Bucureștiul nu a acceptat politicile „contingentului” propuse de Comisia Europeană, dar nici nu le-a respins cu brutalitate, cum au făcut alte state din fostul lagăr socialist.
Această situație l-a făcut pe ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, să declare că deși România nu a acceptat ideea unor cote obligatorii pentru refugiați, totuși în măsura posibilităților autoritățile române „vor face tot ce le stă în putinţă pentru ca lucrurile să fie în regulă”.
Acum doi ani când dezbaterea despre imigranți genera pasiuni și controverse în Europa, președintele Klaus Iohannis preciza că România nu poate primi mai mult de 1785 de refugiați, în șase centre de primire.
Acum două luni, însă, un raport al Comisiei Europene anunța că România a primit până pe 9 iunie 2017, 45 de imigranți din Italia și 589 din Grecia, dar că potrivit cotelor obligatorii de imigranți stabilite în septembrie 2015, România trebuie să integreze în total 4180 de refugiați (1608 în Italia şi 2572 în Grecia).
Tot acum două luni Bruxelles-ul a mai anunțat că România a semnat documente de planificare potrivit cărora numărul relocărilor trebuie să ajungă la 3.000 în lunile iulie, august şi septembrie din 2017.
Aceste contingentări nu au legătură, însă, cu imigranții care ajung în țară în mod ilegal, cum s-a întâmplat de câteva ori în ultimele săptămâni, ultima dată în noaptea de duminică spe luni 20-21 august 2017, când Paza de Coastă a capturat la circa 20 de mile de Mangalia un pescador cu 70 de persoane de naționalitate siriană și irakiană.
Alți 25 au fost depistați sâmbătă, când încercau să treacă din Bulgaria în România cu două mașini de teren în apropiere de punctul de frontieră Negru Vodă.
Refugiații și imigranții care forțează frontiera României sunt tot mai mulți, după ce drumul prin Europa Centrală a fost blocat de Ungaria, stat care a ridicat un grad la granița sa cu Serbia.
În același timp fobia românilor față de străini nu a scăzut, iar integrarea refugiaților este complicată în localitățile mici.
În orașele studențești opoziția e mai mică, fiindcă începând cu anii ’70, regimul comunist le-a oferit burse tinerilor arabi și africani și mulți dintre ei au rămas apoi în România.
Pe de altă parte, deși intoleranța românilor la nivel general față de imigranți nu scade, numărul românilor plecați din țară și fiind ei înșiși emigranți este de circa 3,5 milioane.
Din datele Organizației Națiunilor Unite rezultă că doar migranții sirieni sunt mai mulți decât românii.
Sirienii fug de război, încearcă să-și scoată copiii din iadul în care se află țara lor, în vreme ce românii sunt doar în căutarea unei vieți mai bune. Un sondaj făcut anul trecut (INSCOP Research) scoate la iveală că aproape 85% dintre români nu sunt de acord cu primirea refugiaților și imigranților. Doar 11 la sută sunt empatici față de sirienii, irakienii și ceilalți refugiați care vor să rămână în România.
Reticența față de refugiați vine de sus în jos, dinspre elitele politice și intelectuale, care vorbesc mereu despre pericolul adus de populațiile islamice sau despre neputința materială a țării, dar nu amintesc niciodată despre nenorocirea celor fugiți din fața războiului și nu fac niciun fel de comparații cu românii plecați la muncă în străinătate sau doar în căutarea unor soluții sociale mai confortabile.
