Când un comando de câţiva oameni ia ostatici pasagerii unui avion de cursă, deturnându-l (ne amintim cu toţii tragedia din 11 septembrie 2001!), se cheamă act terorist. Când vice-premierul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, ia ostatici pasagerii cursei Moscova – Chişinău, ştiindu-se pe lista persoanelor interzise în spaţiul european, ce-i asta dacă nu terorism de stat?! Repet, înaltul oficial rus ştia de la bun început că nu va fi lăsat să aterizeze la Chişinău, în ciuda invitaţiei lui Игор Додон, „preşedintelui de buzunar” al lui V.V. Putin, şi totuşi a pus în joc vieţile oamenilor pentru a-şi face intrarea – de unde n-a reuşit în cazul inaugurării „cneazului Игор” din toamna trecută – în ţara cu care a luptat cu arma în mână în 1992, ţara în care, pentru multă lume, este persona non grata. De parcă Basarabia ar fi o a doua regiune Kaliningrad, enclavată vai! între Ucraina şi România.
Cum trebuie să se fi simţit pasagerii cursei Moscova – Chişinău când şi-au dat seama că avionul face o primă deviere de la traseu zburând deasupra Belarusului (practic în război cu Federaţia Rusă, Ucraina n-a permis trimisului Moscovei survolarea spaţiului său aerian)? Apoi, când au intrat fără permisiune în spaţiul Uniunii Europene, trecând peste interdicţia Republicii Polone şi Ungariei (şi polonezii, de-a lungul secolelor XIX-XX, şi ungurii, de-ar fi să amintim doar anul 1956, au multe de reproşat marelui lor vecin de la Est)?! Or, tupeul unui singur om – adevărat, investit cu puterea simbolică a unui stat autoritar, care se luptă din greu pentru a intra în rândul Marilor Puteri – trece peste graniţe, la propriu. Nu şi peste graniţa românească – abia după (ce păcat că nu ştim în ce termeni exacţi!) refuzul Bucureştiului, avionul de cursă (hélas! o cursă de şoareci pentru sărmanii pasageri, prinşi la 10.000 m altitudine în iţele unui joc politic de cea mai joasă speţă) s-a îndreptat spre Minsk. Să-l fi fericit oare pe preşedintele Lukaşenko acest oaspete neaşteptat, Dmitri Rogozin? Şi pasagerii care erau aşteptaţi la Chişinău, cum s-au simţit? (De cei care-i aşteptau pe aeroportul din capitala Moldovei, ce să mai vorbim?!) Şi după, cine s-a îngrijit să-i transporte la destinaţie?
Absolut şocantă pentru mine, reacţia preş. Игор Додон, care a ameninţat autorităţile moldovene (sic!) că neprimirea înaltului oaspete de la Kremlin are să le... «выйдет боком!» (nu e un secret pentru nimeni că fiului de profesoară de limbă română îi vine mult mai uşor să-şi arate muşchii pre limba lui Lenin). Nici un cuvât despre pasagerii-ostatici, „vina” pentru o eventuală punere în pericol a vieţilor acestora căzând – se putea altfel?! – pe autorităţile de la Bucureşti, care nu au permis de fapt o dublă încălcare a frontierei, maghiară-română şi română-moldovenească. (...Şi iarăşi, amintiţi-vă cum a procedat URSS cu Boeing-ul sud-corean, pe la sfârşitul anilor ’80, care s-a abătut de la traseu survolând Kamceatka – câteva sute de victime, toate civile...)
Astăzi comandantul suprem al forţelor armate ale Republicii Moldova & garantul integrităţii teritoriale nu s-a mai dus la Tighina, să-i decoreze pe „pacificatorii” ruşi, a căror aflare pe teritoriul RM e în afara legii, dacă e să aplicăm prevederile Acordului de pace semnat acum 25 de ani de cei doi preşedinţi, rus şi moldovean (de fapt, trei, căci Igor Smirnov ciocnea şi el cupa de şampanie cu Boris Elţin şi cu Mircea Snegur). După exact un sfert de veac, un alt Igor, preş. Игор Додон, se aşterne covoraş roşu – ca să nu zic preş! – sub cizma, dacă nu a lui Rogozin, fie şi a lui Vadim Krasnoselski, general de miliţie & noul lider de la Tiraspol, pe care nu a întârziat să-l felicite, imediat după alegerile (oficial, nerecunoscute de Chişinău) din Transnistria. Vi-l puteţi imagina pe cancelarul Helmun Kohl decorându-i pe grănicerii est-germani care au tras în cetăţenii Republicii Democratice Germane ce încercau să treacă – peste/prin sârma ghimpată! –, cu riscul vieţii, în Berlinul de Vest?!?!?!
În mai puţin de-o lună, pe 27 august, acelaşi preş. Игор Додон va prezida – pentru prima oară în calitate de şef al statului – festivităţile consacrate Zilei Independenţei RM. (Oare va fi prezent şi pe 31 august, de Limba noastră cea română?!) Mi se întunecă mintea doar gândindu-mă la ce oaspeţi de onoare va dori să invite. (Atenţie la traficul aerian din acele zile!) Şi ce credibilitatea va avea comandantul suprem al forţelor armate & garantul integrităţii teritoriale după această „închinare” a ţării de azi, 29 iulie? Or, de la venirea sa la putere, apele s-au tulburat – nu doar cele teritoriale ale cerului! – în aşa hal, încât nu m-aş mira să transfere înapoi capitala la Balta, prima capitală a RASSM ce marca – providenţial! – destinul acestei formaţii politice pentru ani buni înainte.