Prăbușirea comunismului în Europa de Est a accelerat după 1989 procesul de dezintegrare a Uniunii Sovietice, fiind un catalizator pentru mișcările patriotice din țările baltice şi Ucraina, inaugurând o nouă organizare mondială, necondiționată de diviziunile Războiului Rece, de bipolarism. Aşa cum de foarte multe ori a afirmat Ken Jowitt, s-au creat condițiile pentru o situație nouă, extrem de periculoasă, în care lipseau normele internaționale de până atunci, iar comportamentul actorilor implicați nu putea fi anticipat. Existau astfel, încă de atunci, premisele unui haos global. Acest diagnostic nu exprima însă, sub nicio formă, vreun regret pentru lumea de dinainte de 1989. El avea doar rolul de a atrage atenția asupra faptului că revoluțiile şi „extincția leninistă” au generat o realitate complet nouă. Mai mult decât atât, contextul radical diferit a impus o reevaluare a principalelor concepte care au dominat dezbaterile intelectuale în secolul al XX-lea: liberalism, naționalism, societate civilă, socialism şi, de ce nu, însăși viziunea noastră asupra libertății la sfârșitul uneia dintre cele mai violente etape din istoria omenirii. Pentru impactul momentului 1989 asupra inițiativelor de regândire a agendei liberale, câteva titluri din anii ’90 sunt de maximă relevanță: Jerzy Szacki, Liberalism after Communism (Budapest and London: Central European University Press, 1995) și Ira Katznelson, Liberalism’s Crooked Circle: Letters to Adam Michnik (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1997).
Aşa cum am menționat și cu alte ocazii, întrebarea fundamentală rămâne: au fost evenimentele din 1989 cu adevărat revoluții? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci trebuie să analizăm diferența dintre acestea şi momente istorice similare (de exemplu, Revoluția Franceză din 1789 sau cea din Ungaria din 1956). Dacă el este negativ, consider întemeiat să ridicăm o altă problemă: ce anume au fost ele? Simple fantasme, rezultatul intrigilor oculte ale unor birocrații în criză care au fascinat întreaga lume, dar nu au schimbat în mod fundamental „regulile jocului”? Ultima formulare este esențială pentru a înțelege semnificația a ceea ce s-a întâmplat în 1989. Acordând atenție modului în care s-au schimbat „regulile jocului”, avem posibilitatea de a aprecia cu adevărat consecințele şi moștenirea anului 1989. Consider că transformările din principalele țări din Europa Centrală (mai ales) şi de Est au fost revoluții politice care au provocat decisiv şi ireversibil schimbarea regimurilor din această parte de lume.
În locul unor sisteme ideocratice, dominate de partidul unic, revoluțiile au creat entități politice pluraliste. Au permis foștilor subiecți ai despotismelor ideologice (membri ai unor societăți închise) să-şi recapete drepturile civice şi naturale şi să se implice în construirea unor societăți deschise (vezi cartea lui Ivo Banac, ed., Eastern Europe in Revolution, Ithaca, NY and London: Cornell University Press, 1992). În locul unor economii planificate, toate aceste societăți au adoptat economii de piață. Pe parcursul acestui proces menit a răspunde la trei provocări fundamentale (crearea pluralismului politic, economiei de piață şi sferei publice), unele țări au avut mai mult succes decât altele. Dar este indiscutabil faptul că în toate țările din fostul bloc sovietic, ceea ce înainte era un sistem monolitic (o partocrație monistă) a fost înlocuit de unul dominat de diversitate cultural-politică (vezi și cartea lui Claus Offe, Varieties of Transition: The East European and East German Experience, Cambridge, MA: MIT Press, 1997).
Chiar dacă nici astăzi nu putem afirma cu certitudine că toate aceste țări au devenit democrații liberale funcționale, este totuși crucial să subliniem că, în toate aceste cazuri, leninismul bazat pe uniformitate ideologică, represiune, dictatura asupra nevoilor umane (Ágnes Heller) şi încălcarea flagrantă drepturilor omului au dispărut (dar nu fără dureroase urme).
