mii de bugetari și pensionari pe parcursul unui an de 30 la sută din venituri”.

Anatoli Gurețki a mai spus că odată ce dosarele vor avansa, autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol îl vor da în căutare pe Evgheni Șevciuk.

La rândul său, Evgheni Șevciuk a anunțat prin intermediul unor postări pe Facebook că a fost nevoit să fugă cu un taxi din regiunea transnistreană pentru că viața sa ar fi fost în pericol – oligarhul Victor Gușan, unul dintre proprietarii holdingului Sheriff, ar fi comandat asasinarea lui.

Șevciuk spune că acuzațiile împotriva lui sunt mincinoase și abuzive și înseamnă „provocări și reglări de conturi cu oponenții politici”. El scrie că pentru depoziții împotriva lui oamenii sunt plătiți, li se promite viață liniștită în Transnistria, iar celor arestați li se promite liberate. „Din păcate, autoritățile și cei care le controlează nu sunt în stare să livreze oamenilor rezultate reale, înlocuindu-le cu provocări demonstrative”, scrie Șevciuk pe rețelele de socializare.

Previous Next

XS
SM
MD
LG