Romanul 1984 al lui Orwell este din nou la mare căutare pe Amazon. Adesea ignorata anexă a cărții despre Noua Vorbire servește drept pamflet extrem de util al nesupunerii. Așa cum explică Orwell, Noua Vorbire nu înseamnă nimic altceva decât un pachet de minciuni pe care oamenii chiar le cred. Și iată de unde apare pericolul, fie că vorbim de un provincial bavarez, un disperat teolog georgian, un om de litere german, un tânăr democrat maghiar, sau un magnat american. Confuzia semantică deliberată chiar funcționează. Îi păcălește pe cei care gândesc pe jumătate și necritic. Din acest motiv, ne revine misiunea de a contracara un astfel de fenomen cu propriile noastre cuvinte, unele care respectă drepturile omului și demnitatea tuturor ființelor umane. Desigur, pentru a capta gândirea publicului larg, trebuie mai întâi să studiem sintaxa Noii Vorbiri și să înțelegem ce anume înseamnă atunci când adepții ei spun lucruri precum „Utopie”, „Eliberare”, „Pace” și „Inamici ai poporului”. Primele trei concepte, simple și naturale, au fost atât de mult pervertite de ideologii, încât acum trebuie să adaptăm și întărim propriul nostru stil de exprimare ca să-i putem combate pe cei ale căror limbi au fost posedate de acel flux îngrozitor de normalizat și sinistru al Noii Vorbiri.
Multe din conceptele politice pe care le discutăm azi își au originea în „Manifestul Partidului Comunist” (1848). Acest text al lui Marx și Engels a reprezentat o bombă ideologică, coliziunea a două universuri diferite: cel spiritual, moral, al filosofilor germani clasici, și cel material, fervent, al Revoluției Industriale. Marx și-a adresat manifestul muncitorilor; cu alte cuvinte, filosoful care îi studiase pe greci a dat ceva înapoi populației de pe Gin Lane. A sperat să fie un catalizator, un adevărat detonator. S-a dovedit a nu fi unul, așa cum a fost voluminosul său Das Kapital/Capitalul (din care doar primul volum a apărut în timpul vieții lui Marx), cu o întârziere de câteva decenii.
Marx a declarat că se revendică de la Hegel. Hegel a vorbit despre o lume a transformărilor permanente. Preluând de la Hegel conceptul de analiză dialectică, Marx a explorat contradicțiile solubile și insolubile din societatea modernă. În timp ce Hegel s-a concentrat pe tribulațiile a ceea ce el a numit conștiința nefericită, Marx a vorbit despre alienare. În toiul unei industrializări rapide- care, într-adevăr, a răvășit societatea la mijlocul secolului al XIX-lea - Marx s-a uitat cu disperare la credința lui Hegel în progres, încercând să găsească motive de speranță într-o lume deprimantă. Putem vorbi și de un exemplu al diferenței dintre Hegel și Marx: primul era optimist în ceea ce privește progresul și mândru de eforturile umanității, în timp ce al doilea era furios și căuta schimbarea pe calea Revoluției, care în practică ar fi același lucru cu răzbunarea și pedepsirea.
Pentru Hegel, principalul opresor al umanității era alienarea minții, pierderea Spiritului într-o lume înstrăinată. Tot el a proclamat că înțelegerea filosofiei îl va ajuta pe Om să-și regăsească natura, așa încât toată lumea să fie fericită. Pentru aceasta, trebuia să aibă loc o călătorie filosofică personală, care avea prea puțin de-a face cu adevărata politică.
Între timp, Marx susținea că alienarea nu era de găsit în conștiință, ci în viața reală, în condițiile economice și politice. Și astfel, el nu putea tolera lumea așa cum era. Tot Marx spunea că spiritul fiecărui muncitor este scindat, pentru că ei nu pot recunoaște lumea câtă vreme sunt înlănțuiți de proprietatea privată a cuiva (sens larg). Spiritul a fost divizat de lumea modernă pentru că munca - privită ca timp în afara vieții reale a muncitorului - trebuie vândută pentru a supraviețui în capitalism. Din acest punct plecând, Marx a tras concluzia că eliberarea era absolut necesară, mai ales în privința condițiilor reale, palpabile, nu doar în sens spiritual. Proletariatul ar fi trebuit, conform acestei viziuni, să se revolte fizic, să ia prin forță fizică puterea și proprietatea privată din mâinile burgheziei. Marx a exprimat spiritul uman hegelian sub forma clasei sociale, una care trebuia să le cucerească și să le mântuiască prin abolire pe toate celelalte spre a deveni, în cele din urmă, rasa umană liberă. Emanciparea devine astfel o salvatoare experiență mesianică.
