Fugarii regimului. Episodul III
Născut în Basarabia în 1929, Leonid Gheorghian și-a părăsit casa și țara pentru totdeauna de două ori. Prima data s-a refugiat în România din dreapta Prutului împreună cu părinții, în 1940, fugind de regimul sovietic. Apoi, în 1979, a fugit de regimul ceaușist în Germania, cu soția și fiica. Copilăria și adolescența i-au fost marcate de nenorocirile prin care a trecut familia sa, în special, de moartea tatălui, în închisoarea Securității din România comunistă. A reușit să facă facultatea de medicină, să obțină un post, s-a stabilit cu familia la București, păreau fericiți, dar ceva nu mergea bine… „Tot ce s-a întâmplat în calitatea mea de basarabean, ce s-a întâmplat cu tata, atmosfera care era în unele cercuri… Nu te simțeai bine. Nu mai suportam. Aprindeam televizorul, știrile. Apărea Ceaușescu și 20 de minute se vorbea numai despre el…”, își amintește Leonid Gheorghian. Așa că și-au făcut un plan de evadare. Cum au reușit să scape din țarcul ceaușist vedeți în filmul realizat de Mihaela Gherasim. Seria de șapte documentare „Fugarii regimului” este realizată grație asistenței oferite de poporul american, prin intermediul Ambasadei SUA la Chișinău. Opiniile exprimate nu reflectă în mod necesar poziția ambasadei.