Arhivele istorice își au cel mai adesea secretele lor în așteptarea unui cercetător avizat și norocos în același timp, iar un exemplu îl oferă o relativ recent descoperită colecție de folclor urban, s-ar putea spune, la Universitatea din Kiev. Studiul ei s-a materializat într-un admirabil proiect de etnomusicologie despre care am aflat săptămîna trecută grație lui Dan Rosenberg, un cunoscut prezentator radio și producător de discuri canadian. O istorie care merită cunoscută și în Moldova, unde, mai mult ca sigur, există în arhive și documente culturale inedite ce își așteaptă cercetătorii.
Proiectul despre care vă vorbesc a devenit larg cunoscut lunile trecute grație unui disc compact, însoțit de un amplu livret de 64 de pagini și intitulat „Idiș Gloria. Cîntecele pierdute din cel de-al Doilea Război Mondial” (The Lost Songs of World War II).
Întreaga istorie a început în chiar anii războiului, cu inițiativa a doi etnomusicologi de la Cabinetul pentru Cultura Evreiască al Academiei de Științe din Kiev, care au decis să colecteze și să prezerveze cultura evreiască a anilor 1940. Moisei Beregovski (1892-1961) a început prin a înregistra sute de cîntece în limba idiș, compuse în anii războiului și culese de la militari ai Armatei Roșii și de acei supraviețuitori ai populației evreiești care au avut șansa să fie evacuați înainte de declanșarea Holocaustului de către germani și armatele aliate, între care și cea română.
Cei refugiați se găseau în acei ani în Asia Centrală, în Munții Urali și în Siberia, iar documentele descoperite menționează în detaliu profesiile și locurile lor de origine: Veli Șargorțki venea de la Odesa, iar melodia înregistrată de etnomusicologii ucraineni de la el într-o localitate din Uzbekistan, în 1944, comenta evenimentele zilei și se referea sarcastic la germani și la Hitler; Clara Șeinis era o croitoreasă originară tot din Odesa, evacuată la Cekbosari în Republica ciuvașă, înregistrată tot în 1944; Berta Flaksman, era din Jitomir, Taybl Birman, soția unui croitor din Odesa, Valia Roitlender din Brațlav, Ucraina; Golda Rovinskaia, în vîrstă de 73 de ani, înregistra și ea, în 1947, un cîntec despre Babi Yar, ș.a.m.d.
Etnomusicologii de la Kiev care conduceau echipa de culegători de folclor, Moisei Beregovski și Ruvin Lerner, au sperat să publice o antologie de cîntece, dar declanșarea persecuțiilor antisemite de către Stalin, începînd din 1948, a dus la confiscarea întregii documentații și apoi arestarea lui Beregovski la începutul anilor 1950. Dacă și el și colegul lui au scăpat cu viață, amîndoi au rămas convinși pînă la moartea lor, în anii 1960-70, că munca le fusese pierdută, distrusă în cursul epurărilor staliniste.
În anii 1990, după declararea independenței Ucrainei, bibliotecarii de la Biblioteca Națională Vernadski au avut însă surpriza să descopere o serie întreagă de cutii fără nici o inscripție, în care se păstra întregul material cules în anii 1940. Doar catalogul manuscriselor, al transcrierilor de texte și de melodii, fusese distrus și el avea să fie refăcut de bibliotecara Liudmila Școlohova.
Aproximativ zece ani mai tîrziu o profesoară universitară canadiană, originară din Ucraina, Ana Șternșis, revenită la Kiev descoperea la rîndul ei documentația, ajunsă într-o stare de deteriorare avansată, cu textele manuscrise sau dactilografiate pe cale de a deveni ilizibile.
Ana Șternșis explica într-un interviu acordat unui post de radio din statul Minneapolis: „Importanța acestor documente constă în faptul că, în absența unor suficiente informații despre cum au trăit și au murit în timpul Holocaustului evreii din Ucraina, din surse interne, avem aici informații despre felul cum gîndeau, cum cîntau: despre război, despre atrocitățile lui, despre nevoia de a combate fascismul. Nici unul din aceste cîntece nu au fost compuse de muzicieni profesioniști sau de compozitori sau poeți de profesie. De obicei era vorba de copii, de femei, sau oameni aflați acolo și care, neîndrăznind să scrie despre ce au văzut, au compus textul unui cîntec …”
Prof. Ana Șternșis și un coleg al ei, Dr. Pavel Lion (sau cu pseudoniomul lui ucrainean Psoi Korolenko) s-au angajat într-un proiect de salvgardare a prețioaselor mărturii, într-o activitate de adevărată „arheologie muzicală”, cum îl numea producătorul Dan Rosenberg.
După fotografierea și transcrierea uneori dificilă a documentelor, cei doi și-au propus să le facă cunoscute atît lumii universitare, cît și amatorilor de muzică ethno din lumea largă. Echipei lor li s-au alăturat compozitorul Serghei Erdenko, autor al unor aranjamente muzicale acolo unde partiturile lipseau, și producătorul radio Dan Rosenberg, care a format o orchestră profesionistă și a reunit cinci soliști vocali de calitate.
După trei ani de lucru, rezultatul îl constituie albumul „Gloria idiș”, antologie de 18 cîntece, cu texte alăturate traduse în engleză și în rusă, formidabile documente ale mentalităților, percepției, trăirii și asimilării istoriei de către o întreagă comunitate evreiască în spațiul ucrainean, în cea mai mare parte a ei ucisă în cursul Holocaustului.
[Fragment din cîntecul Taybls Briv (Taybls Letter to her Husband at the Front)]
