Linkuri accesibilitate

„Familia tradițională” obiect de propagandă la Chișinău și București


Marți, 15 mai, când este marcată Ziua Internațională a Familiei, la Chișinău va avea loc ultima etapă a Festivalului Familiei, eveniment care a început sâmbătă 12 mai la Comrat si a continuat, duminică, 13 mai la Bălți, informează IPN. Sâmbătă, la Chișinău a avut loc un „Marş al tăcerii”, pentru susţinerea familiei tradiţionale, condus de Mitropolitul Vladimir, care a spus că, în ultimul timp, Moldova și întreaga ortodoxie este „ispitită de vrăjmaș”. Prezent la marș președintele Igor Dodon a atacat din nou „legile adoptate de Parlament”, care ar pune în pericol „familia tradițională, religia ortodoxă, tradițiile și istoria”. În opinia președintelui, pe aceste valori se bazează statalitatea Republicii Moldova, motiv pentru care legile criticate de el trebuie amendate.

În acest an, în premieră în R.Moldova se va desfășura Congresul mondial al familiei, în perioada 14-16 septembrie, cu reprezentanți din zeci de țări, eveniment la care și-a anunțat prezența și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, precizează IPN.

În România, pe de altă parte, se pare că Partidul Social-Democrat de guvernîmânt a renunțat pentru moment să organizeze un mare miting la București în sprijinul familiei tradiționale, la care ar fi fost așteptat „un milioan de oameni”. Motivul pare să fie decizia președintelui Kalus Iohannis de a trimite la Curtea Constituțională proiectul de lege prin care urma să fie organizat referendumul pentru amendarea Constituției astfel ca aceasta să definească restrictiv familia drept uniunea între un bărbat și o femeie.

Previous Next

XS
SM
MD
LG