Linkuri accesibilitate

Mii de oameni au protestat la București (VIDEO)


Romania - Proteste anticorupție la București: ce cer? 12 mai 2018
Romania - Proteste anticorupție la București: ce cer? 12 mai 2018

Președintele Klaus Iohannis a încurajat protestele „pentru a-i readuce pe aceşti guvernanţi cu picioarele pe pământ”.

Circa 5000 de oameni au cerut sâmbătă seară în fața sediului guvernului demisia primului-ministru Viorica Dăncilă. Protestatarii au strigat „PSD, ciuma roșie”, „DNA să vină să vă ia”, „Hoții! Hoții!”, „Analfabeta! Analfabeta!”.

În jurul orei 21 a început un scandal între jandarmii veniți în număr foarte mare și protestatarii din piață. Motivul pare să fi fost faptul că mai mulți protestatari au încercat să scoată dintr-o mașină un generator pe care voiau să-l conecteze la două boxe din piață. Jandarmii care au observat această intenție au încercat să-i oprească, dar oamenii nu s-au lăsat, ceea ce i-a enervat pe oamenii legii. Mai mulți martori au povestit cum au fost aruncați într-o dubă niște protestatari, iar acolo ar fi fost dați cu capul de podeaua mașinii.

Mai multe organizații, inclusiv „Corupția ucide”, au susținut protestul din această seară, explicând că „de la preluarea guvernării, coaliţia PSD-ALDE nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală” și că s-a ocupat doar de două lucruri: „să îşi salveze de închisoare VIP-urile cu dosare penale şi să instaureze în România un regim în care forţa legii şi democraţia sunt strivite de forţa instituţiilor politice”.

Romania - Proteste anticorupție la București, toba 12 mai 2018
Romania - Proteste anticorupție la București, toba 12 mai 2018

Organizatorii au vorbit despre „acţiunile antidemocratice” ale PSD-ALDE, referindu-se la modificarea Codurilor penale, schimbarea conducerii Ministerului Public şi a DNA, amenzi abuzive ale Jandarmeriei, schimbarea legilor fără consultări publice, restrângerea drepturilor unor oameni prin modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte definiţia familiei sau denigrarea unor instituţii europene.

„Ștafeta steagului european” - galerie foto

Proteste anticorupție la București, # Rezist 12 mai 2018
Proteste anticorupție la București, # Rezist 12 mai 2018

Comunitatea „Declic”, care i-a înarmat pe cei veniți în Piața Victoriei cu cătușe de carton, ornate cu tricolorul, a lansat platforma numită „Penalistan” care face un exercițiu de imaginație și prezintă cum ar arăta România peste următorii 100 de ani, dacă oamenii acceptă modificările aduse legilor Justiţiei: „În Penalistan vor conduce corupţii, ghidaţi de puterea şpăgilor. Dreptatea va deveni arhaism!".

Președintele Klaus Iohannis a încurajat sâmbătă seară protestele subliniind că „e importantă atitudinea civică pentru a-i readuce pe aceşti guvernanţi cu picioarele pe pământ”.

XS
SM
MD
LG