Linkuri accesibilitate

Kremlinul afirmă că rușii uciși în cursul unei riposte americane în Siria nu făceau parte din trupele regulate ale Moscovei


Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov

Purtatorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că dacă în atacurile de aviație americane din Siria de săptămîna trecută au fost omoriți și cetățeni ruși, aceștia nu erau militari ai forțelor rusești. Potrivit presei internaționale, mercenari rusi – posibil peste zece – ar fi fost omoriți în atacurile de aviație americane pe 7 februarie, la cîmpurile petroliere din provincia Deir al Zor. „Kremlinul nu deține informații detaliate ca să putem trage anumite concluzii”, a spus Peskov. Declarația vine, după ce mai multe medii de informare internaționale au adus dovezi că cetățeni ruși luptă în Siria de partea forțelor guvernamentale siriene.

Potrivit agenției Bloomberg, in atac ar fi fost omoriți peste 200 de mercenari, majoritatea ruși. Declarația lui Peskov vine să o întărească pe cea a ministrului rus al apărarii care spusese anterior că la data atacului aviatic american, in zonă nu se aflau militari ruși. Ministrul american al apărarii Jim Mattis a spus ca nu are informații despre existența unor victime ruse ale atacului. Pentagonul a anunțat săptămîna trecută o ripostă cu aviație împotriva trupelor guvernamentale siriene după ce o baza a forțelor americane și a opozitiei siriene a fost atacata de forțele președintelui Bashar al Assad. Potrivit Pentagonului, atacul s-a soldat cu moartea a 100 de atacatori. Omul politic liberal Grigori Iavlinski, care candideaza în alegerile prezidențiale din Rusia de la 18 martie, i-a cerut președintelui Vladimir Putin să facă publice informațiile despre „acțiunile militarilor ruși în Siria” și despre cetățenii ruși – indiferent de statutul lor – care activeaza in Siria.

XS
SM
MD
LG