Impozitarea veniturilor cultelor religioase este un subiect sensibil, pentru că în majoritatea statelor Uniunii Europene activitățile lucrative ale bisericilor nu sunt impozitate.
Se pleacă de premiza că aceste instituții își investesc veniturile în activități sociale, altfel spus prin ceea ce fac bisericile întorc înapoi societății beneficiile pe care le au, având grijă de săraci, de oameni fără adopt, de orfani, de bolnavi incurabili care nu mai au pe nimeni.
Dezbaterea impozitării Bisericii Ortodoxe Române, singura dintre bisericile din România care s-a dezvoltat în ultimii ani după modelul corporaților, a pornit de la nevoia de bani la buget a actualului guvern, dar și de la o anumită opulență pe care au afișat-o înalții ierarhi.
Fostul ministru PSD de Finanțe Eugen Teodorovici a vorbit recent despre această perspectivă (din funcția sa de consilier al premierului), sugerând că o formulă de impozitare a Bisericii Ortodoxe ar trebui găsită împreună cu liderii acesteia, pentru că „trăim în secolul 21” și pentru că „e nevoie de bani, de foarte mulți bani” la buget.
Teodorovici a fost demis pe loc, iar premierul a respins o astfel de posibilitate. Totuși, discuția despre veniturile mari și despre finanțările uriașe primite de Biserica Ortodoxă în ultimii 25 de ani apare în mod recurent în peisajul autohton.
Biserica Ortodoxă din România a răspuns de mai multe ori la acest subiect, iar Patriarhia a dezvoltat subiectul din nou precizând că „Biserica Ortodoxă Romană, ca celelalte culte religioase, este impozitată de către stat şi beneficiază de anumite facilităţi fiscale, exact ca orice altă organizaţie a societăţii civile, inclusiv pentru efortul şi capacitatea cultelor religioase de a integra peste 99,8% din populaţia rezidentă a României”.
Patriarhia a explicat că singurele venituri ale cultelor religioase sunt cele provenite din vânzarea obiectelor de cult şi din contribuţiile pentru nunţi, botezuri şi alte servicii religioase, care nu sunt activităţi comerciale şi pentru care se emit chitanţe.
Ceea ce omite să spună comunicatul Patrirahiei este că de cele mai multe ori serviciile pentru înmormântări nu sunt oferite gratuit, nici măcar celor mai nevoiașe familii, și că nu există taxe fixe și că preoții extrem de rar taie chitanțe pentru banii primiți.
Nu există de altfel niciun control asupra donațiilor în bani lichizi, iar taxele pentru slujbele mortuare, pentru nunți sau botezuri nu pot fi făcute prin virament bancar sau plătite cu un card. Sumele sunt la cheremul preoților, ale căror averi nu sînt niciodată verificate, și nici nu există o regulă a declarării lor.
Patriarhia menționează că Biserica Ortodoxă Română plăteşte impozit pe clădirile şi terenurile pe care le folosește, pe salariile angajaţilor, precum şi pe orice venit obţinut dintr-o activitate cu caracter economic, dacă fondurile rezultate din acea activitate nu sunt direcţionate către acțiuni social-filantropice, religioase, educaţionale şi culturale.
De asemenea, contractele comerciale încheiate de Biserică cu terţi sunt supuse impozitării, dacă surplusul de bani nu este direcţionat către repararea şi întreţinerea lăcaşurilor de cult.
Nici aceste lucruri nu sunt controlate, de aceea, de pildă, Biserica Ortodoxă își permite să aibă un trust mediatic în toată regula, cu televiziuni, radiouri, site-uri și ziare.
Înalții prelați reamintesc, pe de altă parte, că de la Alexandru Ioan Cuza încoace, care a secularizat averile mănăstirești, până la raptul făcut în regimul comunist, proprietățile Bisericii nu au fost reîntregite niciodată.
Impozitarea Bisericii Ortodoxe ar fi un act revoluționar într-o Românie în care clasa politică a ținut cont mereu de puterea preoților asupra enoriașilor. Separarea bisericii de stat este statuată de jure, nu de facto.
