În regiunea transnistreană săptămâna trecută a fost închisă una dintre puținele publicații neafiliate. Un interviu cu redactorul-șef al ziarului Profsoiuznîe Vesti, Ludmila Kovali.
Ziarul Profsoiuznîe Vesti, în traducere ar fi Noutățile Sindicatelor, a apărut pentru ultima dată, iar redactorul-șef al publicației, Ludmila Kovali, acuză actuala administrație de faptul că ar persecuta jurnaliștii care nu sunt suficient de loiali grupării care controlează acum atât puterea executivă, cât și cea legislativă de la Tiraspol, adică concernului Sheriff. Într-o postare pe Facebook, aceasta scrie: „În toată această situație mă omoară faptul că nu suntem deloc protejați. Dacă cuiva nu-i place de tine sau dacă principiile tale nu se vor înscrie în „directivele” celor care conduc în acest moment, aceștia te pot distruge cu o singură mișcare, te pot șterge din viață, își pot lua tot ce ai muncit o viață, casa, businessul și așa mai departe, fără să țină cont de experiența ta, de profesionalismul tău. Și nu ai unde și cui te plânge de ce ți se întâmplă”.
Corespondentul Europei Libere la Tiraspol, Serghei Ursul, transmite că potrivit unor amendamente adoptate de Sovietul suprem, legislativul transnistrean, folosirea termenului de „sindicat” în denumirea unor organizații se poate face doar cu acordul Federației sindicatelor din Transnistria. Iar cererea adresată în acest sens de Profsoiuznîe Vesti a fost respinsă, ceea ce înseamnă că ziarul nu mai poate exista. Ultimul număr al publicației a apărut pe data de 10 februarie, cu un tiraj de 1141 de exemplare.
Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul, s-a întâlnit cu Ludmila Kovali, cea care a fost redactor șef al ziarului Profsoiuznîe Vesti timp de 25 de ani, și a rugat-o să comenteze situația.
Ludmila Kovali: „Pe data de 10 februarie ziarul Profsoiuznîe Vesti scos ultimul număr și a anunțat cititorii că își încheie activitatea. Vreau să subliniez că facem asta nu din proprie inițiativă – am fi continuat cu plăcere să ne facem datoria în fața abonaților noștri, dar din păcate nu avem cum.
Pe data de 29 decembrie 2017, Sovietul suprem a adoptat modificări la Legea cu privire la drepturile și garanțiile activității asociațiilor profesionale. Dacă mă întrebați ce legătură are asta cu închiderea ziarului nostru, atunci trebuie să mă întorc în urmă cu 17 ani. Începând cu anul 2001 Federația sindicatelor din Transnistria, care este fondator al ziarului nostru, a încetat să ne mai finanțeze și ne-am câștigat existența în mod independent toți acești ani. În 2010, Ministerul finanțelor ne-a obligat să înregistrăm o societate cu răspundere limitată – asta, pentru că ne câștigam existența în mod independent și acest lucru a fost interpretat de autorități drept activitate comercială. Am pregătit setul de acte, în care fondator al noului SRL trebuia să fie, la fel, Federația sindicatelor. Însă Camera înregistrării a spus că Federația nu are dreptul de a fi fondator la ziarul nostru. Toate instanțele la care am apelat – la ministerul finanțelor, și cel al justiției, și Sovietul suprem au spus că decizia respectivă este una corectă. Astfel încât în octombrie 2010 ministerul finanțelor a emis un avertisment prin care ne soma să închidem ziarul.
Pentru a păstra publicația și colectivul redacției, Federația sindicatelor a fost de acord ca o persoană fizică să poată înregistra SRL-ul și m-a împuternicit pe mine să fac acest lucru. Astfel, am ajuns la situația în care ziarul a fost înregistrat pe numele meu. La acel moment, această schimbare forțată a fondatorului nu a influențat în niciun fel relațiile noastre cu Federația sindicatelor, pentru că niciuna dintre părți nu intenționa să renunțe la acest parteneriat.”
Europa Liberă: Și cum s-a ajuns în situația în care ați fost nevoiți să vă întrerupeți activitatea?
Ludmila Kovali: „În anul 2017 în fruntea Federației sindicatelor a venit o nouă conducere care nu a mai fost mulțumită de colaborarea noastră. Și nu pentru că ziarul nu ar fi respectat opinia federației, ci doar pentru că nouă conducere – cel puțin aceasta este impresia mea – nu ne-a iertat poziția relativ independentă în tratarea evenimentelor din Transnistria.
De ce se închide un ziar, dacă autoritățile spun că sunt democratice? Toți cei care locuiesc aici, toți cei care au citit ziarul nostru, cei care cunosc colectivul redacțional înțeleg că închiderea ziarului este un indicator al atitudinii noii puteri față de presa independentă. Eu sunt convinsă că închiderea ziarului Profsoiuznîe Vesti constituie o epurare a spațiului informațional al Transnistriei, o eliminare a mediilor de informare care încă mai pot oferi cititorilor informație alternativă.
Am spus mereu și actualei puteri, condusă de Sheriff, și precedentei, conduse de Șevciuk, și celor din anturajul lui Smirnov, că un om nu se poate mulțumi toată viața, sau o perioadă foarte lungă de timp, doar cu informații oficiale, „lustruite”, „aranjate”. Dacă i se va bloca accesul la informație, acesta va căuta informații alternative, și le va găsi. Și acest lucru nu va contribui în niciun fel la întărirea încrederii față de putere și nici la îmbunătățirea imaginii Transnistriei.”
Europa Liberă: Ce intenționați să faceți mai departe? Ce înseamnă de fapt lichidarea publicației?
Ludmila Kovali: „Lichidarea este un proces dificil și care va fi unul de durată. Trebuie să-l parcurgem. Potrivit legislației, trebuie să facem toate achitările față de creditori, colectivul de muncă, față de buget și fondurile nebugetare. Noi respectăm legile, spre deosebire de cei care sunt apropiați puterii, și vom face aceste lucruri exact cum cere legea.
Iar mai departe, să le mulțumim, cu ghilimelele de rigoare, Federației sindicatelor și Sovietului suprem, care a adoptat această lege, care contravine, din punctul meu de vedere, tuturor normelor existente. Această normă prevede de exemplu că pentru a-ți face un sindicat propriu trebuie să mergi să obții acceptul actualei Federații a sindicatelor. Și nu este corect așa. Orice curte constituțională, dacă ar fi sesizată în privința unei astfel de legi, va declara neconstituțională o astfel de prevedere. Dar mă tem că nu și curtea constituțională a Transnistriei. Este părerea mea.
Îmi pare foarte rău de ziarul căruia i-am dedicat 25 de ani. Mă doare inima pentru colectivul redacției mele, care este unul tânăr, profesionist și creativ. Din 9 februarie aceștia fie completează rândul șomerilor, fie vor pleca din Transnistria. Și, din păcate, vor pleca pentru totdeauna. Și pleacă cei mai buni și mai muncitori. Vor pleca cu tot cu copii și familii și nu se vor mai întoarce. Și în legătură cu asta îmi este foarte trist și mă strânge în spate pentru viitorul Transnistriei. Cu cine vom rămâne? Îi iubesc pe pensionari, în respect, dar, din păcate, nu ei produc PIB-ul. Din păcate, colectivul ziarului Profsoiuznîe Vesti, pe care l-am iubit foarte mult și îl voi iubi în continuare, cel pe care l-am crescut și l-am îndrumat, cel căruia i-am dat libertate și l-am învățat să facă munca de jurnalist în mod onest – astăzi acest colectiv se destramă. Și pentru asta, din nou cu ghilimelele de rigoare, le mulțumim Federației Sindicatelor și Sovietului suprem.”
***
Corespondenții noștri au ieșit pe străzile din mai multe localități transnistrene și au întrebat trecătorii dacă în opinia lor în regiune există libertatea cuvântului și libertatea opiniei, sau aceste libertăți sunt limitate?
- Depinde despre ce vorbești. La fel ca în toate timpurile – trebuie să te gândești ce și cui spui.
- Este limitată libertatea de expresie. Nu avem nici libertate de exprimare a opiniilor, nici libertate a cuvântului, nici democrație. Pe rețelele de socializare se vorbește mult, dar în realitate nu putem spune niciun cuvânt, pentru că totul se reinterpretează. Toți sunt împotriva poporului.
- Există acest fenomen – nu ne dau posibilitatea în măsură deplină să ne spunem opinia.
- Poate că într-o anumită măsură libertatea cuvântului există, dar depinde cu cine și unde discuți.
- Eu cred că există libertatea cuvântului. Uneori nu este, dar de cele mai multe ori – da. Noi trebuie să ne spunem opinia, să nu tăcem.
- Se limitează. Pentru că nu ne ascultă nimeni. Totul este decis de oameni sus-puți, nu de noi.
- Dacă așa, în stradă, atunci probabil că există libertate de expresie. Dar dacă mergi prin instituții, atunci cu certitudine – nu există. Adică noi cu dumneavoastră putem discuta aici orice, dar în prezența conducătorilor – nu, sub nicio formă, toată lumea se teme.
- Cred că nu există. Cred că oamenii pur și simplu se tem să-și spună punctul de vedere. Se tem de putere, se tem de consecințe. Oamenii au fost speriați și sunt timorați de tot ce se întâmplă la noi. Nu știu… Cred că totuși avem nevoie de altă putere, clar, nu de holdingul Sheriff.
