Născută în 6 Februarie 1983, în satul Coșcodeni, Sângerei. A absolvit Liceul „M. Eminescu” Sângerei. În 2005 a terminat studiile la USM, Facultatea Asistență Socială. Nu a lucrat decât 10 luni ca specialist în domeniu. Atât a suportat-o sistemul. Și ea pe el. A plecat din țară de „bună voie” de două ori. Prima dată pentru patru ani. A doua oară pentru timp nedeterminat. Nu a mai făcut asistență socială. A devenit specialist în managementul riscului financiar în sistemul bancar canadian. Un job mai calitativ și mai plătit decât acasă. Este mamă de fetițe de 10 ani. Și are o experiență de trai în trei țări diferite. Moldova, Marea Britanie, Canada.
Luni
M-am trezit cu un dor nebun de casă. Chiar dacă am plecat de multe ori de acolo și pentru mulți ani, totuși ACASĂ încă este locul unde m-am născut și mi-am trăit frageda tinerețe.
Aseară ne-am luat rămas bun de Anastasia, fiica prietenilor noștri. Pleca la bunei, în vacanță. Va avea o vacanță la țară, îi va cuprinde și va vorbi românește. Și copiii mei aveau vacanțe la țară înainte de a veni în Canada. Acum vine țara la noi, adică bunicile, mătușele, pe rând.
Am copt în suflet ideea plecării multă vreme, lăsând loc de speranță și că poate mâine va fi mai bine. Mai bine nu a mai venit. A rămas doar tema plină de sarcasm pentru actori #dejaemaibine.
Dintre patru surori și o Mamă, câte suntem în familia de origine: una a rămas în Chișinău, alta în Berlin, cealaltă în Paris, eu în Toronto și mămica în Italia. Universul a fost generos cu noi și ne-a dăruit Meridiane: Poftiți de alegeți, copii ai pământului! Poate într-o zi cu pace ne vom reuni toate sub o singură umbrelă, fie ea și de culoarea drapelului altui stat.
Când abia fac eu ochi, pe meridianele de est viața fierbe deja și unele evenimente își pierd din intensitate. Merg cu trenul la muncă. Din suburbie până în centrul Toronto-ului fac jumătate de oră. Deci am timp să citesc și să văd ce mai face țara, pământul românesc cel trist de după Prut, prin ce gropi mai calcă oficialii și cât de fericiți sunt cei care nu știu nimic.
Putea fi o zi obișnuită dacă nu ardeau sate în Grecia cu tot cu oameni, dacă un criminal nu împușca lume în plină stradă în cartierul Grecesc din Toronto, dacă nu se înecau oameni în Japonia și Laos, dacă în Africa nu mai continuau genocidele... Ce-i cu lumea asta toată?!
Marţi
După tristețea de ieri, m-am bucurat și de cei câțiva nori, promițători de ploaie, ce se roteau deasupra orașului.
Noaptea primisem mesaje de la rude și prieteni, care auziseră despre tragedia din Toronto. În drum spre muncă a trebuit să le răspund că suntem bine, chiar dacă suntem afectați emoțional.
Mai târziu m-a rugat o colegă să-i recomand o companie de asigurări. Atent listez în memoria mea tot ce ar avea legătură cu acest domeniu. Bingo! O pământeancă de-a noastră. Ana se numește. Și mai cum?! O găsesc imediat pe Facebook. Colega fericită și eu mândra că sunt tot ai noștri buni peste tot.
Oamenii veniți din țara mea sunt extraordinari: strămutați aici cu tot cu familii, gânduri și speranțe au reușit să se integreze în societatea canadiană de parcă ar fi trăit o viață aici. Bine, știu sigur că eforturile depuse sunt înzecite: să asimilezi specificul lingvistic, să faci cunoștințe noi, prieteni noi, la o vârstă când iei viața în serios, nu e deloc ușor. Însă puterea, răbdarea și omenescul mențin pe linia de plutire imigrantul din noi.
Este frumos să-i văd continuatori ai tradițiilor locurilor de unde vin: cu colinde sfinte de Crăciun, cu reuniri de Paște, cu un delicat simț al colecționarilor de vinuri. Și dacă veni vorba de vinuri, atunci trebuie să știți că în Toronto există un Festival anual dedicat producătorilor de vinuri, originari din Moldova. Da, oamenii noștri au aici beciuri, au cuptoare în care coc plăcinte, au ușa larg deschisă pentru cei buni. Impresionantă putere a voinței când poți să faci rai oriunde te-ai afla.
După multe dosare studiate, ziua mea s-a încheiat cu o ploaie de vară rapidă și udă, ce a căzut peste mine ca o binecuvântare. Desculț. Prin ploaie cântam: „Trimite-ne Doamne o ploaie cu stele și spală pământul, și spală-l de rele.”
Miercuri
Dimineața la cafea – ziar torontonez. Primarul, John Tory, a convocat o ședință extraordinară și a înaintat propunerea de a interzice vânzarea de arme. „De ce cineva ar avea nevoie de armă în orașul nostru?!” se întreabă Primarul. Moțiunea a trecut cu 41 voturi pro și 4 contra și urmează a fi înaintată Guvernului Provincial. O atitudine, cel puțin. Zic. Alte probleme. Însă nu a stat și a scărpinat ceafa alene și peste câteva zile să trimită un purtător de cuvânt să înșire gogoși pe funie presei și cetățenilor.
Recent, aici au fost alegeri locale. Candidații, în persoană, erau cei care căutau grupuri de oameni și se apropiau prezentându-se și stând la discuții cu ei. Ei personal așteptau oamenii în stațiile de tren, împărțeau informația printată, răspundeau la întrebări. Accesibili: fără bodyguarzi și fără purtători de cuvânt.
Exact aceasta lipsește candidaților și oficialilor de la Chișinău, care nicidecum nu pot fi numiți politicieni, poate doar politicantropi. Celor din Moldova le lipsește simplitatea de a fi om, de a fi onest ca să nu le fie frică să se afle printre alegători. Ce face un mic funcționăraș când ajunge la treucă?! Corect! Bagă nasul în ea și nu mai știe pe ce lume trăiește. Mai trist este ca la treucă stau o gloată mare de corupți și criminali care fac legea și o pun pe masă.
După toate astea nu mă mai miră nimic.
Seara zilei de miercuri a fost rotundă, caldă și galbenă. Toată familia cu ochii mijiți la soare-apune, planuri de vacanță și brațe de copii la gâtul nostru. Așa gen de pace îmi lipsea odată. Mulțumesc cerului că o am acum.
Joi
Ce mai zi!
Mașinăria Facebook mă ajută să număr oamenii pe care îi cunosc și care încă au mai rămas în țară. Îmi fac propriul recensământ. Are multe pagini goale acest raport al meu. Și nu corespunde nici o fărâmă cu datele Prim-vorbitorilor moldoveni și latrinelor acestora.
O fostă colegă a mea de serviciu a postat o fotografie cu cinci bilete avia. Nu erau de vacanță. Erau doar într-o singură direcție. Deci minus cinci pentru azi. Și ei, ca și noi, aveau casă, și masă, și mașină, și job bun la o companie cu capital străin. Însă se adunau detalii urâcioase care puneau pietricele pe balanța plecării: un medic ortoped fără educație etică minimă mă făcea mamă iresponsabilă pentru că am refuzat să-mi încalț copiii de un an în super papuci speciali de 1000 de lei; un salariu de educator atât de mic, încât îmi venea să iau măcar jumătate din copii la mine acasă, să le ușurez un pic povara; 10 lei cerșiți pentru o hârtiuță mică de la primărie unde scria că nu am datorii la impozite; o mașină accidentată ușor și compania de asigurare care a dispărut peste noapte și nimeni nu mai e responsabil de a întoarce cheltuielile... și tot continuă lista. Ne-am dorit un job cu salariu bun ca să ne permită a trăi decent fără a mai inventa fel de fel de afaceri mici și dubioase.
De aproape trei ani de când suntem aici, lucrurile acolo, în Moldova au luat-o razna și mai mult: prostia a devenit cartea de vizită a celor promovați sau susținuți de piticul păpușar, mai rău că devine normă. Apoi nici să cauți salvare la frații români nu-ți trece prin cap. Oficialii lor trag mâța de coadă în rând cu cei moldoveni.
Seara cu pace și cu cărți. Plin raftul de cărți noi care așteaptă răsfoite: Dame de cupă, Gradini de sticlă, Aquafede și Gulaguri. Ce bine că se mai scriu cărți în așa timpuri grăbite și pline de coduri.
Vineri
În Canada, Vinerea are o poreclă: Happy Friday! E foarte frumos. Ultima zi lucrătoare a săptămânii. Eu tot cu drag o aștept: leneveală cu copiii, plimbări lungi prin parcuri și păduri, cinema, cărți, teatru. Mă rog de sănătate.
Vara, unele companii, propun angajaților vinerea – zi scurtă. Au totuși un respect deosebit față de confortul emoțional al oamenilor.
Ca și în oricare altă zi, dimineața deschid ziarele de acasă (portalurile de știri mai bine zis). Se zice că alegerile vor fi la finele lui februarie. Habar nu am cu ce vor semăna evenimentele din iarnă, numai a alegeri - NU!
„Maideștepții” țării au lăsat Chișinăul fără primar pentru că așa a vrut un proxenet îngâmfat cu manii de mare imperator. Apoi a scos la rampă un șor cu tot cu alai, care la un loc nu trag nici la rang de rușine națională și prostesc o mână de oameni sărmani, rămași fără cuget. Acușica va mai lansa o mega știre satelit și va trage cortina peste mințile mici și atunci: Votează Popor!
Voi risca s-o fac pe Nostradama pesimistă, însă nimic promițător nu vor aduce alegerile de la iarnă. Poate doar se vor uni oameni buni care mișcă lucrurile din loc. Mă bucur că mai sunt așa oameni.
Vine Sâmbăta și Sfânta Duminică.