„Vreau transparență totală”, a spus Silvia Radu la prima sa conferință de presă ca primăriță interimară a capitalei, pe 13 noiembrie 2017. A anunțat că emite imediat o dispoziție ca pe site-ul primăriei să fie publicate rapoarte despre toate cheltuielile publice, „creșterea transparenței” fiind, în cuvintele sale, o prioritate „foarte clară”. Dar, pe 22 noiembrie, a emis o altă dispoziție prin care a obligat funcționarii municipali să nu mai vorbească direct cu presa. Radu nu a sporit transparența, ci a limitat-o. Netransparentă a fost (și rămâne) până și propria sa apariție în fruntea primăriei.
În dispoziția Silviei Radu din 22 noiembrie „cu privire la comunicarea cu mass-media” se spune că aceasta are scopul „asigurării comunicării eficiente” cu presa și „informării operative a cetățenilor”. Dispoziția prevede că declarațiile pentru jurnaliști, comunicatele, conferințele, briefingurile sunt „prerogativa exclusivă a Direcției relații publice” a primăriei, iar întreprinderile municipale trebuie să-și coordoneze cu această Direcție comunicarea cu presa „cu cel puțin 6 ore” înainte ca ea să aibă loc. Radu își asumă personal „controlul executării” dispoziției.
Până la emiterea dispoziției, mulți funcționari municipali vorbeau nestingherit cu jurnaliștii și decideau singuri ce, cum și când le comunică, după cum au spus și în declarații făcute Europei Libere. Acum, comunicarea se face centralizat, exclusiv prin Direcția relații publice, sub controlul Silviei Radu. Cu numai 5 angajați, Direcția trebuie să asigure toate relațiile publice ale primăriei. Pe de asupra, mai trebuie să participe la publicarea pe site-ul primăriei a informațiilor despre cheltuielile publice.
Cât de operativ și eficient poate reacționa Direcția la întrebările presei? Pentru acest articol, am adresat primăriei, pe 4 decembrie, o solicitare de informație, inclusiv despre cheltuierea banilor publici. Dar, aproape zece zile mai târziu, încă ne aflam în așteptarea unei reacții.
La sfârșitul lunii noiembrie, pe site-ul primăriei au început să fie publicate unele informații despre cheltuielile din 2017, pe o pagină specială numită „buget transparent”. Sub forma unor tabelele Excel, ea prezintă situația generală a cheltuielilor efectuate de primăria muncipiului Chișinău, inclusiv primăriile altor localități care fac parte din municipiu, subdiviziunile primăriei și diverse întreprinderi municipale. Raportul de cheltuieli al primăriei municipiului Chișinău reflectă deocamdată doar situația din ianuarie - octombrie 2017. Perioada aflării Silviei Radu în fruntea primăriei nu este încă acoperită. Un raport care ar include și luna noiembrie apare pe site, dar, pe 13 decembrie, în momentul redactării acestui articol, nu putea fi descărcat.
Tocmai raportul pe luna noiembrie ar putea elucida cheltuielile pe care le-a implicat cea mai răsunătoare realizare de până acum a Silviei Radu ca primăriță interimară: instalarea bradului de sărbători în centrul Chișinăului.
Primăria spune că a achiziționat cu 15 mii de lei un brad uriaș, de 29 de metri, din regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk. Dar arborele ajuns la Chișinău nu arăta la fel de maiestuos ca în pozele din pădure, publicate de primărie. Dimpotrivă, părea deteriorat și îi lipseau ramuri. Silvia Radu a sugerat că instalarea pomului de sărbători ar fi fost sabotată de adepții primarului suspendat, Dorin Chirtoacă, pentru a-i aduce ei prejudicii de imagine. Radu a dispus găsirea unui alt brad, care a fost identificat în câteva ore și tăiat de pe teritoriul unei foste grădinițe din capitală. Radu a spus că urma să dea pe el, din propriul buzunar, 10 mii de lei.
Chirtoacă a negat, însă, orice conspirație și a afirmat că incidentul a fost o „poveste ridicolă și stupidă”: camioanele muncitorilor trimiși după bradul din Carpații ucraineni nu au putut ajunge la bradul cel frumos, care era și foarte greu, așa încât au adus altul în loc, a spus Chirtoacă într-un mesaj de osândire a Silvei Radu, trimis instituțiilor europene.
Incidentul nu a fost deocamdată elucidat pentru a se vedea cine are dreptate. Cheltuielile totale pe care le-a implicat operațiunea nu sunt limpezi. Un grup de lucru a fost creat de Silvia Radu, pe 4 decembrie, pentru efectuarea unei anchete de serviciu. Radu a cerut ca grupul să prezinte un raport de anchetă în termen de 7 zile, adică până în 11 decembrie. Dar acest raport, dacă există la ora actuală, nu a fost dat publicității deocamdată pe site-ul primăriei.
Nu este limpede nici a cui a fost ideea procurării bradului ucrainean, și nici a cui a fost realizarea. Direcția relații publice a primăriei nu ne-a răspuns deocamdată solicitării de informații. Chiar dacă ar răspunde, verificarea răspunsurilor din surse alternative ar fi dificilă, de vreme ce funcționarii municipali au fost atenționați prin dispoziția Silviei Radu din 22 noiembrie să nu mai vorbească direct cu jurnaliștii…
În ciuda declarațiilor Silviei Radu despre nevoia de transparență, rămâne învăluită în mister propria ei apariție în fruntea primăriei. A fost numită în funcția de viceprimar pe 6 noiembrie, printr-o dispoziție semnată de viceprimarul Nistor Grozavu, care i-a cedat și funcția de primar general interimar. El a semnat dispoziția de numire după ce Consiliul municipal a refuzat în mod repetat să includă această chestiune pe agenda ședințelor sale. Cercetat penal sub acuzația de corupție în dosarul parcărilor cu plată din capitală, Grozavu nu a explicat public de unde i-a venit ideea candidaturii Silviei Radu. Nu au răspuns solicitării de interviu trimisă de Europa Liberă la primăria Chișinăului nici Grozavu, nici Radu. Partidul Democrat de guvernământ și liderul acestuia, Vlad Plahotniuc, au respins speculațiile că s-ar afla în spatele numirii, dar au spus că guvernul este dispus să coopereze cu primărița interimară.
Ambițiile Silviei Radu de a ajunge în fruntea primăriei Chișinăului erau total necunoscute până la tentativele de la sfârșitul lunii octombrie ale lui Grozavu de a introduce pe agenda Consiliului Municipal numirea ei în funcție.
Fostă candidată prezidențială și directoare a companiei Gas Natural, Radu a postat, pe contul său de Facebook, numeroase mesaje către „locuitorii dragi ai Chișinăului” după numirea la primărie, mai ales în perioada incidentului cu pomul de sărbători. Dar absolut nimic din postările anterioare numirii sale nu sugerează că ar fi fost preocupată vreodată de problemele primăriei sau ale locuitorilor Chișinăului. Până la numire, numărul referințelor la primăria Chișinăului pe contul său de Facebook este 0.
Editor: Mircea Țicudean