Linkuri accesibilitate

La București are loc un protest antiguvernamental al românilor din diasporă (VIDEO)


București, Piața Universității, 10 august 2018
București, Piața Universității, 10 august 2018

La București, sute de români din diasporă și din țară participă, în Piața Victoriei, la un protest antiguvernamental organizat, la inițiativa diasporei. Protestul a fost organizat în mare parte pe rețelele de socializare în urma refuzului Federației Românilor de Pretutindeni de a-și mai asuma resposabilitatea pentru organizare ca urmare a unui conflict cu Primăria capitalei.

În debutul protestului, au avut loc o serie de ciocniri între protestatari și forțele de ordine,care au folosit gaze lacrimogene, Potrivit corespondenților Europei Libere, 24 de manifestanți și un jandarm au avut deja nevoie de îngrijire medical.

Încă de joi seară, demonstranți au început să se adune în Piața Victoriei, pentru a protesta împotriva actualului govern, condus de PSD și a schimbărilor făcute la Codurile Penale și în legile justiției. Un alt motiv de nemulțumire l-a constituit demiterea Laurei Codruța-Kovesi de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție.

Din 1990, arată un raport din iunie al Băncii Mondiale, România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare creștere a numărului de emigranți: se estimează că între trei și cinci milioane de români au plecat din țară, majoritatea - peste 2,5 milioane - fiind la vârsta când pot fi activi pe piața muncii. Altfel spus, o cincime din forța de muncă a României s-ar afla acum peste hotare.

XS
SM
MD
LG