Linkuri accesibilitate

Generalul Ben Hodges: militarii ruși din regiunea transnistreană destabilizează situația în jurul Ucrainei


Generalul Ben Hodges, în timpul exercițiilor NATO „Saber Strike”, la Orzysz, 16 iunie 2017
Generalul Ben Hodges, în timpul exercițiilor NATO „Saber Strike”, la Orzysz, 16 iunie 2017

Comandantul forțelor americane din Europa, Ben Hodges, a declarat unui portal de știri ucrainean că militarii ruși din regiunea transnistreană destabilizează situația în jurul Ucrainei. General locotenentul american spune în interviul cu censor.net.ua citat de Agora.md că cei 1500 de militari ruși din Transnistria „la sigur, nu sunt pacificatori, ci o grupare pentru a menține instabilitatea în jurul Ucrainei”. Generalul american mai critică dislocarea trupelor ruse în republicile secesioniste georgiene și manevrele militare ale Rusiei în Republica Belarus. Declarațiile survin la câteva zile de la tentativa eșuată a vicepremierului rus, Dmitri Rogozin și președintelui moldovean Igor Dodon de a sărbători, la Tighina, împreună cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski 25 de ani de la înființarea misiunii ruse de menținere a păcii pe Nistru.

XS
SM
MD
LG