Nascuta în 29 iulie 1980 la Bujor, Hincesti. A facut studii la facultatea de limbi moderne a USM. Este liber profesionist.
Luni
În Republica Moldova zilele astea se pomenesc morții. Orașul e trist, pustiu, liniștit. Cimitirele sunt colorate. Ambuteiaj de aproape o ora pe o arteră din aproprierea de Sf. Lazar. La sosire, constatat cu mirare și tristețe că cimitirul se extinde mult prea rapid, devenind neîncăpător. Mulți oameni cu felurite pomeni pe care le vor da în amintirea celor dragi care au trecut in neființă. Preoți care astăzi sunt la mare căutare, de stau oamenii în rând după ei la propriu. Cheltuială pentru unii, oportunitate de câștig pentru alții...
Întâlniri cu rudele pe care le vezi doar o dată pe an (din păcate), zâmbete, lacrimi, tânguieli, discuții despre obiceiurile care au ieșit cumva de sub control și au devenit exagerate, cadouri/pomeni cu care nu știi ce să faci, colaci, ouă colorate- risipă multă, toate adunate într-o zi. În pofida nemulțumirilor, nu îndrăznește nimeni să se împotrivească tradițiilor....
Seara știrile vorbesc despre Blajini de lux la Soroca cu oua încondeiate, pietre Swarovski, pomeni cu obiecte de aur și bronz aduse de peste hotare, coliere din metale prețioase pentru femei, băuturi și bucate dintre cele mai alese pe care s-au cheltuit de la cinci sute până la o mie de dolari. Se mai vorbește despre covorul de flori din scuarul catedralei din capitală care a costat aproape 2 milioane de lei.
Noi încheiem ziua cu pregătirea unui colet pe care, împreună cu părinții și elevii din clasa feciorului mai mare, îl vom dărui unei familii nevoiașe.
La „desert”, înainte de culcare, un capitol din Orwell. Cam amar „desertul” asta…
Marți
Prima zi de grădiniță / școală / muncă după vacanța de Paști. Trezirea la ora 6.20, revenim pe circuit după o scurtă vacanță. O oră de sport de dimineață e un început perfect pentru o săptămână productivă.
Petrec jumătate de zi la birou, muncind cu viteză maximă, ca să-mi rămână timp pentru copii. Mă gândesc la funcționarii care trebuie să stea la muncă până la 17, chiar și atunci când au reușit să-și termine volumul de lucru mai repede. Oare când mai vorbesc cu copiii, soții, părinții lor, când mai au activități comune?... Citesc scrierile unor psihologi care recomandă să vorbim cu apropiații noștri câte zece minute pe zi, privindu-i în ochi, fără a ne distrage pentru orice alte lucruri.
După amiază program încărcat: un copil merge la înot, altul trebuie luat de la grădiniță, ambii trebuie însoțiți spre casă. Luăm prânzul împreună și fuga în celălalt capăt de oraș la dentist cu cel mic. Acolo aflăm că astăzi ne va vizita Zâna Măseluță, coincidență mare pentru ambii frați: de la unul Zâna va lua primul dinte, iar de la celălalt îl va lua pe ultimul. Pe vremea noastră dinții erau luați de cioroi, sau erau aruncați pe casă.
Azi este ziua de naștere a unei prietene, a unui prieten, a unui unchi, a unui nepot, iar Facebook-ul îmi amintește și de amicii virtuali. Unora le scriu, pe alții îi sun. Cu prietenul ne cunoaștem de 28 de ani. Cu nepotul vorbim o limbă comună pentru ambii, care nu este maternă pentru nici unul dintre noi.
Prietena omagiată încă doarme, de mai bine de un an jumătate au emigrat peste ocean, în SUA cu întreaga familie: părinți, frați, surori, copiii acestora. Unii dintre ei s-au acomodat, alții vor acasă, dar nu mai au la ce și la cine se întoarce.
Sera târziu ajungem și la spitalul de copii. Lume multă pe holuri fiecare cu problema sa, unii îngrijorați, alții mai relaxați, medicii încruntați și obosiți...
Știrile au anunțat că Ministerul Sănătății va diminua povara administrativă pentru medici, ca aceștia să poată dedica mai mult timp pacienților.
Miercuri
Încep să muncesc cu noaptea în cap la niște documente care sunt necesare în cadrul unui proiect finanțat de UE. Azi la Chișinău a venit în vizită oficială președintele Republicii Belarus, care a zis că Republica Moldova ar putea deveni o țară prosperă în doar câțiva ani. Dacă ar exista și voință, adaug eu, totul este cu putință. Republica Moldova este „curtată” de atâția donatori, există atâta asistență externă, atâtea practici bune „traversează” instituțiile noastre... Eu una consider că nu avem nevoie decât de proiecte implementate în instituțiile preșcolare, putem schimba lucrurile doar schimbând modul de gândire din fragedă copilărie, în rest, vorba cântecului: „avem de toate”... Peste noapte am mai “agonisit” și niscaiva praf de Sahara, exact cum au avertizat meteorologii.
Iau pauză și merg la sala de sport. Mă fascinează perseverența și deopotrivă plăcerea cu care vin la sală doamnele mai în vârstă. Plec de aici inspirată, motivată, energizată, însă imediat nimeresc în trafic pe străzile pline de gropi care s-au format după iarnă. Gândul mă duce la covorul de flori din scuarul catedralei, flori pe care autoritățile au promis să le planteze pe străzile orașului sau prin parcuri. Mi-am amintit de inițiativa de la Bălți unde în gropile de pe asfalt, niște activiști civici au plantat lalele.
Ascult știrile la un post de radio care îmi amintesc de cele de la televiziunea transnistreană, unde în fiecare frază se repetă anumite cuvinte cheie, metodă sovietică de îndoctrinare a maselor.
După cină este timpul temelor pentru acasă. În copilăria noastră aveam felurite sarcini: aduceam apă, dădeam mâncare la orătănii, trebăluiam prin grădină, spălam vasele, participam la menaj, ne simțeam importanți și utili, azi de la copii se cere doar să învețe...
Joi
Particip la o ședință importantă. Citesc, ba chiar și privesc un documentar despre soția președintelui-dictator din Siria și luxul în care trăiesc. Antiteze peste tot. Aflu din presă despre o decizie a autorităților prin care copii rămași fără ocrotire părintească vor primi, în calitate de indemnizație, zilnic câte 10 lei, 100 de lei cu ocazia zilei de naștere și 70 de lei în zile de sărbătoare. De azi, deci, sărbătorile capătă valoare... financiară. Oare va fi afectată de depreciere/inflație?... Prezentându-și cu mândrie proiectul social, prim-ministrul nu ezită să-și exprime preocuparea pentru modul în care copiii vor învăța să-și gestioneze proprii bani.
Crainicul de la radio ne anunță cu bucurie că de azi vom avea mai multă liniște în jur, conform unui proiect nou de lege intrat în vigoare, care interzice zgomotele de cu seara până dimineața. Ar fi minunat să putem ordona și liniștea spirituală.
Vineri
Anul trecut în perioada aceasta, baba Odochia se dezlănțuise și își scuturase supărările peste țară. Sub greutatea frunzelor încărcate de zăpadă s-au dărâmat o mulțime de copaci. Mă uit la nucul de după geam și constat că abia de i se zăresc frunzele.
Instabilitate politică, socială, culturală și meteorologică, astea sunt consecințele atitudinii omenirii.
Aud la radio că s-a produs un incendiu în zona în care locuim. Mă gândesc că în acea clădire muncesc niște prieteni. Îi sun să mă conving că sunt în siguranță. Peste puțin timp, se anunță al doilea incendiu, de data asta într-o clădire administrativă din centrul orașului. E a doua oară când se întâmplă în aceeași clădire. Cu câteva săptămâni în urmă premierul a cerut verificarea spațiilor publice din Moldova pentru siguranța anti-incendiu. Anul trecut, feciorul mai mare frecventa un grup care își desfășura activitatea în clădirea cu pricina. Sun profesoara, slavă Domnului e și ea bine. De azi înainte va trebui să analizăm criteriul siguranței în primul rând atunci când dorim să mergem undeva. S-a mai adăugat un punct pe lista de frici și îngrijorări.
Iar seara Chișinăul a găzduit a XIV-a ediție a Vernisajului Vinului, la care a participat un număr record de companii vinicole. Vinul e ceea ce ne mai reprezintă.