Linkuri accesibilitate

„Eu vreau să trăiesc bine cu toți, nu să stau în genunchi în fața cuiva”


Valentina Ursu în dialog cu locuitori din Nisporeni și cu fosta deputată Nadejda Brînzan.

„Eu vreau să trăiesc bine cu toți, nu să stau în genunchi în fața cuiva”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:33:04 0:00
Link direct

Proiectul de lege privind sistemul electoral mixt a fost votat în prima lectură la începutul lunii mai. Documentul prevede ca 50 de deputați să fie aleși pe liste de partid, iar 51 – direct de cetățeni. Proiectul a fost expertizat de Comisia de la Veneția, iar în prezent se încheie dezbaterile publice, după care deputații urmează să aprobe reforma electorală. Pe cine ar dori alegătorii să-i trimită în viitorul Parlament? Căutăm răspuns la întrebare la acest sfârșit de săptămână. Oamenii cu care am discutat la Nisporeni cer ca guvernanții să-și facă datoria de stat pentru cei mai necăjiți dintre ei – să aibă grijă ca oamenii să nu moară de foame și de boli; le este teamă că nu vor avea spital raional după anunțata reformă spitalicească. Nisporenenii vorbesc despre un mic număr de oameni foarte bogați și un număr mare de oameni suferinzi. Localnicii mai spun că nu au încredere în democrația din țară și le este frică de viitor. Își doresc politicieni care să fie lângă ei pentru a construi ceva, persoane care au rezultate, care nu îi vor trăda. Dilema lui Caragiale „Eu cu vine votez?” revine în prim-plan cu ocazia fiecărui moment electoral petrecut în Moldova. Mai actual ca oricând, mai profetic ca niciodată, cetățeanul turmentat. Și totuși, cum răspund la întrebarea aceasta acum, când guvernanții cer schimbarea sistemului de vot?

Valentina Ursu la Nisporeni
Valentina Ursu la Nisporeni

- „Să văd întâi cine o să se baloteze, dar dacă-i vorba de votul acesta pe care-l promovează deputații din Parlament, ce nu-i clar? – merg până în pânzele albe, că ei n-au scăpare altfel – „ili pan, ili propal”.

Europa Liberă: Cine n-are scăpare?

- „Democrații cu Plahotniuc în frunte.”

Europa Liberă: Ce vă face să credeți acest lucru?

- „Pentru că așa-i - ei au să-și treacă oamenii lor, pe care-i au acum în raioane; au cumpărat primarii, au cumpărat consilierii…”

Europa Liberă: Dar o schimbare trebuie făcută? Cum se face această schimbare, ca lumea să recâștige încrederea?

- „Ca să fie o schimbare, trebuie întâi să-și schimbe fiecare cetățean al republicii mentalitatea. Eu socot că-s vinovați…”

Europa Liberă: A rămas un an de zile. Până în 2018 se schimbă această mentalitate?

- „Aceasta-i o întrebare, că toți îs vinovați în țara asta – de la opincă până la vladâcă are fiecare partea lui de vină.”

Europa Liberă: De ce politicienii s-au distanțat de grijile cetățenilor?

- „Da’ uitați-vă ce politicieni sunt la noi la conducere. Ei îs cu problemele lor, ei îs cu interesele lor…”

Europa Liberă: Într-un stat ca Republica Moldova care are o populație de trei milioane de cetățeni, 1.800.000 cu drept de vot, pot fi găsiți acești 101 candidați în deputați care să vină în forul legislativ să rezolve problemele societății?

- „Dacă e să vorbim teoretic, da. Sunt oamenii onești, totuși îs puțini, dar sunt; se poate. Dar la practic la noi încă nu se poate. Să vă spun sincer, de-acum mie începe a-mi fi rușine să trăiesc în așa o țară.”

Europa Liberă: Dar ce-i în puterea Dvs. ca să schimbați, să nu mai trăiți cu această rușine?- „Nu știu câte generații trebuie să treacă ca să se schimbe ceva la noi. Încă cu condiția că generațiile acestea au să înceapă a simți și a vrea să trăiască în țara asta și a schimba ceva, nu să fugă după hotare…”

Europa Liberă: Și răspunsul Dvs. la întrebarea: „Are sau nu Moldova viitor?” care e?

- „La moment, nu.”

Europa Liberă: Falimentează ca și stat Republica Moldova?

- „Depinde de partenerii externi, depinde de…”

Europa Liberă: Cum vreți să vă alegeți deputații?

- „Cu un ciomag…”

Europa Liberă: Cu buletinul?

- „Nu, cu un ciomag așa zdravăn și întâi bătuți bine ș-apoi să-i trimitem acolo, că dacă-i trimitem așa cu buletinul, ei de noi uită. După ce le-a dat mandatul, uită de toate celea – de tată, de mamă… Și Dvs. credeți într-asta ce se spune că, dacă vom alege uninominalul, vor fi mai răspunzători, mai corecți?”

Europa Liberă: Dvs. trebuie să decideți. E votul Dvs., deputatul Dvs.

- „Da, da, doamnă. Dar acolo mai sunt deputați care se aleg pe listele de partid. Și aceia-s hoți și-i fac și pe aceștia hoți în cinci minute. La noi n-are să fie niciodată…”

Europa Liberă: Cine merită votul Dvs.?

- „Deputatul nostru peste cinci minute se face hoț cu ceilalți care-s pe listele de partid. Nu poate să hotărască nimic unul singur; trebuie să hotărască ceilalți.”

Europa Liberă: Dar 101 decid?

- „Or să fie 51 pe listele de partid și 50 uninominal. Hoții îs tot hoți – ori îi votăm noi uninominal, ori… și chiar dacă nu-i hoț, ceilalți îl fac hoț. La noi nu se face schimbare. Ceea ce vorbim noi, asta-i tot vorbe în vânt.”

Europa Liberă: Poporul, o dată la patru ani, e stăpân, pentru că alege forul legislativ care să facă legi bune, să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor…

- „Offff, doamnă… Noi alegem de 26 de ani și iaca acum în 2018 trebuie să-i alegem din nou. Tot aceea o să fie, pentru că la noi în țară e racul, broasca și o știucă.”

Europa Liberă: Ați ales președintele prin vot direct. S-a schimbat ceva?

- „Am ales un hoț. Eu îl știu de mult, nu de acum. Dacă el e născut din Partidul Comunist, venit de la Voronin, apoi matale crezi că el o să facă ceva bun pentru țară? Aceștia numai să spună minciuni, să prostească poporul.”

- „Aș vrea ca poporul să-și aleagă, dar să fie corect, nu numai vorba să fie că alege poporul, dar de-aici toate iscăliturile-s falsificate și…”

Europa Liberă: Buletinul de vot e în mâna alegătorului. Cetățeanul decide…

- „Și e normal…”

Europa Liberă: …nimeni nu poate să-l influențeze până el nu ia o hotărâre.

- „Așa ar trebui, dar când vezi autocarele încărcate și plătite de nu știu cine; nu că nu știu cine, dar adică nu-i mai numesc pe nume, și duc oamenii și se bucură la acei 100 de lei, 150 de lei că i-au dat sau 200… Și ce-i spune care-l ia, aceea și face. Îs cetățeni, eu…”

Europa Liberă: Dar Dvs., cetățenii, vreți ca să-i aveți pe deputați mai aproape de dvs.? Vreți…

- „Și e normal…”

Europa Liberă: …să știți cine e persoana care vă apără interesele?

- „Numaidecât.”

Europa Liberă: Și de asta guvernanții încearcă să vă propună un alt sistem electoral. Votul mixt îl înțelegeți? Cum trebuie să fie votați parlamentarii?

- „Parcă îl înțeleg. Te duci cu buletinul de vot și, dacă ești capabil și informat, votezi ceea ce trebuie. Copiii noștri să aibă și ei un viitor, măcar noi…”

Europa Liberă: Dar ce garanții aveți că votul pe care-l aruncați e pentru persoana care merită să fie votată?

- „Păi, ce garanție? Că ei ne promit și eu cred că ei trebuie să se țină de cuvânt. Trebuie să avem și niște pensii, și niște salarii, și niște drumuri bune…”

Europa Liberă: Acum se face această tentativă să schimbe sistemul electoral, să aduceți deputatul mai aproape de alegător…

- „Am înțeles.”

Europa Liberă: Va fi o ușurință pentru Dvs. să decideți cui să-i dați votul?

- „Kak bî da, pentru oamenii care știu politica și înțeleg. Dar la noi oamenii nu-s pregătiți pentru uninominal, nu-i pregătit moral, social, nu știe ce-i cu dânsul. Noi doar să fie peste vreo 10-20 de ani, apoi încă și nici aceia poate să nu le ajungă. Or să rămână numai bătrânii și acești cu indemnizațiile și totuși…”

Europa Liberă: Sistemul electoral mixt ar putea să aducă schimbarea despre care se vorbește atât de mult?

- „Oamenii au pierdut încrederea în toți, au pierdut…”

Europa Liberă: Cum se recâștigă această încredere pierdută?

- „Recâștigarea trebuie concret, nu cum fac acum show-urile acestea că arestează pe acela, pe acela și dosarele nu se mai duc la sfârșit. Iaca asta-i problema! Că ce-o arestat pe acela, pe acela, pe Triboi, pe cine mai asta…”

- „La noi Plahotniuc judecă tot. Plahotniuc…”

- „Corect, corect…”

Europa Liberă: De ce credeți așa?

- „Plahotniuc trebuie să se ducă în business…”

- „Dvs. știți că la noi care are business, toți au făcut ilegal și ei profită. Orișice businessman el se bagă în politică. Trebuie să aibă el în viitor un oarecare profit. Nu, profit să aibă. El, dacă-i businessman, el în politică numaidecât trebuie să se ducă.”

- „Plahotniuc. El ține, în primul rând, justiția în mâinile lui. Pe toți i-a mituit, la toți le-a făcut dosare.”

Europa Liberă: De unde știți acest lucru?

- „Doamnă, cât s-a furat la noi și cât se fură și nimeni nu-i judecat, pentru că, dacă Plahotniuc a spus că așa trebuie să fie, apoi așa este. Ei întind rezina cu dosarele celea încă mulți ani au să întindă.”

Europa Liberă: Acum o luptă împotriva corupției se duce?

- „Nu! Fățiș, fățiș…”

Europa Liberă: Dar pentru dvs. când va fi convingător că instituțiile statului luptă cu adevăratelea împotriva acestui flagel?

- „La noi se luptă împotriva corupției numai pe televizor. Se vede cu ochiul liber manipularea. Îți spune că gata, eu am făcut atâtea dosare, iaca pe 20 de ani și a doua zi te întâlnești cu dânsul în bar.”

Europa Liberă: Sunteți supărați, vărsați amarul asupra realităților din Republica Moldova…

- „Eu am 70 de ani. Eu am văzut…”

Europa Liberă: …insistați să-i dați jos pe cei care astăzi guvernează. Pe cine-i aduceți în loc?

- „În orice partid sunt oameni corupți. Mă înțelegeți? Nu trebuie că PD-ul să-l dăm sau PL-ul, sau PLDM-ul. Ei în partide trebuie să facă curățenie. Iaca asta-i părerea la oameni.”

- „Unicul partid în Moldova a fost partidul lui Ghimpu, Partidul Liberal. El a jertfit că n-a avut încotro, că veneau socialiștii și cu Guvernul, și cu prezidentul…”

Europa Liberă: Controversele cele mai mari în societatea moldavă – încotro merge țara, spre Est sau spre Vest? Și se zice că votul este geopolitic. Dvs. de ce v-ați divizat conform acestui criteriu?

- „Nouă ne propun sarea cu marea cu Uniunea Vamală Euroasiatică. De câte milioane ne-au stricat ei producție și toate celea și lumea la noi, dacă-i tâmpițică, apoi ea tot acolo se trage. La bou îi dai între coarne, și el tot peste tine vine.”

- „La noi îi sărăcia mare și de atâta oamenii nu știu încotro s-o apuce. Sărăcia… Acum care dă bani, cu acela…”

- „Da prostia încă-i mai mare.”

Europa Liberă: Cetățenii acceptă să trăiască în umilință sau cu demnitate?

- „La noi societatea a rămas mai degrabă cu umilința. Acei mai deștepți au plecat peste…”

- „Da, au plecat.”

- „Și peste cinci-șase ani au să rămână numai cu pensionarii.”

Europa Liberă: Dar așa se zice: Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici să vezi soarele.

- „Da…”

Europa Liberă: De ce acceptă cetățeanul să trăiască în umilință?

- „Eu pot să vă spun pentru mine, nu pot să…”

- „Mentalitatea-i așa la moldoveni, pentru că el îi format încă sistema că cineva să se gândească cineva pentru dânsul, să-i aducă acasă, că se poate să fure. Mentalitatea asta dacă o să se schimbe la 180 măcar la moment să se schimbe, că totuși ceva ar mai fi pornire, dar așa… ce să faci?”

Europa Liberă: Deputații în viitorul Parlament cum ați vrea să-i alegeți, conform cărui sistem electoral? Acum se discută mult despre o reformă electorală.

Î- „Mixt. Mixt. Mixt.”

Europa Liberă: Cum înțelegeți votul mixt?

- „Iaca la socialiști cum scrie. Iaca cum au zis socialiștii, așa…”

Europa Liberă: Credeți că o să fie deputatul mai aproape de Dvs., alegătorul?

- „Da, da…”

- „Dar tot au să fie iarăși cumpărați. Chipurile au să fie de noi puși, dar eu nu prea am încredere.”

Europa Liberă: Ca să spulbere această idee că se cumpără totul, se vinde votul, mandatul, deputatul, ce trebuie să se întâmple?

- „Ar mai trebui de mai schimbat regimul acesta care a fost până acum și de mai intrat poate oameni noi. Sunt oameni mai tineri acum, că unii și aceiași să-i punem, au câte 70, 80 de ani și ei șed acolo tot și rod pantalonii degeaba.”

Europa Liberă: Dvs. vă este clar cu ce trebuie să se ocupe un deputat?

- „Păi, ar trebui să mai aibă grijă și de oameni, nu numai de dânșii acolo care-s la Chișinău.”

Europa Liberă: Concret, ce grijă trebuie să aibă?

- „Să ne mai dea front de lucru, iaca o grămadă, majoritatea oamenilor stau degeaba acasă, n-au de lucru. Mai ales dacă mai ești după 50 de ani, de-acum nu te primesc nicăieri…”

Europa Liberă: De câte ori v-ați convins că deputatul este sluga poporului?

- „Dar mai, mai nu prea așa mare folos din urma lor. În Parlamentul care este acum, niciun deputat nu-i sluga norodului.”

- „Primesc bani degeaba.”

Europa Liberă: De ce?

- „De ce? Pentru că iaca s-au unit democrații aceștia și pe comuniști i-au tras acolo, și pe toți. Îi cumpără pe toți.”

Europa Liberă: Cum vreți să vă alegeți deputații?

- „Eu i-aș alege cu sulița, de atâta că ei nu fac nicio treabă nimic. Îs toți numai pentru fotoliu și pentru buzunarul lor.”

Europa Liberă: Dvs. o să fiți chemați în 2018 iarăși să alegeți și atunci clasa politică, calitatea ei o să depindă de votul Dvs.

- „Dar ei îs toți corupți. Poți să alegi de care ai alege, că el care vine cu buzunarele goale și el vrea să le umple și nu se mai gândește nimeni la țăranul de rând.”

Europa Liberă: Dvs. o să decideți pe cine să trimiteți în Legislativ, ca să nu fie așa precum îl descrieți.

- „Apoi, dacă ar fi cum vreau eu, dar nu-i cum vreau eu; totdeauna cum vor ei acolo, sus. Acolo este Plahotniuc, sunt mai burduhănoși, mai sănătoși, dar noi suntem oameni de rând, de muncă așa… Hai cumpărați ceva de la mine, că să vând și eu ceva azi, să fac de-o bulcă.”

Europa Liberă: Cine merită votul Dvs.?

- „O femeie slăbuță cum e Maia Sandu, că aceea nu mănâncă mult și n-o să fure chiar mult.”

- „N-are bărbat, nu-i trebuie cheltuieli la casă…”

Europa Liberă: De câte ori ați răspuns la întrebarea: Este deputatul sluga poporului?

- „Nu, el e boierul poporului. Ei îs boieri.”

- „Trăiesc bine, au de toate, își permit de toate…”

Europa Liberă: Știți că era o vorbă – A fi domn e o întâmplare, a fi om e lucru mare?

- „Nici un pic, nici un pic chiar nu țin cont. Lor să le fie bine.”

Europa Liberă: Lor li-i bine, pentru că îi trimiteți acolo cu votul dvs.

- „Nu noi îi trimitem, ei îi cumpără pe cei mai săraci; ei cumpără voturile.”

Europa Liberă: Votul Dvs. poate fi cumpărat?

- „Al meu nu, dar la alții da.”

Europa Liberă: De ce al Dvs. nu poate fi cumpărat, dar al altuia da?

- „Dar eu nu-l vând pe bani, eu mă duc și mi-l dau direct.”

Europa Liberă: Și îl dați pentru promisiune, pentru persoană, pentru programul partidului, pentru ce?

- „Pentru unul nou care vine. De-acum pe acești vechi îi știm ce reprezintă.”

Europa Liberă: Care sunt problemele mari ale Moldovei?

- „Îi foarte greu. Am copil mititel și nu primesc o copeică. Până la un an și jumătate, am primit 400 de lei, dar acum… nimic.”

Europa Liberă: Sunteți tineri. Dvs. sunteți cei care decideți viitorul acestui stat. Sunteți în putere ca să aduceți persoane de încredere, cu demnitate în fruntea statului, ca să rezolve problemele cetățenilor?

- „Sunt mai puternici ca noi, ei cumpără pe acești care… alcoolicii, dar noi nu prea avem putere.”

Europa Liberă: O dată la patru ani aveți puterea să decideți pe cei care-i trimiteți în Parlament ca să rezolve problemele. Vin alegerile din 2018. Cum vreți să alegeți deputații?

- „Stăm pe gânduri. Eu nu știu cum să aleg, că acum dezamăgiți suntem de tot. Am votat de atâtea ori și tot acelea și au rămas problemele cum și este. Mai tare pleacă peste hotare, rămâne Moldova fără oameni.”

Europa Liberă: Se zice că cetățenii își merită guvernarea pe care o au, pentru că dvs., alegătorii, i-ați ales și i-ați trimis acolo, sus, în vârful puterii.

- „Doamnă, cine a rămas la noi în Moldova? Numai bătrâni, pensionari, dar tot tineretul care-s deștepți îs peste hotare sau la România la învățătură. Aici n-au rămas oameni. Care, cine să lupte – un pensionar sau o babă bătrână cu sapa care a ținut toată viața? Nu-i, n-au rămas oameni și mai pleacă încă…”

Europa Liberă: Cine merită votul Dvs.?

- „Offff, nu știu. Eu încă stau pe gânduri, nici nu știu, nu știu… am votat și tot aceia au rămas. Cineva nou, posibil. Nu știu, dar care, la noi, știți cum e în Moldova? Ca în basmul lui Krîlov: știuca, peștele și lebăda… Care unul…”

Europa Liberă: racul, broasca și o știucă?

- „Da, da, da… Unul – la Europa, altul – la Rusia, Dodon la noi vrea la Rusia, dar Parlamentul – la Europa. Da oamenii șed și așteaptă de sus…”

Europa Liberă: Dar cetățenii ce vor?

- „De exemplu, eu vreau copiii să aibă și mamă, și bunică aici, dar nu peste hotare. Fata mea și băiatul au plecat amândoi. Cu studii superioare, toți peste hotare au plecat.”

Europa Liberă: Unde au plecat?

- „În Anglia au plecat. Nu vreau să fim dependenți nici de Rusia, nici de Europa. Da, eu știu că proiectele la noi pe care Europa le pune, dar salariul tot același rămâne. Dar proiectul ce pune?”

Europa Liberă: Proiectul înseamnă calitatea vieții – un drum mai bun, o școală mai bună, un spital renovat…

- „Da, renovat, dar școala specială închisă și spitalele se închid. La noi, la Nisporeni, s-a închis spitalul. Pe urmă unde ne ducem? La Ungheni? La Ungheni e departe. Eu niciodată de când trăiesc aici, 30 de ani, nu am fost la Ungheni. Nu știu unde-i spitalul. Foarte greu o să fie.”

Europa Liberă: Cum vreți să vă alegeți deputații?

- „Eu nu știu cum să aleg deputații…”

Europa Liberă: O să mergeți să votați?

- „Voi vota, dar pentru cine, nu știu.”

Europa Liberă: Dar de ce nu știți?

- „Nu știu, că nu-s informat pe cine să-l votăm, cum să-l votăm.”

- „Nu știu pe cine să votez.” (râde)

- „Dacă o să fie mixt, e bătaie de joc. Știți care-i problema cu Plahotniuc ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Care-i problema?

- „Doar el a cumpărat deputații și deja-i clar ca bună ziua. Deci, numaidecât trebuie să fie aleși așa. Și încă ideea asta că adică să votezi după ce a fost ales în partid, apoi să aleagă aparte, fiecare să… Adică, lumea să spună că, iaca Năstase, ce-i cu dânsul? A-ha, votează pentru dânsul mai mulți. Și adică pe liste să aleagă toată lumea și atunci o să fie foarte bine, eu socot.”

Europa Liberă: De ce ajuns cetățeanul să accepte să-și vândă votul?

- „Sărăcia. Toată problema-i în sărăcie.”

Europa Liberă: Păi și Dvs., dacă nu sunteți bogat, vă vindeți votul?

- „Eu nu-l vând, pentru că eu îs conștient, doamnă. Eu nu pot. Eu am terminat o universitate. Vreau să vă spun că lumea la noi n-are carte, nu-s citiți.”

Europa Liberă: Și Dvs., care sunteți bine informat…

- „Eu îs foarte bine informat. Cel mai bine informat…”

Europa Liberă: …cum credeți: de ce s-a ajuns ca în Parlament să existe acest traseism politic, deputatul care-i ales pe o listă de partid a ajuns în alt partid? De ce a ajuns să se vândă și mandatul?

- „Conștiința, conștiința. Știți cum e? Iaca dacă eu trăiesc bine, apoi mie mi-e într-un loc de celălalt. Înțelegeți cum? Dar asta-i foarte rău. Credința, doamnă. Mai în scurt, ce se întâmplă? Nimeni nu se mai uită în Biblie. Acolo ce-i scris? Că trebuie să fie dragoste între oameni.”

Valentina Ursu sunt de la Radio Europa Liberă. Cum vreți să vă alegeți deputatul?

- „Eu socot că uninominal.”

Europa Liberă: O să fie mai aproape deputatul de cetățean?

- „Da.”

Europa Liberă: În Moldova se zice că votul e și unul geopolitic – unii votează pentru apropierea Moldovei de Rusia, alții votează ca Moldova să se apropie de Uniunea Europeană. Dvs. când sunteți în cabină pentru asta vă dați votul?

- „Las’ să fim și cu Rusia, dar să nu ne îndepărtăm de Europa, că să vorbim câți bani a dat Europa pentru Moldova, asta-s foarte mulți. Dar Rusia n-o să ne dea, că o să ieftinească ei gazul acesta cu vreo câțiva bănuți, asta nu dă nimic. Socot că să fie tot pe calea europeană.”

Europa Liberă: Cum vreți să vă alegeți deputații?

- „Uninominal!”

Europa Liberă: Și votul Dvs. va însemna deputatul Dvs.?

- „Credem că da. Sperăm, sperăm…”

Europa Liberă: Cu ce ar trebui să se ocupe un deputat, ca Dvs. să aveți încredere în Parlament?

- „Să se ocupe de viața noastră. Să ne facă drumurile, școlile… Sunt mai multe. Ceea ce are nevoie omul, nu să șadă acolo să rupă pantalonii pe scaun.”

- „Iaca un om de rând măcar să aibă cinci mii de lei pe lună. Măcar.”

Europa Liberă: V-ar mulțumi?

- „Ar fi măcar cât de cât normal.”

- „Eu, de exemplu, lucrez la grădiniță – ajutor de educator, cu 970 de lei.”

Europa Liberă: Și la ce renunțați, dacă nu vă ajung bani?

- „Chiar și la aceeași mâncare nu-ți mai permiți… Chiar și la aceeași haină.”

Europa Liberă: Dvs. cum vreți să vă alegeți deputatul?

- „În proporție de…”

- „Deputatul? De multe ori stau și ascult emisiunea Dvs.”

Europa Liberă: Guvernanții zic că o să încerce să modifice sistemul electoral, să vă aducă deputatul mai aproape de grijile Dvs.

- „Păi, mă scuzați. Dacă vrei să faci un borș cu varză, ce contează – pui întâi varza sau cartofii ceia în varză? Nu tot același borș se primește? Înseamnă că trebuie schimbați oamenii, nu sistemul. Dacă noi nici nu-l știm la față, du-te și-l votează. Îl cheamă acolo, un nume frumos are, da, dar nu știu ce frumusețe iese din urma lui.”

Europa Liberă: Cine merită votul Dvs.?

- „Până ce, nimeni.”

Europa Liberă: Cum ar trebui să fie acel deputat care să câștige simpatia Dvs. ca și alegător?

- „Eu pe cine aș vedea? Așa de când văd guvernele acestea de 26 de ani încoace, am o încredere foarte mare în Iurie Leancă. Așa simpatizez omul acesta, că mie îmi pare că el a fost atât de tare dat în gunoi, că încă el mai rezistă. Văd că acum l-au pus vicepreședinte acolo. Totuși, el are altă autoritate în Europa și e cu totul de altă mentalitate, iaca vă spun.”

Europa Liberă: Cetățenilor cu drept de vot le este clar cu ce trebuie să se ocupe deputații acolo, în forul legislativ?

- „Orice om de rând, el nu are nevoie cu ce se ocupă deputatul acolo, cât salariu are, dar să-i dea așa ca să-i ajungă și lui. Să-mi dea mie acei cinci mii de lei, ca să mă pot descurca și eu cu viața mea.”

Europa Liberă: Un deznodământ al tuturor acestor probleme trebuie să apară?

- „Trebuie să apară. Dar cine să le pună începutul?”

Europa Liberă: Vor fi capabili cetățenii în următorul Legislativ să aducă 101 deputați care să schimbe lucrurile în bine în Moldova?

- „Am o idee. Aproape de votare, când se fac alegerile acestea, toți oamenii sunt seduși, pentru că zice, știți cum aceștia care umblă cu alegerile spun: Alegătorul nu trebuie educat, dar trebuie seducat. Hai să-l amăgim cum putem, ca să primim…”

Europa Liberă: De ce alegătorii se lasă amăgiți?

- „De ce? Pentru că așa-i populația. Poporul e o turmă…”

Europa Liberă: Și are baci?

- „Nu. Un baci încă nu este. Stă într-o umbră și nu poate să ajungă aici, la conducere.”

Europa Liberă: Și lumea caută un lider național? E o problemă să se identifice o persoană care ar ajunge un lider național?

- „E prea mare divergența dintre naționalități. La noi rușii din țară zic: Nu, noi suntem de la Moscova și noi trebuie să vorbim rusește cu voi, nu „moldovnești”. Și conducerea-i împărțită în două părți. A venit la putere Dodon. Eu nu pot să-i zic domnul, pentru că nu seamănă el a domn. Știți cum îl numesc? Acel căzut de pe poartă (râde), dacă ați auzit. El a promis și, prin șiretlicurile sale, el a pătruns prin această ușă de la Președinție. Cum am auzit la Europa Liberă zicea unul: Pe mine m-a învățat bătrânul Voronin ce să fac. Păi, da, scuzați, vă rog, comunismul îi tatăl socialismului. Socialismul și comunismul e una și aceeași ideologie, ca să-i zicem. Noi totuși am văzut drumul acesta spre Europa. Și acesta este drumul cel mai corect. Am o nepoțică, locuiește în Rusia; am o nepoțică, locuiește în Italia. Eu vreau să trăiesc bine cu toți, nu să stau în genunchi în fața cuiva. Vreau în picioare să stau. Eu în biserică nu mă așez în genunchi, dar nu în fața acelor care ne dau gaze în tot anul din ce în ce mai scump. Naționalitățile trebuie să fie egale ca în fața lui Dumnezeu, egale, nu se găsește un lider care să fie de partea populației. Populația ce-i? Ca un cârd de găini; găinile mai mari stau în mijloc și puii fură câte un grăunte și trăiesc și ei până ajung găini.”

*

Așadar, mai multe voci de la Nisporeni spun că, de-a lungul anilor, nu au avut norocul să aibă politicieni care să-i reprezinte. Deputata în primul Parlament, Nadejda Brînzan, se arată și ea dezamăgită de calitatea clasei politice. Votanta Declarației de Independență Nadejda Brînzan are cuvinte de ocară la adresa deputaților.

Nadejda Brînzan: „Că să alegem slugile poporului. Nu ei au devenit slugi, poporul a devenit slugile lor. Și-au folosit funcția nu pentru a rezolva problemele societății, dar pentru îmbogățire, furturi. Faptul că astăzi nu avem un Parlament propriu-zis, este o adunătură de oameni, care se consideră majoritate, dar nu reprezintă pe nimeni, fiindcă eu am votat pentru unii oameni, dar astăzi ei sunt în altă configurație. Deci, s-au vândut angro și cu amănuntul. Și acest rol ei și l-au determinat în istoria contemporană a Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Ați avut și Dvs. mandatul de deputat. Ce înseamnă să-ți vinzi acest mandat de deputat pe care l-ai câștigat prin promisiunile făcute cetățenilor că o să rezolvi problemele acestei națiuni?

Nadejda Brînzan: „Pur și simplu noi, cetățenii, n-am selectat corect. Greșeala ne aparține nouă. Ne-am lăsat mințiți, creduli, unii s-au vândut pentru un pachet de făină și 50 de lei; alții au zis că nu participă la vot și, în felul acesta, au venit la putere, de la alegeri la alegeri, tot mai slab pregătiți oameni. Dacă să analizezi averile lor, ei nu-s intelectuali, nu-s niște oameni pur și simplu care-și câștigă traiul din salariul de deputat. Au companii mari, bogății – ei, familiile lor, copiii lor… Ei și-au apărat interesele lor și au uitat de obligațiunile față de cetățeni. De asta nu se bucură de autoritate. Ori ești businessman și ocupă-te cu businessul, ori fii un intelectual devotat poporului tău, țării, neamului. Și atunci, tu vei avea autoritate și pe viitor.”

Europa Liberă: Este acreditată această idee că acești politicieni cunosc foarte bine contingentul de alegători, știu ce le place acestor alegători să le spună politicienii și ei sunt siguri că câștigă mandatul.

Nadejda Brînzan: „Se întâmplă în cazul când sunt capturate instituțiile locale la toate nivelurile – primăriile, președinții de raioane – fapt ce s-a demonstrat în alegerile prezidențiale din 2016. Aceia țin în frică localnicii prin faptul că îi amenință, că una că le acordă un ajutor de 50 de lei ori 100 de lei, sau umblă la Paște, cum a umblat Marian Lupu la coada vacii, că era o rușine de nu se mai poate. Sau Sârbu, trădătorul Sârbu, umbla și adică vopsea porțile. E o rușine! Tu creează condiții, ai grijă ca să faci la contingentul social-vulnerabil și săraci, să le acorzi ajutor prin asistența socială 200, 100 de lei, ca omul să-și poată cumpăra ceea de ce are nevoie el de Paște, dar nu să faci tu populism dintr-asta. Asta e o rușine, e o pacoste totală.”

Europa Liberă: Deputații sunt aleși ca să îmbunătățească cadrul legal, să facă legi bune, dar cetățenii, atunci când își dau votul, cred că deputatul o să rezolve problema și necazul cu care trăiesc ei de ani de zile. De ce politicienii în campania electorală pentru parlamentare nu merg să spună foarte clar ce pot ei să facă pentru cetățeni, ca să nu exagereze cu promisiunile, dar și să poată să onoreze făgăduielile?

Nadejda Brînzan: „Parlamentul este un organ legislativ. El trebuie să rezolve problemele pentru întreaga societate – legi corecte, bune, în interesul cetățenilor, în interesul oamenilor tineri, care să se poată antrena în afaceri, care să poată face contribuții la buget și a rezolva problemele întregii societăți, în primul rând, ale păturilor social-vulnerabile.”

Europa Liberă: Doamnă Brînzan, promisiunea de bază a politicianului care vine și cerșește mandatul de deputat în fața alegătorului este că o să ridice salariul de zece ori, că o să majoreze pensia nu știu de câte ori, că o să dea ajutoare sociale în mărime mai mare…

Nadejda Brînzan: „Astea toate-s minciuni electorale, fiindcă ei nu pot majora și nu pot ridica, treaba lor este să facă legi, să dezvolte economia; dezvoltând economia, creează condiții, creează resurse bugetare care permit majorarea pensiilor și salariilor, lucru care, de fapt, se întâmplă în România. Dacă în România astăzi salariul medicilor e de patru-cinci ori mai mare decât salariul medicilor de la noi. Exact așa și al pedagogilor.”

Europa Liberă: Dacă ați fi acum candidat în deputați, ce promisiuni ați face alegătorului?

Nadejda Brînzan: „Niciodată nu poți să faci promisiuni false. Problemele administrației publice locale le rezolvă primarii. Structura asta care se numește raioane este o aberație. La un raion de 40 de mii, patru etaje de funcționari, care se duc, înghit milioane peste milioane și aceia fac presiuni asupra populației sărăcite. Acest mecanism de capturare a instituțiilor, să poată manipula și a-i menține pe acei care sunt astăzi la conducere care, de fapt, au capturat justiția, au capturat toate celelalte instituții și ei se simt stăpâni; n-au niciun fel de remușcare, dacă-i vedeți pe ochii lor, obrăznicie… Ți-e rușine să te uiți la oamenii aceștia care s-au autointitulat parlamentari…”

Europa Liberă: Ce promisiuni ați face Dvs., dacă ați fi în campanie electorală?

Nadejda Brînzan: „Eu aș face menirea unui candidat în Parlament de a face legi bune pentru întreaga societate, dar nu pentru un sat sau pentru o regiune, dar pentru toate satele, iar local acolo, trebuie să hotărască administrația locală.”

Europa Liberă: Prin această reformă electorală pe care se insistă astăzi, asta se promite alegătorilor că deputatul va fi mai aproape de bucuriile și tristețile alegătorilor.

Nadejda Brînzan: „Acestea-s minciuni electorale, pentru că ei înțeleg că a veni la putere chiar pe sistemul care este acum, șansele lor sunt minime.”

Europa Liberă: Ale cui?

Nadejda Brînzan: „Ale Partidului Democrat, că acum ei au format o majoritate de adunătură din toate părțile care s-au vândut, de toate culorile, care nu mai înțelegi ce-i cu ei acolo și ce interes au. Ei interes au să se mențină în continuare la putere pentru a-și menține afacerile lor, pentru a nu fi trași la răspundere pentru fraudele pe care le-au făcut și asta este…”

Europa Liberă: Dar argumentul lor că, dacă nu rămân și ei, atunci vin politicienii care vor duce Moldova în brațele Rusiei lui Putin?

Nadejda Brînzan: „Dar ei acum unde ne duc? Nu ei au făcut ca să vină Dodon? Dodon n-avea cum să câștige alegerile. Dacă el n-a câștigat alegerile în satul Căpriana, unde a fost lansat de către Mitropolitul Vladimir, nu undeva, dar la mănăstire, care l-a felicitat și a îndemnat cetățenii; și alegerile în satul Căpriana le-a câștigat Maia Sandu, dar nu Dodon. asta încă o dată demonstrează că alegerile nu putea să le câștige.”

Europa Liberă: Și totuși, votul rămâne a fi unul geopolitic, din moment ce societatea este divizată pe aceste simpatii geopolitice?

Nadejda Brînzan: „Încă înainte de alegerile parlamentare din 2014, noi, un grup de deputați din primul Parlament, din Parlamentul Independenței, am făcut un apel către alegători, în care le-am spus că aducerea la putere a Partidului Socialiștilor va duce la confruntare în interiorul societății, fiindcă ei mizează pe biserică, care-i subordonată unui stat străin, Rusiei, și pe minoritățile etnice. În felul acesta, va aduce dezbinare în societate și care, până la urmă, duce la disconfort. Asta slab, dar poate să ducă și la confruntări mult mai serioase, dar nu s-a ținut cont, fiindcă și atunci au luat 23 de mandate, și acum, la alegerile prezidențiale, au câștigat alegerile, să zicem, a câștigat Igor Dodon.”

Europa Liberă: Dar minoritățile fac parte din societatea moldavă, votul lor contează, ca și votul celorlalți cetățeni?

Nadejda Brînzan: „Votul lor contează, chiar a fost definitoriu în cazul dat. Miza mare a lui Dodon a fost pe biserică. Eu stau și mă gândesc: preoții trebuie să-și slujească poporul și neamul din care se trag. Mitropolitul Vladimir se trage din Bucovina, unde a avut loc masacrul de la Fântâna Albă, când trei mii de băștinași de-ai Mitropolitului Vladimir, care cu steaguri albe, cu icoane și cu cruci făcute din brazi prin pădure voiau să treacă în România. Și au fost din tranșee împușcați cu mitralierele. Pe cei care au reușit să se întoarcă și să fugă, îi ajungeau călăreții și-i tăiau cu sabia, care mai gemeau, îi legau de coada cailor și-i duceau la acele gropi în care erau aruncați și încă câteva zile se auzeau încă gemete de suferință. Poporul tău să treacă prin asemenea masacru, și mitropolitul se duce și susține țara care a făcut acest masacru cu

Cetățenii trebuie să-și dea seama și să-și pună creierul la contribuție și îndeosebi intelectualii, să lumineze.

populația din neamul care se trage… Care-i responsabilitatea? Cine-l va trage la răspundere? Doar Dumnezeu? Or, și cetățenii trebuie să-și dea seama și să-și pună creierul la contribuție și îndeosebi intelectualii, să lumineze. Implicarea bisericii a fost un factor destul de important. Și al doilea – minoritățile etnice. Localitățile unde-au fost majoritari ucraineni au votat în proporție de 76-80 și mai multe procente pentru Dodon. Și asta în condițiile când Dodon i-a învinuit pe ucraineni de măcelul ista și războiul ista în care au murit zece mii. Deci, era normal ca ucrainenii noștri să se gândească, să judece, dar ei au dat dovadă că nu-și iubesc nici patria lor etnică și nu ne respectă nici pe noi, băștinașii, cu care conviețuiesc și au de gând să conviețuiască mai departe. Ei s-au rusificat, și-au uitat cultura… Ai doilea sunt găgăuzii. Găgăuzii au fost deportați mai masiv decât moldovenii, dacă găgăuzii n-ar avea memoria anihilată colectivă, și-ar aduce aminte cum au fost decapitați, cum elitele lor din Găgăuzia au fost, pur și simplu, trimise în deportări. O parte dintr-înșii au fost condamnați...”

Europa Liberă: Votul cetățenilor de la alegerile parlamentare din 2018 va decide încotro Moldova – cu Estul sau cu Vestul?

Nadejda Brînzan: „Dacă lucrurile nu se vor schimba aici și intelectualitatea nu va ieși din birourile ei, fiindcă Nicolae Bălcescu a spus că „menirea intelectualului e de a lumina masele”. Un profesor american de la o vestită universitate din California a spus că „nivelul de dezvoltare a unei țări depinde de intelectualitate”. Și de aceea, intelectualii basarabeni trebuie să iasă din birouri, să meargă în localitățile de baștină și să trezească populația, să le explice, să dea dovadă intelectualii de curaj. Eu vorbesc de intelectuali care-și iubesc poporul, cultura, neamul și au curaj și demnitate pentru a-și îndeplini menirea lor istorică de a lumina populația, pentru a ne putea reîntregi țara.”

Europa Liberă: Care e miza alegerilor din 2018 pentru Dvs?

Nadejda Brînzan: „Trezirea conștiinței naționale.”

XS
SM
MD
LG