Demisia fotbalistului Mesut Özil din echipa naţională a Germaniei a declanşat o amplă dezbatere despre rasism, integrare şi simpatii autoritare. Fotbalistul de origine turcă, născut în cea de-a treia generaţie de migranţi, la Gelsenkirchen, în urmă cu 29 de ani, a devenit ţinta unor critici, după ce s-a fotografiat alături de preşedintele turc Erdoğan. La început, federaţia germană de fotbal (DFB) nu s-a pronunţat, iar presa germană a acuzat-o de corupţie politică şi relaţii cu regimuri autocrate ca de pildă cel din Rusia. Scandalul a luat o întorsătură nouă, după ce la recentul campionat mondial de fotbal de la Moscova, echipa naţională germană a pierdut şi a trebuit să plece acasă. Mesut Özil fusese acuzat pentru eşecul echipei, s-a spus c-a jucat prost şi că ar fi fost mai bine dacă nu ar fi făcut parte din naţionala de fotbal. (În ce măsură sînt reale aceste acuzaţii nu pot aprecia, fiindcă nu sînt microbist şi nu am urmărit nici măcar un singur meci.)
Odată cu lansarea acuzaţiei de incompetenţă sportivă s-a reluat şi episodul cu Erdoğan. Presa de bulevard insinua că Özil este un trădător şi că nu s-a identificat niciodată cu valorile democraţiei germane. Învinuiri similare au venit şi din partea partidului naţionalist-autoritar şi anti-migraţionist, Alternativa pentru Germania (AfD). În valul de comentarii şi relatări s-au făcut auzite şi acele voci veşnic sceptice care susţin că integrarea este doar un mit şi că societatea multiculturală este numai o utopie. În centrul acestor dezbateri - în care au fost strecurate şi aluzii etnocentrist-rasiste - s-a aflat Mesut Özil, transformat într-un soi de inamic public. El a preferat să tacă. Abia duminică s-a hotărît să dea publicităţii pe Twitter o amplă declaraţie în care zice că a fost transformat pe nedrept în „ţap ispăşitor” pentru eliminarea echipei de la campionatul mondial. Totodată, se plînge că devenise ţinta unor atacuri rasiste. Deoarece consideră că nu este acceptat în echipă, el preferă s-o părăsească. Din declaraţia sa se mai desprinde şi faptul că Özil nu este conştient de greşeala politică făcută în momentul cînd a acceptat să se fotografieze cu Erdoğan. În acest context, el amalgamează rădăcinile sale etnice cu un regim autoritar, reprezentat de preşedintele Erdoğan. În declaraţia citată, el spune că prin acceptarea de a se fotografia cu preşedintele, el a vrut doar să-şi manifeste respectul faţă de funcţia supremă din Turcia şi nu cu o persoană care o deţine temporar.
În opinia unor comentatori, această „identitate hibridă” a multor migranţi, se ignoră în Germania, unde se mizează doar pe asimilare etnică.
Un studiu al Universităţii din Duisburg-Essen confirmă ceea ce au reliefat şi unii comentatori. Din studiul prezentat luni în landtag-ul din Renania-de Nord Westfalia (unde trăieşte majoritatea celor aproximativ 3 milioane de etnici turci din Germania) rezultă că într-o proporţie de 52,9 la sută comunitatea turcilor consideră că nu este reprezentată de instituţiile germane. Simpatiile pentru Turcia au crescut odată cu venirea la putere a lui Erdoğan şi a liniei patriotice promovată de regimul său.
