Ştiri
Curtea de Conturi critică Ministerul Învățămîntului de la Chișinău pentru incapacitatea finalizării proiectului „Refoma învățămîntului în R. Moldova”
Ministerul Educației nu a reușit să valorifice decât 64% din suma de 110 milioane de lei, alocată în 2017 pentru proiectul „Reforma învățământului în R. Moldova” a constatat Curtea de Conturi, citată de Moldpres. Curtea a stabilit că Ministerul are o „capacitate instituțională redusă pentru a valorifica mijloacele financiare externe”. Cât privește lucrările de reabilitare și modernizare a instituțiilor de învățământ, acestea au fost realizate foarte inegal, de la 40% la peste 70% din ceea ce fusese planificat. Pentru realizarea proiectului de reformare a învățământului, guvernul moldovean a semnat în 2013 un accord cu Asociația Internațională pentru un credit de 40 de milioane de dolari, precizează IPN. Termenul de implementare era aprilie 2013 – iunie 2018, cu prelungire până în iunie 2019. Proiectul a fost renegociat în 2017, cu un buget suplimentar iar termenul de implementare s-a prelungit până la 30 iunie 2020.
Vezi ultimele știri
BNM: În premieră, rata inflației s-a menținut timp de 12 luni la 5%
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a spus că în premieră pentru ultimii opt ani, rata inflației s-a situat timp de 12 luni consecutiv în intervalul de țintire - adică de 5%.
„Rata anuală a inflației s-a majorat de la 3,8% în luna iunie curent, până la 5,2% în septembrie 2024”, a spus guvernatoarea Anca Dragu la 12 noiembrie, în cadrul conferinței de prezentare a celui de-al patrulea raport asupra inflației.
Dragu a afirmat că rata anuală a inflației a înregistrat o ușoară creștere din cauza secetei din vară și creșterii prețurilor la produsele alimentare și petroliere pe piața internațională.
Dar cererea internă moderată, prețurile interne la producția industrială, precum și prețurile la produsele alimentare și petroliere pe piața internațională au exercitat un impact dezinflaționist asupra ratei anuale a inflației.
- Te-ar putea interesa și: Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, discută la Bruxelles despre integrarea în structurile financiare europene
BNM estimează că rata anuală maximă a inflației ar putea ajunge la 6,2% în primul trimestru în 2025, în timp ce minimă ar putea fi de 3,7%, care ar putea fi înregistrată în trimestru doi al anului 2026. Dragu a spus că obiectivul Băncii Naționale rămâne promovarea unei politici monetare pentru menținerea inflației pe termen mediu în limita de 5%.
Printre riscurile inflaționiste anticipate de Banca Națională se numără intensificarea tensiunilor geopolitice din Ucraina și Orientul Mijlociu, creșterea cotațiilor europene la gazele naturale, creșterea salariilor în sectorul bugetar, incertitudinea în privința finanțării externe, politica monetară a SUA și UE și mecanismul de compensare a cheltuielilor la resursele energetice, de rând cu bugetul de stat pentru 2025, proiectul căruia încă nu a fost publicat.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Încă o dronă depistată pe teritoriul R. Moldova
Poliția moldoveană a anunțat marți, 12 noiembrie, că a depistat o dronă căzută în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, aflată la circa 26 de km de Chișinău.
În zona căderii dronei accesul cetățenilor a fost restricționat, iar la fața locului să află toate serviciile specializate. Angajații secției tehnico-explozive a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției urmează să investigheze aparatul de zbor.
Alte două drone au fost depistate de oamenii legii duminică, 10 noiembrie, în localități din raioanele Căușeni și Râșcani. Acestea nu purtau explozibil și nu reprezentau un pericol imediat pentru cetățeni, a spus Poliția.
- Vezi și: Două drone, depistate pe teritoriul R. Moldova. Chișinăul spune că au fost lansate de Rusia
Autoritățile moldovene au spus că acestea au fost lansate de Federația Rusă și i-au înmânat marți, 12 noiembrie o notă de protest ambasadorului rus la Chișinău, Oleg Ozerov, în legătură cu acest fapt.
De la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, pe teritoriul R. Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, au avut loc peste 15 incidente care au implicat dronele.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Însărcinatul cu afaceri georgian la Chișinău, convocat la MAE după remarci controversate ale premierului de la Tbilisi
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Georgiei la Chișinău, David Bochorișvili, a fost convocat marți, 12 noiembrie, la Ministerul Afacerilor Externe, în legătură cu declarațiile premierului georgian, Irakli Kobahidze, de la summitul Comunității Politice Europene de la Budapesta din 7 noiembrie.
Autoritățile de la Chișinău i-au transmis diplomatului georgian „nemulțumirea profundă” cu privire la „maniera deformată și neconformă” în care premierul georgian abordează în discursul său public tematica integrării europene a R. Moldova și procesul electoral din țară.
„Ținem să menționăm că relațiile de cooperare și prietenia tradițională între Republica Moldova și Georgia, precum și obiectivele pe care le au fiecare din statele noastre în procesul de integrare europeană trebuie să prevaleze”, spune într-o declarație de presă ministerul moldovean de Externe.
Comunicatul „externelor” de la Chișinău nu citează remarcile care au stârnit nemulțumirea guvernării.
Dar presa georgiană a relatat că pe 7 noiembrie, la summitul european de la Budapesta, unde se afla și președinta Maia Sandu, proaspăt învingătoare în cursa pentru un nou mandat, premierul georgian Irakli Kobahidze a spus: „Când pierzi alegerile în țara ta, n-ar trebui să ai așa tupeu”.
Maia Sandu a fost ridiculizată de rivalii interni, dar și de Moscova, pentru că ar fi pierdut de fapt votul în interiorul Moldovei, fiind salvată de diaspora.
Maia Sandu sprijină „luptătorii pentru democrație”, Dodon admiră guvernarea
Tensiunile diplomatice Chișinău-Tbilisi vin pe fondul polarizării scenei politice moldovene în relația cu situația din Georgia: puterea moldoveană „ține” cu opoziția de acolo, iar opoziția de la Chișinău, cu guvernul georgian.
După alegerile de la 26 octombrie din Georgia, câștigate de partidul Visul Georgian, al lui Kobahidze, Maia Sandu se declara solidară cu „luptătorii pentru democrație”, pe fondul protestelor ample ale opoziției georgiene față de presupusa falsificare a scrutinului de către învingători.
Apoi, Maia Sandu a fost felicitată călduros pentru victoria la alegeri de către președinta georgiană Salome Zurabișvili, care este într-un conflict deschis cu guvernarea Visului Georgian. „Dacă am fi avut și noi diasporă ca moldoveni...”, a oftat atunci șefa statului georgian, o pro-occidentală convinsă.
De cealaltă parte, guvernul georgian are o relație bună cu opoziția socialistă de la Chișinău, al cărei lider, fostul președinte Igor Dodon, a și felicitat partidul de guvernământ georgian cu ocazia victoriei la alegerile parlamentare.
În declarațiile lui de la Budapesta, premierul Kobahidze a acuzat, cum o mai făcuse de multe ori înainte, o „atitudine diferită” a Uniunii Europene în privința R. Moldova și a țării sale, pe care o consideră mult mai pregătită să adere, în ciuda faptului că procesul de aderare i-a fost înghețat, în urma regresului democratic din ultima perioadă.
- Citește și: Premierul Georgiei susține că UE a comis o „nedreptate” când a deschis negocierile cu Moldova
Kobahidze a mai spus, potrivit Agenda.ge, că doar 45% dintre moldoveni ar susține „direct” aderarea la Uniunea Europeană și a mai acuzat Chișinăul că nu a impus sancțiuni Rusiei, cum ar fi făcut-o Georgia.
„Este o clară nedreptate”, a spus Kobahidze.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Consiliul Europei atrage atenția că persoanele LGBT, romii și alții încă sunt discriminați în R. Moldova
O structură pentru drepturile omului din subordinea Consiliului Europei a spus într-un nou raport că Moldova a făcut progrese în combaterea discriminării și a delictelor din ură, dar mai are de lucru, inclusiv în ce privește romii și persoanele LGBT.
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) aplaudă completarea Legii Egalității șanselor cu criterii legate de originea etnică, cetățenie, orientare sexuală sau identitatea de gen, ca și alte schimbări legislative care facilitează combaterea discriminării.
Raportul care analizează schimbările petrecute în Moldova din 2018, când s-a publicat ediția precedentă, laudă primirea călduroasă făcută de moldoveni refugiaților din Ucraina, ca și măsurile de integrare a lor în societate.
Pe de altă parte, se fac însă mai multe recomandări pentru continuarea reformelor și progreselor.
„Intoleranța și discriminarea împotriva persoanelor LGBTI persistă în țară. ECRI constată cu îngrijorare că cuplurile de același sex nu se bucură încă de niciun fel de recunoaștere legală. De asemenea, ECRI solicită Republicii Moldova să dezvolte cadrul juridic pentru a reglementa în mod explicit condițiile și procedurile privind recunoașterea legală a genului și să stabilească orientări clare privind furnizarea de asistență medicală care să țină seama de gen”, se spune în document.
- Te-ar putea interesa și: La Chișinău a avut loc Marșul Pride: „De la noi taxe, de la stat lege”
Raportul critică și faptul că politicienii moldoveni nu condamnă public, așa cum ar fi datori să o facă, discursul de ură și discriminările de tot felul.
ECRI mai constată că „populația romă continuă să sufere de probleme legate de sărăcie, discriminare și stigmatizare” și face mai multe recomandări pentru a le soluționa. Ca o chestiune prioritară, ECRI recomandă autorităților să crească semnificativ numărul mediatorilor comunitari, să elaboreze o politică adecvată pentru recrutarea și menținerea acestora și să se asigure că li se oferă condiții de muncă adecvate. De asemenea, ECRI solicită autorităților să finanțeze și să pună în aplicare în mod corespunzător Programul de sprijinire a populației rome (2022-2025).
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Studiu CNAM: 70% din moldoveni sunt mulțumiți de polița medicală
Majoritatea moldovenilor, cu precădere din mediul rural, sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de serviciile medicale pe care le obțin pe baza poliței medicale, arată un studiu al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Datele cercetării arată că aproape 70 la sută dintre participanți au spus că sunt mulțumiți și foarte mulțumiți de serviciile medicale acoperite de polița medicală, iar 29 la sută sau fiecare al treilea intervievat că este nemulțumit și foarte nemulțumit.
Printre beneficiile asigurării medicale menționate de intervievați sunt:
- acces gratuit la servicii medicale (83%);
- medicamente și dispozitive medicale compensate (56%);
- investigații costisitoare gratuite (39%);
- servicii de dializă, chimioterapie și radioterapie gratuite (18%);
- îngrijiri paliative și îngrijiri medicale la domiciliu (17%);
- toate medicamentele compensate(13%).
Întrebați de calitatea serviciilor medicale, respondenții au spus că sunt mulțumiți de atitudinea personalului medical, de condițiile din spital și de respectarea confidențialității datelor medicale.
Mai puțin mulțumiți s-au arătat de timpul dedicat unei consultații, comunicarea dintre pacient și medic, tratamentul prescris și starea echipamentelor medicale.
Respondenții au spus și de ce nu au putut beneficia de anumite servicii medicale, chiar dacă au poliță medicală. Printre motive se enumeră:
- timpul îndelungat de așteptare (51%);
- medici puțini (30%);
- costuri mari ale serviciile medicale neacoperite de polița medicală(16,5%);
- nu au asigurare medicală (11%);
- atitudine neplăcută a personalului medical (10%);
- programul incomod de activitate al instituției medicale (9,7).
Ar prefera ca polița să fie opțională
Moldovenii și-ar dori ca asigurarea medicală să nu fie obligatorie, iar banii asigurați să se acumuleze pe un card personalizat care să poată fi utilizat și de alți membri ai familiei, inclusiv să existe posibilitatea de rambursare a banilor în caz de nefolosire a serviciilor medicale.
În R. Moldova, asigurarea medicală obligatorie a fost introdusă în 2004. Datele Ministerului Sănătății arată că peste 82% din populație cotizează și beneficiază de polița de asigurare medicală.
Studiul care a măsurat gradul de satisfacție al beneficiarilor de poliță medicală a fost realizat la inițiativa Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) în perioada martie-august 2024 pe un eșantion de 4.628 de persoane.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
125 de milioane de lei pentru proiectele de mediu. Protejarea resurselor de apă, printre priorități
Ministerul Mediului a anunțat pe 12 noiembrie un nou apel pentru proiectele de mediu, care vor fi finanțate din Fondul Național pentru Mediu. În premieră, vor fi finanțate primele trei centre de colectare voluntară a deșeurilor și amenajamentele silvice.
În acest an vor fi alocate 125 de milioane de lei pentru proiectele de mediu, inițiate de primari sau de societatea civilă, cu 110 milioane mai puțin față de anul trecut. Prioritățile de anul acesta se referă la protecția resurselor de apă, „ținând cont de verile tot mai calde, mai secetoase și resursele de apă tot mai limitate” și managementul deșeurilor, potrivit ministrului Sergiu Lazarencu.
De asemenea, va fi finanțată construcția a trei centre de colectare a deșeurilor cu aport voluntar. Cu alte cuvinte, deșeurile care nu pot fi colectate în mod obișnuit în tomberon, vor putea fi aduse la aceste centre unde vor fi reciclate și eliminate fără să dăuneze mediului.
Aici cetățenii vor putea aduce mobilier vechi, saltele, deșeuri textile, ambalaje și obiecte uzate din sticlă sau lemn, echipamente electrice și electronice uzate, anvelope.
Ministrul Lazarencu a mai anunțat că, în urma solicitărilor din partea primarilor, vor fi finanțate proiectele care presupun amenajamente silvice. Amenajamentul silvic presupune un studiu „fundamentat ecologic”, conform Codului Silvic, și care stabilește detaliat modul în care sunt gestionate și exploatate pădurile.
Vezi și reportajul de la Plop, Dondușeni, unde sătenii vor să reabiliteze 4 km din râul Cubolta, în locul unde e alimentat de 24 de izvoare și prinde iar viață.
Anul trecut, Fondul Național de Mediu a finanțat 108 proiecte cu o valoare totală de 235 milioane de lei. Cele mai multe proiecte au fost în domeniul managementului deșeurilor - 48 la număr.
Astfel, în 40 de localități urmează să fie achiziționate 32 de utilaje de salubrizare, inclusiv 7 autospeciale de colectare a gunoiului și construite aproximativ 140 de platforme de colectare a deșeurilor. Vor fi cumpărate peste 20 de mii de tomberoane. Proiectele presupun și lichidarea a 44 de gunoiști și plantarea a 30 de mii de arbori în aceste spații.
Anul trecut a fost planificată curățarea de nămol a lacurilor din șase localități din țară pe o suprafață totală de 26 de hectare. Alte 10 râuri și râulețe care străbat 14 localități vor fi curățate de nămol pe o lungime de 36 km. Valoarea acestor proiecte ajunge la aproape 100 milioane de lei.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Trump împarte posturi în noul cabinet. Pe posibilul nou secretar de stat l-a numit odată „Marco cel corupt”
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat luni noi membri ai viitoarei sale administrații. Este de așteptat să îl aleagă pe senatorul Marco Rubio în funcția de secretar de stat.
AFP notează că atât Rubio, cât și congresmanul Michael Waltz, care a fost propus pentru influenta funcție de consilier pe probleme de securitate națională, au viziuni deosebit de belicoase cu privire la China, pe care o consideră o amenințare și o provocare la adresa puterii economice și militare a SUA.
Ambii sunt din Florida și vor fi arhitecți-cheie ai politicii externe „America pe primul loc” a lui Trump, viitorul președinte promițând să pună capăt războaielor care fac ravagii în Ucraina și Orientul Mijlociu și să evite orice altă implicare militară a SUA.
Luni, Trump l-a anunțat pe Tom Homan, un funcționar din domeniul imigrației, în calitate de „țar al frontierelor”, însărcinându-l cu îndeplinirea promisiunii sale cheie pe plan intern privind deportările în masă ale imigranților fără documente.
Presa americană a relatat, de asemenea, că Stephen Miller, autorul așa-numitei „interdicții musulmane” (interdicții de viză pentru anumite țări) în timpul primului mandat Trump ar urma să fie adjunctul șefului său de cabinet, cu un portofoliu larg.
Elise Stefanik, membră a Congresului din New York, o apărătoare fermă a Israelului, a primit aprobarea pentru postul de ambasador la ONU.
- Te-ar putea interesa și: Summitul informal UE de la Budapesta, dominat de soarta Ucrainei în al doilea mandat Trump
Într-un alt anunț, echipa lui Trump a declarat că Lee Zeldin, un aliat politic veteran, va fi propus ca șef al Agenției pentru Protecția Mediului (EPA), cu mandatul de a reduce angajamentele SUA în privința combaterii încălzirii globale.
Nominalizarea probabilă a lui Rubio, care a fost dezvăluită de publicațiile americane The New York Times, The Washington Post și Politico, ar marca o schimbare remarcabilă în relațiile dintre cei doi bărbați.
În 2016, când concurau pentru nominalizarea republicană la președinție, Rubio l-a numit pe Trump „escroc” și „cea mai vulgară persoană care a aspirat vreodată la președinție”.
La rândul lui, Trump l-a numit pe Rubio de mai multe ori „Marco cel corupt”. Rubio fusese prins folosind banii partidului republican ca să-și asfalteze intrarea în garajul personal, ca și cerând de două ori bani de la partid pentru același bilet de avion.
Rubio, care este de origine cubaneză, și-a făcut mai întâi un nume în politica externă ca opozant vehement al Cubei și al aliaților săi de stânga din America Latină, în special Venezuela.
De atunci, el a devenit unul dintre cei mai deschiși senatori împotriva Beijingului, încercând să îngreuneze activitatea firmelor chineze în Statele Unite și conducând eforturile Congresului de a pedepsi China, inclusiv pentru tratamentul aplicat minorității uigure.
Întrebat marți despre presupusele selecții ale lui Waltz și Rubio, Beijingul a declarat că nu va comenta „numirile de personal”.
„Poziția Chinei față de SUA este consecventă și clară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Lin Jian, în cadrul unui briefing periodic.
Rubio a pledat, de asemenea, pentru sporirea sancțiunilor SUA împotriva Iranului în legătură cu programul său nuclear.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
R. Moldova a produs de două ori mai multă energie verde în 2024
Compania de stat SA Energocom susține că în fiecare lună din ultimele trei trimestre ale anului 2024 a fost generată o cantitate dublă de energie verde în comparație cu anul trecut. Cu toate acestea, cea mai mare parte a energiei continuă să fie furnizată de Centrala de la Cuciurgan.
În lunile iulie - septembrie, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică de pe piața locală și din România. Peste 80% din energia produsă în această perioadă a fost furnizată de Centrala de la Cuciurgan, în vreme ce doar 1% de centralele termice din Chișinău și Bălți.
Alte 6% din totalul energiei achiziționate de SA Energocom a fost produsă de instalații de energie regenerabilă, ca parcuri fotovoltaice sau centrale pe biogaz, deținute de cei peste 200 de producători care livrează electricitate către compania de stat.
- Te-ar putea interesa și: Ministerul Energiei a lansat prima licitație pentru construcția unor centrale eoliene și fotovoltaice
Diferența rămasă, de 11%, a fost acoperită cu importuri de pe bursa română OPCOM, precizează reprezentanții companiei în comunicatul din 11 noiembrie.
Totodată, datele SA Energocom arată că în acest an, canicula a influențat semnificativ consumul de energie. Doar în luna iulie, când au fost înregistrate temperaturi maxime de peste 40 de grade Celsius, s-au consumat cu circa 50 de mii de MWh mai mulți față de anul trecut, în special din cauza utilizării sporite a aparatelor de aer condiționat.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Noua șefă desemnată a politicii externe UE, Kaja Kallas: „Vom sprijini Ucraina cât va fi nevoie”
Șefa desemnată a politicii externe a Uniunii Europene a declarat marți, la audieri în Parlamentul European, că blocul comunitar trebuie să sprijine Ucraina „atâta timp cât este necesar”.
Kaja Kallas (47 de ani) se numără printre cei șase vicepreședinți propuși în noua Comisie Europeană a președintei UE, Ursula von der Leyen, care trebuie să obțină aprobarea parlamentului înainte de a-și începe mandatul, luna viitoare.
Susținătoare fermă a Ucrainei și critică dură a Rusiei, fosta prim-ministră estoniană a spus marți, la audieri: „Situația pe câmpul de luptă este dificilă. Și de aceea trebuie să continuăm să lucrăm în fiecare zi”.
„Astăzi, mâine și cât timp va fi nevoie, cu cât ajutor militar, financiar și umanitar va fi necesar”, a spus Kallas.
Fostul ministru de externe al Franței, Stephane Sejourne, 39 de ani, care ar urma să se ocupe de strategia industrială a blocului cu 27 de țări, și spaniola Teresa Ribera, viitoarea șefă a concurenței economice din UE, se numără printre ceilalți membri ai noii Comisii care erau interogați marți de către deputați.
- Te-ar putea interesa și: S-a anunțat noua Comisie Europeană. La extindere, șefa ar urma să fie slovena Marta Kos
AFP notează că aprobarea lui Kallas este practic asigurată, deoarece a fost selectată pentru acest rol direct de liderii UE.
Dar acest lucru nu este valabil pentru toți candidații și se așteaptă ca audierile să scoată la iveală liniile de demarcație politică din cadrul blocului comunitar.
Kallas este unul din politicienii din UE și NATO cei mai detestați de Kremlin, care a și pus-o de altfel pe o „listă neagră” pentru că a contribuit la înlăturarea unor monumente sovietice din țara sa. Kallas s-a declarat la vremea respectivă mândră de această „sancțiune” rusă.
Kaja Kallas este o suporteră fermă a extinderii UE, inclusiv prin primirea Ucrainei și Moldovei, țări care au făcut parte, ca și Estonia, din URSS.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Germanii vor merge la vot pe 23 februarie
Alegerile anticipate din Germania vor avea loc pe data de 23 februarie 2025, informează agențiile de presă dpa și AFP, citând surse din coaliția de guvernare alcătuită din social-democrați, Verzi și liber-democrați.
Data alegerilor a fost obiectul unor negocieri intense între coaliția condusă de cancelarul social-democrat Olaf Scholz și opoziția conservatoare.
În urma plecării celui mai mic partid din coaliția sa tripartită (liber-democrații) săptămâna trecută, Scholz a declarat că va cere un vot de încredere în Parlament în ianuarie.
Însă sub presiunea partidelor de opoziție de a organiza votul imediat, Scholz a semnalat că ar fi dispus să devanseze calendarul și să se prezinte în Bundestag înainte de Crăciun.
Dacă Scholz pierde votul de încredere, așa cum este de așteptat, președintele Frank-Walter Steinmeier poate dizolva legislativul în termen de 21 de zile și convoca noi alegeri - care trebuie să aibă loc în termen de 60 de zile de la dizolvare.
Liderul parlamentar al principalei forțe conservatoare CDU, Thorsten Frei, a declarat marți că Scholz ar putea prezenta votul în ultima săptămână din noiembrie, lăsând suficient timp pentru data alegerilor de la mijlocul lunii februarie.
- Te-ar putea interesa și: Coaliția din Germania s-a destrămat. „Țara va funcționa”, asigură Berlinul
Neînțelegerile din coaliția tripartită de la Berlin s-au bazat mai ales pe viziunile diferite privind relansarea economiei.
Oficialii germani și partenerii lor europeni au dat asigurări că această criză nu va afecta în nici un fel angajamentele externe ale celei mai populate țări din UE, cu cea mai mare economie europeană.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Chișinăul a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei după ce două drone rusești au căzut în R. Moldova
Ambasadorul Federației Ruse, Oleg Ozerov, s-a prezentat astăzi la Ministerul Afacerilor Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în legătură cu amestecul Rusiei în alegerile moldovene și depistarea celor două drone rusești căzute pe teritoriul țării.
Într-un comunicat de presă emis la 12 noiembrie, Ministerul moldovean de Externe spune că i-a înmânat ambasadorului rus o „notă de protest ferm” în legătură cu „amestecul ilegal și deliberat” al Rusiei în procesul electoral al R. Moldova, care ar fi avut scopul distorsionării rezultatelor alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional, de rând cu „subminarea procesului democratic” al R. Moldova.
Diplomația moldoveană nu a oferit detalii legate de ceea ce a numit amestecul Rusiei în alegerile moldovene.
Totodată, Ministerul de Externe a condamnat „ferm” și violarea spațiului aerian al R. Moldova, făcând referire la căderea celor două drone rusești pe teritoriul țării duminică, 10 noiembrie. Ele au fost depistate în raioanele Căușeni și Rîșcani, iar autoritățile moldovene au spus că au fost lansate de Rusia, fiind parte din valul de atacuri cu drone asupra regiunii Odesa din 9 noiembrie.
- Vezi și: Două drone, depistate pe teritoriul R. Moldova. Chișinăul spune că au fost lansate de Rusia
„Ambasadorul a fost atenționat că astfel de incursiuni agresive constituie o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Ruse, aceste drone punând în pericol viața cetățenilor”, spune diplomația moldoveană.
La 6 noiembrie, Moscova l-a convocat pe ambasadorul moldovean în Rusia, Lilian Darii, pentru a-i înmâna o notă de protest față de presupusele „acțiuni discriminatorii ale Chișinăului față de observatorii ruși” în cadrul prezidențialelor și referendumului din 20 octombrie și 3 noiembrie.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Funcționari din Parlament și Poliția de Frontieră, trimiși în judecată pentru trădare de patrie și complot
Procurorii i-au trimis în judecată pe șeful suspendat al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă și un funcționar din cadrul Poliției de Frontieră, acuzați de trădare de patrie și complot împotriva R. Moldova. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă până la 20 de ani de închisoare.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) spune în comunicatul din 12 noiembrie că șeful suspendat al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, ar fi avut o serie de întrevederi la Chișinău cu asistentul atașatului militar al ambasadei Rusiei, Dmitri Kelov, unde i-ar fi transmis mai multe informații obținute pe cale ilegală.
Pentru aceste servicii, Creangă ar fi obținut circa 1.600 de dolari, bani pe care procurorii i-au ridicat la momentul reținerii în flagrant, dar și ulterior, când au efectuat percheziții la domiciliul său.
Printre datele furnizate ilegal se numărau informații de uz intern și cu caracter secret, care vizau domenii legate de apărarea militară a R. Moldova, colaborarea în materie de securitate cu alte state și activitatea instituțiilor naționale din domeniu, de rând cu situația din regiunea transnistreană.
PCCOCS mai spune că funcționarul parlamentar a trimis și proiectul Strategiei de Apărare Națională a Moldovei pentru 2023 - 2024, de rând cu o inițiativă de modificare a articolului „Trădare de patrie” din Codul Penal, de care acum el însuși este învinovățit.
Alături de Creangă, în judecată a fost trimis și un ofițer al Poliției de Frontieră, suspendat în prezent din funcție, care la fel a avut întrevederi conspirative regulate cu același angajat al ambasadei Rusiei la Chișinău, unde a transmis informații secrete, la care avea acces și pentru care a fost remunerat.
- Te-ar putea interesa și: Cine este diplomatul rus expulzat din Moldova și ce legături are cu serviciile secrete
Procurorii spun că stabilirea legăturii dintre cei doi a fost făcută în 2023 de soția ofițerului de poliție, care ar fi primit de la diplomat o cartelă telefonică, destinată comunicării exclusive și cifrate dintre acesta și angajatul suspendat al Poliției de Frontieră. Femeia a ajuns pe banca acuzaților și riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare, fiind acuzată de complicitate la infracțiunea de complot împotriva R. Moldova.
Cei doi funcționari au fost reținuți pe 31 iulie, fiind plasați în arest preventiv. O zi mai târziu, la 1 august, Ministerul de Externe de la Chișinău l-a declarat indezirabil pe Dmitri Kelov, asistentul atașatului militar al Ambasadei Rusiei la Chișinău.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
COP29: Ori plătim, ori ne pregătim de dezastru climatic, avertizează secretarul general ONU
Secretarul general ONU, Antonio Guterres, le-a spus marți liderilor mondiali prezenți la summitul COP29 să „plătească” pentru a preveni dezastrele umanitare provocate de climă și că omenirea intră în criză de timp în limitarea creșterii temperaturilor globale.
Aproape 200 de țări și-au trimis emisarii la summitul anual al Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice de la Baku, axat în acest an pe strângerea a sute de miliarde de dolari pentru a finanța o tranziție globală către surse de energie mai curate și pentru a limita daunele climatice cauzate de emisiile de carbon.
La summit participă președinta R. Moldova, Maia Sandu, care urma să țină și un discurs, dar și o delegație condusă de ministrul Energiei, Vitor Parlicov, care a participat și la ediția de anul trecut a conferinței, din Dubai.
Associated Press observă că marți, în ziua a doua a summitului de la Baku, menit să genereze un impuls politic pentru negocierile maraton, mulți dintre actorii principali nu au fost prezenți pentru a asculta mesajul lui Guterres.
După victoria lui Donald Trump, un negaționist al schimbărilor climatice, în alegerile prezidențiale din SUA, președintele Joe Biden nu participă. Președintele chinez Xi Jinping a trimis un adjunct, iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a mers nici ea, din cauza evoluțiilor politice de la Bruxelles.
„În ceea ce privește finanțarea combaterii schimbărilor climatice, lumea trebuie să plătească”, a declarat Guterres într-un discurs. „Se aude ticăitul ceasului. Suntem în numărătoarea inversă finală pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius și timpul nu este de partea noastră”.
Anul acesta se anunță a fi cel mai cald înregistrat vreodată.
Dovezile aduse de savanți arată că încălzirea globală și efectele acesteia se produc mai rapid decât se preconiza și că este posibil ca lumea să fi atins deja 1,5 grade Celsius (2,7 F) de încălzire peste temperatura medie preindustrială - un prag critic dincolo de care există riscul unor schimbări climatice extreme și ireversibile, notează AP.
„Ucigașa economiei”
Summitul de la Baku s-a deschis luni cu un acord tehnic considerat esențial pentru lansarea unei piețe globale a carbonului susținută de ONU, care ar finanța proiecte de miliarde de dolari pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Acest succes a fost marcat de o dispută cu privire la prioritățile summitului - o luptă procedurală care a opus țările europene și țările insulare mici grupului de națiuni arabe cu privire la cât de important ar trebui să fie pe ordinea de zi viitorul combustibililor fosili.
Procedurile de deschidere au fost întârziate cu cel puțin cinci ore, încheindu-se cu un compromis final acceptat cu reticență de UE și de alte națiuni aliniate.
- Te-ar putea interesa și: COP29: Acordul de la Paris pentru climă, „în mare pericol”, spune ONU
Marți, în cadrul unei conferințe de presă, oficialii COP29 au încercat să reorienteze atenția asupra obiectivului principal al summitului - convenirea unui acord privind finanțarea anuală a schimbărilor climatice în valoare de până la 1.000 de miliarde de dolari pentru țările în curs de dezvoltare.
„A permite fiecărei țări să ia măsuri ferme privind clima este 100% în interesul tuturor țărilor, chiar și al celor mai mari și mai bogate. De ce? Pentru că criza climatică devine rapid o ucigașă a economiei”, a declarat Simon Stiell, șeful organismului UNFCCC pentru climă care oferă cadrul summitului.
„Dacă țările nu reușesc să reducă drastic emisiile, fiecare țară și fiecare gospodărie vor fi afectate și mai mult decât în prezent. Vom trăi într-un coșmar inflaționist permanent”, a mai spus Stiell.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Miting pro-european la Tbilisi. Președinta Georgiei spune că partidul de guvernământ a „capturat” Georgia
Mii de oameni s-au adunat pe 11 noiembrie în capitala georgiană, Tbilisi, pentru a cere organizarea de noi alegeri, pe fondul acuzațiilor că Rusia ar fi ajutat partidul de guvernământ, Visul Georgian, să fraudeze votul din 26 octombrie.
O delegație de parlamentari europeni, care s-a întâlnit anterior cu președintele georgian Salome Zurabișvili, a participat la miting.
Protestatarii purtau pancarte pe care scria „Suntem Europa” și „Georgia votează pentru UE”.
Președinta Salome Zurabișvili a declarat după întâlnirea cu delegația UE că partidul Visul Georgian a „capturat practic” toate instituțiile și a cerut noi alegeri pentru a readuce țara pe drumul spre integrarea euro-atlantică.
Partidul Visul Georgian susține că a câștigat alegerile parlamentare cu 54%, însă acuzațiile de fraudă electorală și interferență rusă s-au accentuat.
După alegerile parlamentare din 26 octombrie, opoziția și organizații civice din Georgia au organizat mai multe proteste pentru că Curtea de Apel nu a acceptat plângerile legate de presupuse cazuri de infracțiuni electorale.
„Intrăm într-o criză”, a declarat jurnaliștilor președinta Salome Zurabișvili, care a refuzat să recunoască rezultatele alegerilor.
Ea a afirmat că țara are nevoie de noi alegeri „pentru ca Georgia să poată obține un parlament legitim, un guvern legitim și un nou președinte legitim, atunci când va veni momentul”.
Delegația UE a fost formată din șefii comisiilor pentru relații externe din parlamentele Germaniei, Finlandei, Suediei, Franței, Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Poloniei.
Adresându-se mulțimii de protestatari din fața parlamentului georgian pe 11 noiembrie, Michael Roth, președintele comisiei pentru relații externe a parlamentului german, i-a îndemnat pe protestatari să „nu renunțe” și a declarat: „Aveți un loc în Europa. Suntem cu voi.”
- Te-ar putea interesa și: La Tbilisi, mii de oameni au ieșit la mitingul „Georgia alege Uniunea Europeană”
Georgia a obținut anul trecut statutul de țară candidată la UE, dar regresul în ceea ce privește democrația și statul de drept al guvernului controlat de Visul Georgian, a determinat Bruxelles-ul să avertizeze că integrarea țării e în pericol.
Președintele Comisiei Europene, Charles Michel, a declarat în urmă cu câteva zile că „există suspiciuni serioase de fraudă, care necesită o anchetă serioasă”.
Șalva Papuașvili, președintele parlamentului controlat de Visul Georgian, a refuzat să se întâlnească cu delegația europeană din cauza „atitudinii neprietenoase față de guvernul georgian și societatea georgiană, care a fost arătată de multe ori" de guvernele delegației vizitatoare.
Mai mulți membri ai delegației UE au criticat refuzul lui Papuașvili de a se întâlni cu ei.
Vicepreședintele parlamentului lituanian, Zigimantas Pavillionis, a declarat că Visul Georgian „a eșuat” la testul democrației. Parlamentarul francez Frederic Petit a numit refuzul lui Papuasșvili „neașteptat”, iar Michael Roth din Germania a spus că este „regretabil”.
Știre preluată de la Europa Liberă România
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Olanda va impune controale la frontierele terestre începând cu 9 decembrie
Olanda va impune controale la frontierele sale terestre începând cu 9 decembrie, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a ministrei migrației Marjolein Faber, confirmând o relatare anterioară a agenției de știri olandeze ANP.
Reuters a relatat că regimul controalelor la granițele olandeze, toate cu țări din zona fără frontiere Schengen a UE, va dura șase luni, făcând parte dintr-o campanie mai amplă de stăvilire a migrației propusă de coaliția de dreapta condusă de partidul naționalist anti-musulman PVV al lui Geert Wilders.
Decizia olandeză vine în urma altora, similare, luate de țări din spațiul Schengen.
În septembrie, Germania a introdus controale inclusiv la granițele sale din vest, cu Olanda sau Belgia, invocând tot nevoia reducerii migrației ilegale, ca și pericolul terorismului islamist, după niște atacuri cu cuțite comise de azilanți din țări predominant musulmane.
La ora aceea, Germania deja controla granița cu altă vecină din spațiul Schengen, Austria, promițând să renunțe la această măsură în 11 noiembrie.
Alte țări care au reintrodus controalele la frontierele „interne” din Schengen sunt Austria, Suedia, Italia, Danemarca, Norvegia, Slovenia și Franța.
Aceste măsuri, în contradicție evidentă cu principiul liberei circulații în spațiul fără frontiere, i-au făcut pe unii să anunțe sfârșitul spațiului Schengen.
Multe guverne, inclusiv al Germaniei, spun însă că măsura este temporară, urmând să fie anulată odată ce se vor face progrese în reforma politicii azilului în interiorul UE.
Problematica frontierelor interne ar urma să fie abordată de miniștrii de Interne și ai Justiției din UE la mijlociul lunii decembrie, la un summit unde s-ar putea decide și intrarea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen - adică inclusiv cu frontierele terestre, cel mai probabil la primăvară.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Din luna decembrie, folosirea telefonului mobil la lecții va fi interzisă prin lege
Elevii nu-și vor mai putea folosi telefoanele mobile în timpul orelor de clasă începând cu luna viitoare, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Într-o transmisiune în direct pe rețelele sociale pe 8 noiembrie, oficialul a vorbit despre reglementarea utilizării telefoanelor mobile în școli, care urmează să fie introdusă până la finele anului în Codul Educației.
Modificările urmează să fie aprobate pe 20 noiembrie la ședința Guvernului, după care vor ajunge în Parlament pentru a fi introduse în legislație.
„În primele săptămâni din decembrie o să avem deja pusă în lege această prevedere. În paralel am pregătit și instrucțiunea. Totul este gata, ne mișcăm”, a precizat Perciun.
Anunțată inițial în august, inițiativa de modificare a Codului Educației pentru interzicerea utilizării telefoanelor mobile la ore urma să fie aplicată din septembrie, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Ministrul Educației, Dan Perciun a spus Europei Libere că amânarea introducerii acestei interdicții s-a datorat obținerii cu întârziere a avizelor necesare.
În unele școli din R. Moldova există o asemenea interdicție, prevăzută, însă, doar în regulamentul intern al instituțiilor de învățământ. Printre acestea se numără și Liceul Teoretic Corjeuți din Briceni, care recent a anunțat că va impune o astfel de măsură.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Prima condamnare într-un dosar de finanțare ilegală a unui partid politic
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat luni, 11 noiembrie, prima sentință de condamnare într-un dosar de finanțare ilegală a unui partid politic.
Condamnarea a vizat un bărbat care a fost implicat într-un caz de finanțare ilegală a partidului „Șansă”, afiliat fugarului Ilan Șor.
Acesta a semnat la 4 octombrie un acord de recunoaștere a vinovăției, ceea ce a accelerat examinarea cauzei, care a fost judecată în doar trei săptămâni, de un magistrat specializat, spune Procuratura Anticorupție.
Bărbatul a recunoscut că, în mod sistematic, a facilitat transportarea și distribuirea unor sume de bani și cadouri, prin intermediari, către persoane care prestau diverse servicii pentru partidul „Șansă”, formațiune care s-a ales cu o restrângere a activității sale, dispuse de judecători, pe perioada campaniei electorale, după ce s-a constatat că a încălcat legislația privind finanțarea partidelor politice.
Printre serviciile prestate se numărau promovarea imaginii partidului și a candidaților acestuia, participarea la întruniri și manifestații, toate fiind realizate cu bunuri care nu erau contabilizate și declarate conform prevederilor legale.
Procurorii anticorupție au mai stabilit că în martie, inculpatul a transmis unui bărbat un pachet în care se aflau peste 613 mii de lei. Banii urmau a fi redistribuiți, prin intermediari, către persoane implicate în activitățile formațiunii, fără respectarea legislației privind finanțarea partidelor.
La scurt timp, inculpatul a fost reținut și arestat, iar în octombrie cauza penală pe numele său a fost trimisă în judecată.
Bărbatul a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic și s-a ales cu o amendă de 45 de mii de lei. Pentru a asigura plata amenzii, a fost dispusă și menținerea sechestrului pe automobilul inculpatului.
Judecătorul a decis și confiscarea sumei de 613.500 de lei în folosul statului.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
COP29: Acordul de la Paris pentru climă, „în mare pericol”, spune ONU
Obiectivele Acordului de la Paris privind schimbările climatice „sunt în mare pericol”, iar anul 2024 este pe cale să doboare noi recorduri de temperatură, a avertizat luni Organizația Națiunilor Unite, cu ocazia deschiderii discuțiilor COP29 la Baku.
Perioada 2015-2024 va fi, de asemenea, cel mai cald deceniu înregistrat vreodată, a declarat Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a ONU într-un nou raport bazat pe șase seturi de date internaționale.
Șefa OMM, Celeste Saulo, a declarat că a sunat „alerta roșie”.
„Este încă un SOS pentru planetă”, a declarat ea reporterilor la Baku.
Tendința de încălzire accelerează micșorarea ghețarilor și creșterea nivelului mării și declanșează fenomene meteorologice extreme, care fac ravagii în comunitățile și economiile din întreaga lume, notează AFP într-o relatare de la Baku, unde are loc conferința globală pentru climă, COP29.
În cadrul Acordului de la Paris, din 2015, aproape toate statele de pe Pământ s-au angajat să depună eforturi pentru a limita încălzirea la „mult sub” două grade Celsius peste nivelurile preindustriale și, de preferință, sub 1,5C.
Cu toate acestea, Copernicus, monitorul climatic al UE, a declarat deja că în 2024 se va depăși 1,5C.
Acest lucru nu reprezintă o încălcare directă a acordului de la Paris, care măsoară temperaturile pe decenii, dar sugerează că lumea este departe de a-și atinge obiectivele.
- Te-ar putea interesa și: COP29 începe, în Azerbaidjan. Ce impact poate avea conferința despre schimbările climatice ținută pe câmpuri de petrol?
OMM, care se bazează pe un set de date mai larg, a declarat, de asemenea, că 2024 va depăși probabil limita de 1,5°C și va doborî recordul stabilit chiar anul trecut.
„Noua realitate”
„Catastrofa climatică afectează sănătatea, adâncește inegalitățile, dăunează dezvoltării durabile și zguduie fundamentele păcii. Persoanele vulnerabile sunt cele mai afectate”, a spus șeful ONU, Antonio Guterres, într-o declarație citată de AFP.
Analiza efectuată de o echipă de experți internaționali instituită de OMM a constatat că încălzirea globală pe termen lung ar putea fi în prezent de aproximativ 1,3C, comparativ cu nivelul de referință 1850-1900, a declarat agenția.
„Trebuie să acționăm cât mai curând posibil”, a declarat Saulo, insistând că lumea nu trebuie să renunțe la obiectivul 1,5C.
Raportul de luni a avertizat că concentrațiile de gaze cu efect de seră din atmosferă, care favorizează creșterile viitoare de temperatură chiar dacă emisiile scad, au atins noi maxime în 2023 și par să fi crescut și mai mult în acest an.
De asemenea, este probabil ca temperatura oceanelor să fie comparabilă cu nivelurile record înregistrate anul trecut, a adăugat raportul.
Saulo a insistat că „fiecare fracțiune de grad de încălzire contează și crește extremele climatice, impactul și riscurile.
„Temperaturile sunt doar o parte a tabloului. Schimbările climatice se desfășoară sub ochii noștri aproape zilnic, sub formă de fenomene meteorologice extreme”, a spus ea.
Saulo a subliniat modul în care „precipitațiile și inundațiile record din acest an și pierderile teribile de vieți omenești... (au provocat) durere în comunități de pe toate continentele”.
„Cantitatea incredibilă de precipitații din Spania a fost un semnal de alarmă cu privire la cât de multă apă poate reține o atmosferă mai caldă”, a adăugat ea.
Ea a avertizat că seria de fenomene meteorologice extreme devastatoare din lume din acest an „sunt, din păcate, noua noastră realitate”.
Acestea sunt, a spus ea, „o avanpremieră a viitorului nostru”.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Ministerul Educației vrea să afle câți absolvenți de gimnaziu au nevoie de meditații la matematică
Absolvenții de gimnaziu vor susține în premieră o evaluare tematică la matematică, la care se va stabili care sunt temele la care întâmpină dificultăți elevii și care vor fi predate la meditațiile gratuite oferite de ministerul Educației.
Ulterior, autoritățile din educație vor face o analiză a acestor date și vor identifica elevii care au cea mai mare nevoie de ajutor. Evaluările vor avea loc în luna februarie.
„În următoarea perioadă acestor copii, mai exact în martie, aprilie, mai li se vor oferi meditații a câte 30, 40 de ore la matematică. Ei vor lucra în grupe mici, câte doi sau patru copii”, a spus Lilia Ivanov, șefa direcției, Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (ANCE).
În total, circa 6.000 de copii de clasa IX-a vor beneficia de ore suplimentare la matematică pentru a se pregăti de examenele de absolvire a gimnaziului.
Orele vor fi predate după masă, iar acum ANCE organizează cursuri de formare pentru profesorii care predau în anul curent în clasa a IX-a disciplinele de examene: limba și literatura română, limba și literatura rusă, limba și literatura română alolingvi, matematica, istoria românilor și universală.
Profesorii vor fi remunerați suplimentar pentru aceste ore, iar cheltuielile vor fi acoperite de Banca Mondială în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității educației”.
- Te-ar putea interesa și: Meditații gratuite pentru absolvenții claselor a IX-a
Decizia de a oferi meditațiile pentru elevi a fost luată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, după ce la examenele de absolvire a gimnaziului de anul trecut cei mai mulți restanțieri, circa o mie, au fost la matematică.
Totodată, pentru a exclude fraudele, în 2025, examenele naționale de absolvire a gimnaziului se vor desfășura în Centre de examene, asemeni celor de bacalaureat, sub supraveghere video.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Igor Grosu promite sprijin din partea PAS pentru Nicolae Ciucă, candidatul PNL la prezidențialele din România
Președintele Parlamentului și liderul partidului de guvernare (Acțiune și Solidaritate - PAS), Igor Grosu, a promis liderului Partidului Național Liberal (PNL) din România, Nicolae Ciucă, ajutor în mobilizarea moldovenilor cu cetățenia română la alegerile prezidențiale și parlamentare de peste Prut.
Grosu și Ciucă au apărut împreună la un briefing ținut la sediul PAS din Chișinău. Grosu a spus că cei doi discută despre cum PAS poate ajuta PNL „în procesul de mobilizare a votanților din Republica Moldova” pentru prezidențialele românești din 24 noiembrie și parlamentarele din 1 decembrie.
„Ne vom ajuta colegii (din PNL)” a spus Grosu, care a amintit că PAS și PNL sunt asociate la nivel european Partidului Popular European (PPE). „PNL a fost tot timpul alături de noi. Putem conta pe ajutorul reciproc în aceste momente cruciale”, a transmis liderul PAS.
Nicolae Ciucă este primul din cei 14 candidați la prezidențiale din România care a vizitat Chișinăul după începerea campaniei electorale de peste Prut, pe 24 octombrie.
La rândul său, Ciucă a dat asigurări că Bucureștiul va continua să sprijine Moldova în procesul de integrare în UE și a amintit că a susținut R. Moldova, în calitate de premier (noiembrie 2021 – iunie 2023), în momente complicate precum începutul invaziei rusești în Ucraina, criza energetică și inflația ce a urmat. „Am făcut-o din tot sufletul pentru că asta e datoria noastră”, a spus Ciucă, care este acum președintele Senatului român.
Sprijin, dar fără chemare la vot
Dar Grosu s-a ferit să cheme la vot și nu a anunțat oficial că-l sprijină pe Ciucă (care potrivit sondajelor este mult în spatele favoritului cursei – Marcel Ciolacu, liderul PSD) și PNL, partid care a fost susținut oficial de PAS în campania pentru europarlamentarele din vara 2024.
Atunci, conducerea PAS și-a îndemnat susținătorii să voteze PNL, dar a evitat să spună că liberalii se aflau la guvernare în România în coaliție cu Partidul Social Democrat (PSD). După anunțul lui Grosu, unii fruntași ai PAS au spus Europei Libere că se disociază de poziția anunțată de conducerea partidului și vor sprijini pe altcineva.
- Te-ar putea interesa și: Aliații partidelor românești la Chișinău sau de ce sprijină PAS-ul la europarlamentare PNL-ul
Între timp, alianța PSD-PNL a fost ruptă declarativ. Adică PNL a anunțat că iese de la guvernare, dar nu și-a retras miniștrii din Guvern. În campania din toamnă, PSD și PNL participă separat.
Deși liderul PNL este primul care a venit la Chișinău, și cel mai mare partid din România (PSD) are aliați la Chișinău, dar de calibru mai mic. PSD este asociat oficial cu Partidul Social Democrat European (PSDE) din Chișinău, format pe rămășițele Partidului Democrat după fuga lui Vlad Plahotniuc.
Un alt aliat moldovean al PSD-ului românesc este partidul primarului de Chișinău Ion Ceban – Mișcarea Alternativa Națională (MAN). Partidul lui Ceban nu-și ascunde simpatiile față de PSD, dar cele două partide nu sunt într-o alianță oficială.
Ciucă învață la Chișinău cum să combată influența rusă
Potrivit lui Grosu, pe lângă alegeri, el a discutat cu Ciucă despre integrarea europeană a Moldovei, susținută de România, dar și despre „provocările fără precedent” cu care s-a confruntat Moldova în campania electorală din cauza interferențelor „grupărilor criminale în spatele cărora stă Rusia”.
La rândul său, Ciucă a spus că Rusia face imixtiuni în alegeri nu doar în Moldova, ar fi făcut-o și la prezidențialele recente din SUA și ar putea face și în România. „Trebuie să facem totul ca partidele care sunt porta-voce a Rusiei în România, AUR și SOS, să nu interfereze în alegerile din România”, a spus Ciucă, care a contrapus cele două partide extremiste cu PNL care, potrivit lui Ciucă, este „cel mai pro-european și cel mai pro-atlantic partid din România”.
Mai multe sondaje de opinie de peste Prut arată că Ciucă ar fi în spatele sau la egalitate în intenții de vot cu liderul AUR, George Simion, care ar putea intra într-un eventual tur doi al prezidențialelor, alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Prezidențialele din România vor avea loc pe 24 noiembrie, iar un eventual al doilea tur va fi organizat pe 8 decembrie.
Candidează 14 politicieni, iar cei mai bine cotați sunt premierul Marcel Ciolacu, înaintat de Partidul Social Democrat (PSD); independentul Mircea Geoană, care anterior a fost secretar general adjunct al NATO; liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion; președinta Uniunii Salvați România (USR), Elena Lasconi, și președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Israelul cere fanilor să nu meargă la meciul de fotbal cu Franța, de joi, după violențele de la Amsterdam
Israelul a îndemnat fanii să evite meciul de fotbal Franța-Israel de joi, de teama repetării incidentelor violente de la meciul între cluburile Maccabi Tel Aviv și Ajax Amsterdam.
În pofida unei prezențe masive a poliției și a prezenței așteptate la meciul de la Paris a președintelui francez Emmanuel Macron, oficialii israelieni au avertizat duminică fanii să nu vină, de teamă că ar putea fi vizați, relatează AFP.
Meciul de la Paris, din Liga Națiunilor, va avea loc la o săptămână după ciocnirile de la Amsterdam în marginea unui meci din Liga Europa între clubul israelian Maccabi Tel Aviv și echipa olandeză Ajax Amsterdam, câștigat de Ajax cu 5-0.
Violențele au fost condamnate ca fiind „antisemite” de către liderii israelieni, americani, olandezi și europeni. Aproximativ 20 de persoane au fost rănite, iar poliția a declarat că a efectuat peste 60 de arestări. Fanii israelieni au fost duși acasă cu zboruri speciale, nimeni nefiind grav rănit.
- Te-ar putea interesa și: UE condamnă atacarea microbiștilor israelieni la Amsterdam
Descriind meciul Franța-Israel ca fiind de mare risc, șeful poliției din Paris, Laurent Nunez, a declarat că 4 000 de jandarmi vor fi desfășurați în jurul Stade de France, în transportul public și în întreaga capitală franceză.
O astfel de desfășurare masivă este „foarte neobișnuită” pentru un meci internațional, a declarat Nunez pentru radiodifuzorul francez BFMTV, adăugând că unitatea de elită a poliției naționale va fi însărcinată cu protejarea fotbaliștilor israelieni.
„Nu vom tolera nici un exces sau tulburare a ordinii publice”, a spus el.
„Antisemitism intolerabil”
La Ierusalim, Consiliul Național de Securitate al Israelului a îndemnat duminică fanii israelieni să „evite să participe la meciuri sportive/evenimente culturale la care sunt implicați israelieni, cu accent pe viitorul meci al echipei naționale israeliene la Paris”.
Organizații care doresc să atace Israelul au fost identificate în mai multe orașe europene, inclusiv la Paris, a avertizat Consiliul, sfătuindu-i pe cetățeni, dacă totuși țin să meargă, să nu afișeze semne israeliene sau evreiești recognoscibile.
La Amsterdam, fanii israelieni aveau drapele care combinau emblema clubului de fotbal Maccabi cu steagul alb-albastru israelian, cu Steaua lui David.
Meciul de la Paris - notează AFP - vine pe fondul creșterii incidentelor antievreiești și antimusulmane de la începutul războiului Israelului cu Hamas în Fâșia Gaza.
Duminică, biroul de presă al lui Emmanuel Macron a declarat că președintele francez va asista la meciul de joi pentru a trimite un mesaj de „fraternitate și solidaritate” după actele „intolerabile” de antisemitism care au urmat meciului de la Amsterdam de săptămâna trecută.
Incidentele au stârnit o condamnare internațională pe scară largă, președintele american Joe Biden și liderii europeni denunțând violențele „antisemite” împotriva evreilor.
Ministerul palestinian de Externe a semnalat „scandări anti-arabe”, iar poliția din Amsterdam a spus că fanii israelieni au smuls un steag palestinian de pe o clădire, au ars un drapel palestinian și au distrus un taxi. Înregistrări pe rețele sociale examinate de ziarul Guardian îi arată pe fanii israelieni scandând „IDF (armata israeliană) va învinge” și obscenități la adresa „arabilor”.
Poliția a declarat că atacatorii care au intrat în acțiune împotriva fanilor Maccabi au răspuns apelurilor de pe rețelele de socializare de a căuta evrei.
Cel puțin 63 de persoane au fost arestate în legătură cu violențele de săptămâna trecută și sunt așteptate și alte rețineri. Ministrul de Externe israelian Gideon Saar a spus luni că arestările au fost prea puține.
Dreapta israeliană vrea proteste
Mișcarea evreiască de dreapta Betar a declarat duminică că va organiza un protest împotriva antisemitismului înaintea meciului de la Paris.
World Betar, o mișcare de tineret pro-Israel, intenționa, de asemenea, să îl găzduiască miercuri în Franța pe ministrul israelian de extremă dreapta al finanțelor, Bezalel Smotrich, în marja unei gale de susținere a Israelului organizată de persoane de extremă dreapta.
Mai multe asociații, sindicate și partide franceze de stânga au denunțat evenimentul „Israelul este veșnic” și, în special, prezența prevăzută a lui Smotrich.
Dar șeful poliției, Nunez - care și-a dat acordul pentru organizarea galei - a declarat că Smotrich ar putea să nu participe.
„Înțeleg că, în cele din urmă, el nu va fi acolo”, a spus el.
Betar este activ la nivel mondial și are legături cu dreapta israeliană.
Directorul general al grupului, Yigal Brand, a declarat duminică într-o declarație că mișcarea este „indignată de ceea ce s-a întâmplat la Amsterdam.
„Suntem sioniști mândri și nu avem pentru ce să ne cerem scuze”, a adăugat el.
Vineri, autoritățile israeliene au avertizat fanii să nu participe la un meci de baschet Maccabi Tel Aviv în orașul italian Bologna, care s-a încheiat fără incidente.
În urma violențelor de la Amsterdam, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că a ordonat agenției de spionaj Mossad să elaboreze un plan pentru a preveni tulburările la asemenea evenimente din străinătate.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Washington Post a scris că Trump și Putin ar fi vorbit la telefon despre Ucraina. Kremlinul neagă convorbirea
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a vorbit la telefon cu președintele rus Vladimir Putin și a discutat despre războiul din Ucraina, a relatat Washington Post pe 10 noiembrie, citând surse apropiate lui Trump.
Cotidianul american a scris că Trump a vorbit cu Putin la telefon din Florida pe 7 noiembrie, la o zi după ce vorbise cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Surse anonime citate de Washington Post au declarat că Trump i-a spus lui Putin să nu escaladeze războiul din Ucraina și și-a exprimat interesul pentru continuarea discuțiilor privind „rezolvarea în curând a războiului din Ucraina”.
Dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus luni că nu a avut loc nici o asemenea convorbire telefonică și nici nu sunt planuri pentru așa ceva.
Putin a reacționat inițial cu răceală la marea victorie electorală a lui Trump, înainte de a-l felicita informal pe președintele ales la 7 noiembrie. El a lăudat „curajul” lui Trump de a supraviețui unei tentative de asasinat în iulie și a spus că este „pregătit” să vorbească cu el.
Persoane familiarizate cu convorbirea telefonică au declarat pentru WP că Kievul a fost informat cu privire la apelul lui Putin și nu a obiectat, dar ulterior guvernul Ucrainei a negat că ar fi fost prevenit.
În campania electorală dinaintea alegerilor din 5 noiembrie, Trump a afirmat că va pune capăt războiului din Ucraina, fără a oferi detalii cu privire la modul în care intenționează să facă acest lucru.
Putin a declarat în septembrie că ar dori ca vicepreședinta americană Kamala Harris să îl învingă pe Trump în alegeri, dar observatorii susțin că asta a făcut probabil parte din eforturile Kremlinului de a evita să dea impresia că Putin speră ca Trump să câștige.
Trump a indicat anterior că Ucraina ar putea fi nevoită să accepte să cedeze teritorii pentru a încheia un acord de pace cu Rusia. În aceeași ordine de idei, Bryan Lanza, aliat al lui Trump, a declarat pentru BBC la 9 noiembrie că guvernul lui Trump se va concentra pe obținerea păcii în Ucraina și nu pe ajutorarea Kievului să recâștige teritoriile ocupate de Rusia. „Crimeea s-a dus”, a spus Lanza - dar un oficial de campanie al lui Trump a negat apoi că el ar vorbi în numele președintelui ales.
Te-ar putea interesa și: Analiză | Victoria lui Trump ar putea duce la promovarea păcii în Ucraina, dar în condițiile cui?
Relatarea Washington Post cu privire la convorbirea telefonică Trump-Putin a venit la câteva ore după ce Zelenski a declarat că Rusia a lansat 145 de drone asupra Ucrainei în timpul nopții, cel mai mare număr de atacuri nocturne de când Rusia și-a lansat invazia la scară largă a Ucrainei în februarie 2022.
De asemenea, Ucraina a lansat zeci de drone care au vizat capitala rusă, Moscova, forțând închiderea temporară a trei aeroporturi la 10 noiembrie.
Forțele ruse au înregistrat progrese în ultimele săptămâni, Moscova declarând la 10 noiembrie că a cucerit orașul Voltcenka din regiunea Donețk, în estul Ucrainei.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Andrei Spînu se retrage din Guvern și din PAS
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, și-a anunțat în dimineața zilei de luni, 11 noiembrie, retragerea din Guvern și din Partidul Acțiune și Solidaritate.
Anunțul a fost făcut de ministru printr-o postare pe rețelele de socializare, în care și-a enumerat reușitele în domeniul infrastructurii și energetic, pe care le-a gestionat de la intrarea în guvern în 2021. În același timp, Spînu a spus că în toată această perioadă a fost supus „unei campanii nedrepte de defăimare”.
„Aproape zilnic am fost atacat fără să se prezinte probe. (...) Sper că acest pas să permită revenirea la discuții în spațiul public despre Moldova și mai puțin să se discute despre un om sau altul așa cum vor dușmanii țării noastre”, a scris Andrei Spînu pe rețele.
Oficialul a mai adăugat că reformarea justiției trebuie să rămână prioritatea zero.
„Atât timp cât în spațiu public se vor discuta subiecte false, grupurile criminale organizate, corupții și cei care reprezintă interesele străine ale altor state își vor duce la bun sfârșit planurile. Am văzut acest lucru la alegerile din această toamnă”, a menționat oficialul.
În ședința de Guvern din 6 noiembrie, premierul Dorin Recean a anunțat că va veni în următoarele zece zile cu propuneri de schimbări la nivelul membrilor Guvernului și politicilor guvernamentale.
Anunțul prim-ministrului a fost făcut după ce, în campania electorală, președinta Maia Sandu, a spus că a auzit „care sunt pretențiile cetățenilor” și că vor fi făcute schimbări în echipa de guvernare.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Două drone, depistate pe teritoriul R. Moldova. Chișinăul spune că au fost lansate de Rusia
Poliția moldoveană a descoperit la 10 noiembrie două drone pe teritoriul R. Moldova. Acestea au fost depistate în sate din raioanele Căușeni și Rîșcani. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a acuzat Rusia de lansarea acestora.
Potrivit Poliției, o dronă a fost depistată pe un câmp din preajma satului Borosenii Noi din raionul Râșcani. Zona a fost izolată, iar specialiștii secției tehnico-explozivă urmează să o investigheze.
Diplomația de la Chișinău a emis un comunicat în care a spus că dispune de informații clare care arată că dronele au fost lansate de Federația Rusă.
„Violarea spațiului aerian al Republicii Moldova este o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Ruse. Cerem stoparea imediată a lansării acestora”, se arată în comunicatul publicat în seara zilei de 10 noiembrie de Ministerul Afacerilor Externe.
O altă dronă, a fost descoperită în dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în localitatea Fîrlădeni din Căușeni, aceasta fiind ridicată și examinată de experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției.
Deși oamenii legii spun că nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune, iar cercetările la fața locului continuă, Ministerul Afacerilor Externe susține că acestea de fapt „pun în pericol viața cetățenilor”.
Din primele examinări, oamenii legii spun că s-a stabilit că e vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească, care nu avea atașat expozibil.
„Preliminar, acesta a făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în această noapte”, se arată în comunicatul IGP.
Presa internațională a scris că mai multe clădiri au fost avariate, iar cel puțin două persoane au fost rănite în urma atacului rusesc cu drone asupra regiunii Odesa, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.
De la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, pe teritoriul R. Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, au avut loc peste 15 incidente care au implicat dronele, inclusiv:
- căderi de fragmente de rachete și drone;
- violări ale spațiului aerian de către rachete rusești;
- atacuri asupra obiectelor de infrastructură sau militare în regiunea transnistreană;
- schimb de focuri pe segmentul transnistrean a frontierei moldo-ucrainene.
- Te-ar putea interesa și: Fragmente de dronă, găsite de poliția de frontieră la Etulia-Vlădiceni
Cel mai recent caz de acest tip a avut loc pe 16 octombrie, când Poliția de Frontieră a fost alertată de localnicii din satul Lencăuți, raionul Ocnița, care au depistat mai multe obiecte de metal provenite cel mai probabil de la un proiectil.
Un alt caz a avut loc în aprilie când fragmente de dronă cu inscripția pe aripa - „Герань-2”. au fost descoperite de Poliția de Frontieră în apropierea localității Etulia- Vlădiceni, raionul Vulcănești, la aproximativ 500 de metri de linia frontierei moldo-ucrainene.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
Doi răniți în atacul cu drone asupra regiunii Odesa de sâmbătă noaptea
Cel puțin doi răniți și mai multe clădiri avariate este bilanțul atacului rusesc cu drone asupra regiunii Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică, au declarat oficiali ucraineni, potrivit Reuters.
„Duşmanul a lansat din nou un atac masiv asupra regiunii noastre”, a arătat pe reţelele sociale Serviciul de Stat pentru Urgenţe din Ucraina din regiunea Odesa. „Garaje cu maşini şi proprietăţi au luat foc, iar clădiri rezidenţiale şi magazine au fost avariate”, a adăugat Oleg Kiper, conform news.ro
Guvernatorul regiunii a declarat că atacul a provocat mai multe incendii, fără a oferi detalii cu privire la obiectivele avariate.
Filmările oferite de serviciile de urgenţă arată cum pompierii intervin pe întuneric printr-o grămadă de resturi ale unei clădiri şi un bloc de locuinţe cu ferestrele spulberate, în timp ce locatarii sunt adunaţi în faţă.
Deocamdată, Rusia nu a comentat atacul. Ambele părţi neagă că ar ţinti civili în războiul pe care Moscova l-a declanşat printr-o invazie la scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, însă mii de civili au murit de atunci, majoritatea ucraineni.
Știre preluată de la Europa Liberă România
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te