Născut în 17 aprilie 1980 în orașul Nisporeni, același raion. Licențiat și masterand în jurnalism la Facultatea de Jurnalism şi Științe ale Comunicării a USM. Corespondent Deutsche Welle în Republica Moldova.
Luni
Încep săptămâna tradițional, cu o vânătoare energizantă de gânduri. În fumul matinal al cafelei, îmi fac planurile pentru următoarele zile – evenimente de participat, oameni de cunoscut, subiecte de scris…
Pe la 9 sunt deja la birou și mă apuc să le implementez. Le iau pe rând… Interviul de mâine cu Președintele Parlamentului, Andrian Candu, un proiect media pentru tineri, teza de doctor. Anul acesta m-am aventurat la doctorat. Vreau să abordez tema războiului informațional din Moldova, care e la fel de păgubos ca și un război armat. Am văzut generații de moldoveni afectate de ceea ce se promova la televizor - personalități șablonate, familii divizate, tineri dezorientați, instituții sociale fragile. Voi începe cu homus sovieticus și voi încerca să deznod campaniile complexe de manipulare, derulate în prezent.
A demarat campionatul internațional la scrimă. Se vor bate liderii acestui gen de sport, de aceea revin acasă în așteptarea unui spectacol al competiției cinstite, care probabil doar în sport a mai rămas.
Marți
Andrian Candu a acceptat interviul. Fug la Reședința Președintelui Parlamentului, încheindu-mi din mers ultimii nasturi de la cămașa, pe care mi-o pun în caz de întâlniri oficiale. Ofițerul de gardă mă conduce la biroul speakerului. Mă întâmpină amical din prag și începem discuția. Fără foi, fără consilieri, unu la unu, aproape ca la scrimă.
Am discutat despre rezultatele activității Parlamentului, schimbarea sistemului electoral, recuperarea miliardului furat, corupție și stat capturat. Am vorbit cam o oră, sincer, deschis și, spre surprinderea mea, Candu n-a evitat să răspundă la nicio întrebare incomodă.
Revin la birou și mă apuc de descifrat interviul. Paralel mai fac o sută de alte lucruri. Așa că lucrând, mă prinde ora unu după miezul nopții. În față am linia decibelilor din interviul pe care îl descifrez. Îmi place să lucrez noaptea. E liniște și nimeni nu te încurcă. De un an, însă liniștea este animată de sforăitul pisoiului Kuki, care doarme cu laba pe piciorul meu. Alături de prieteni se simte mai bine. Totuși pisicile sunt un fel de rasă umană nerecunoscută, pe care eu am descoperit-o recent.
Miercuri
Mă sună mama pe la 6 dimineață să mă întrebe cât vor mai ține căldurile, că așa sunt oamenii noștri încă mai cred că la Chișinău se știe cel mai bine cum va fi vremea, politica și toate celelalte. Cât îmi sorb cafeaua, mă prind la gândul că suntem atât de dependenți de un centru, care să ne dea direcții, repere de acțiune, perspectivă. Mai avem mult până la independență.
Ajung la birou. Deschid poșta ca să răspund la zecile de emailuri. Printre acestea solicitări de interviuri, invitații la evenimente, remainderuri, spamuri și… un mesaj de la băiatul meu. Primul de până acum. Îl deschid, iar în atașament un filmuleț cu grafică animată, realizat de el. Vedeam eu că tot face ceva la computer, că lucrează în niște programe, că urmărește ceva pe youtube, dar că la 11 ani va reuși o așa performanță… Totuși copiii de astăzi nu sunt ca noi. Au mai mult curaj, sunt mai ingenioși și nu se tem de eșecuri. A fost surpriza zilei. Atunci am zis că trebuie să încerc și eu ceva nou ca să nu mă mucegăiesc.
Pe la ora 21 s-a încheiat campionatul mondial la scrimă, un sport care mă fascinează de mic. Au câștigat italienii. Cred că și-au meritat victoria, pentru că au luptat cu pasiune, perseverență și cu gândul la țara lor. Chiar dacă aceste emoții nu se vedeau prin căștile lor de metal.
Joi
Pornesc dimineață la birou cu gândul fericit că este în sfârșit joi. Foarte greu mai trec perioadele de vacanță, când majoritatea își întrerupe activitatea, pleacă în concedii, iar subiectele zilei devin ofertele de odihnă, istoriile mondene și alte știri neinteresante.
Răsfoiesc și eu prin ofertele „fierbinți” și găsesc una foarte tentantă. La Ierusalim, în decembrie, pentru două persoane. Așa că fac o rezervare. Ajung acasă mulțumit de achiziție. Totuși, nu în fiecare zi merg să vizitez centrul universului.
Pe la 18 seara revin acasă. Pe masă m-au așteptat toată ziua două cărți însemnate cam pe la mijloc – „Intervenții” de Noam Chomsky și „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley. Le deschid pe rând pe ambele. Gust câte un alineat din fiecare să văd care se citește mai bine în această seară. Adorm în lumea lui Huxley. Îmi place să citesc concomitent două cărți, deoarece astfel nu ajung să mă plictisesc de nici una.
Vineri
Aud cum plouă cu înverșunare de la 4 dimineața. Simt că o va ține toată ziua. Așa că îmi exclud din mintea mea somnoroasă vreo trei chestiuni pe ziua de azi. Ploile în Chișinău încă mai pot schimba planurile oamenilor.
Trec de râurile de apă și ajung la birou pe la 9. Deschid computerul și văd că presa deja scrie că în urma ploilor abundente, fără energie electrică au rămas 26 de localități. Nici artiștii ruși porniți la evenimentele consacrate celor 25 de ani de la încheierea conflictului transnistrean de la Tiraspol nu au avut acces pe teritoriul Republicii Moldova.
Mai târziu aflu că și Dimitri Rogozin, vicepremierul Federației Ruse, care trebuia să participe la aceleași evenimente, a fost nevoit să facă cale întoarsă la Moscova, după ce România a emis o notă prin care interzice oricărui avion care îl are la bord pe Rogozin ca survoleze spațiul aerian românesc. Nu doar ploile sunt de vină.
Revin de la melancolia ploii și privesc cum au ieșit filmulețele despre promovarea gândirii critice a tinerilor în raport cu politicienii, realizate în cadrul unui proiect al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, în parteneriat cu Fundația germană Hanns Seidel. Aceste filmulețe sunt un rezumat al unui ghid la care au contribui și eu despre diferențele dintre presa liberă și cea controlată politic. Îmi place cum au ieșit și sper că vor fi de real folos pentru generația tânără.