Nascută în 17.06.1979 în orasul Chisinău Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea de Stat din Moldova. Expertă în drepturile omului și comunicare. A deținut mai multe funcții în cadrul sectorului asociativ, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Departamentul Instituțiilor Penitenciare. A reprezentat în perioada 2011-2013 Republica Moldova în cadrul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei. Actualmente este membru al Comitetului ONU împotriva torturii.
Luni
Oamenii confera diminetilor de luni titluri de mari sperante. Incarcatura emotionala care ne ghideaza deciziile matinale, uneori banalizeaza aceste dimineti, alteori le umple de sens. O durere de dinti sau un deadline care valseaza in stilul sabiei lui Damocle te poate mobiliza enorm. Risc sa intirzii. Iau un taxi.
In taxi schimb doua vorbe cu soferul curios sa afle de unde sunt.
- Mais ou est Moldavie?
Explic in van. Sunteti rusi, a rezumat omul. I-am mai explicat o data. A pretins ca a inteles. Nu as putea spune ad-hoc capitalele unor tari insulare, dar amplasarea geografica a acestora o am cel putin cel putin in minte. Nu e vina lui ca nu stie de noi, e scaparea noastra ca nu ne stie lumea.
Ajung la birou. E ultima saptamina de lucru in cadrul Comitetului ONU impotriva torturii. Astazi, urmeaza sa adoptam observatiile finale pentru patru tari, rapoartele carora au fost examinate de catre Comitet. Observatiile finale reprezinta documentul care include ingrijorarile Comitetului fata de actiunile statului privind implementarea prevederilor Conventiei si care contine recomandari specifice pe care statul parte la aceasta conventie trebuie sa le realizeze intr-o perioada de 4 ani, pina la urmatorul ciclu de raportare. De data aceasta, Comitetul a adoptat si recomandari care au vizat prevenirea si combaterea cazurilor de tortura in Transnistria cu includerea acestui subiect in agenda discutiilor care au loc in formatul 5+2. O mica victorie. Ma gindesc insa la oamenii care se perinda prin locurile de detentie si institutiile psihiatrice transnitrene, unde nu ajung misiunile straine decit cu mare exceptie.
Seara n-a promis nimic bun decit caldura. Am prins o ploaie torentiala. Am urmarit bulbucii din baltoace. Un fel de iluzii ale noastre. Construim tare multe castele din bulbuci. De ce ne miram ca nu tin?!
Marti
Cind stau dimineata in statie, imi place sa urmaresc localnicii de aici (Geneva). Tot ce pot spune cu siguranta despre ei e ca sunt liberi, deschisi spre comunicare si usor snobi. Accepta insa sa fie si ridicoli, nu ezita sa puna intrebari pe care noi, moldovenii, le mustuim in frustrarile si ezitarile noastre in frica de a nu parea prosti. Concluzia care mi-a venit in minte e ca elvetienii sunt asa cum sunt pentru ca nu poarta povara traumelor de generatii, ca n-au trecut prin represii si razboaie.
Si ma gindesc ca noi moldovenii, care traim pe bucata asta de pamint, am fost de-a lungul anilor un poligon pe care s-au experimentat atrocitati la greu: razboaie, foamete, deportari si represii. Daca tinem cont de toti cei care au murit pe front, prin siberii sau ucisi de troicele NKVD, n-am ramas decit un procent mic de oameni care au impregnata trauma si memoria colectiva a acestor atrocitati. Un om traumat nu va putea fi liber decit atunci cind s-a tratat de fricile si ranile trecutului, altfel e captiv si axat pe securitatea vietii sale si in cel mai bun caz va rezona doar la ceea ce ii afecteaza securitatea, dar nu va putea crea, edifica, experimenta, decit cu titlu de exceptie. Pe asta mizeaza politicienii care speculeaza cu pericole imaginare, inventind himere si facindu-i obidienti pe speriatii si traumatii de moldoveni. Biserica vine sa alimenteze si mai mult aceste mesaje. Iar vocile celor care incearca sa demonteze aceste mituri se reduc la mici razmerite feudale pe retelele sociale.
Si avem mare nevoie de oameni care sa inspire si de idei in jurul carora sa ne putem tine gramajoara ca popor. Acum insa tot insecuritatile ne tin gramada: migratia, saracia, prostia…Cred ca in mare parte calitatea unei societati este direct proportionala cu atitudinea si grija fata de cei mai slabi:copii, batrini, oameni cu nevoi speciale, detinuti…Virilitatea unui stat se masoara in “gingasia” cu care acesta trateaza grupurile vulnerabile…
Munca mea de aici e greu sa fie numita rutina. Aici avem dezbateri pentru fiecare virgula. Responsabilitatea care ne impovareaza atunci cind examinam dosare individuale e foarte mare si de fiecare dat cind tin un dosar in miini, imi repet in gind ca e o soarta de om dincolo de volumele de documente.
Serile au tendinta de a se consuma foarte rapid. Iar uneori se consuma si rapid si prost. In loc de o carte buna, serile au imprudenta sa se consume uneori pe retele de socializare. Cind esti departe de ai tai, nu ai cum sa te tii departe de ele. Dorurile noastre s-au mutat pe internet mai nou, dar ne dor pe bune. In carne vie.
Miercuri
Zilele bune nu se cunosc de dimineata, zilele bune sunt zilele in care responsabilitatea trebuie imbinata cu satisfactia lucrului bine facut. Asta daca ne referim la profesional. In ceea ce tine de viata noastra privata aprecierile se vor imparti. In tot cazul, exista si niste constante: capacitatea de a iubi si a accepta neconditionat. La ultima mai lucrez, la prima “am absolvit liceul”.
In fiecare dimineata incerc sa introduc cite o mica inovatie in tabieturile matinale. Mai nou, incerc sa inventariez recunostinta de a avea in viata mea oameni speciali. M-am prins ca nu imi doresc sa imi fac prieteni noi, ma multumesc cu cei pe care ii am. As fi vrut sa ma bucur de prezenta lor cit mai mult timp. Imi place sa ma regasesc in prietenii mei. Ce-i drept uneori imi vad si rateurile. Dar merci de oglinzi.
Sesiunile Comitetului au de regula o agenda hiper incarcata care ne tine conectati permanent. Avalansa de oameni de diferite etnii, rase care vin cu bagajul lor cultural, religios etc uneori oboseste si consuma. Asa se invata toleranta si respectful. Mai am “licee de absolvit”. Ca tot am pomenit de liceu.
Nu avem alta sansa de a ne face auziti si vazuti decit cu ajutorul educatiei. Investitia in sistemul educational este cel mai frumos cadou pe care ni-l poate face o guvernare. Pe termen lung asta ne este solutia. Si pentru ca asta necesita niste ani, niste minte si niste bani, solutia pe termen scurt este respectarea legii.
Joi
La birou forforta mare, am terminat adoptarea observatiilor finale. Astazi in cadrul Inaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului a fost anuntata candidatura dnei Michele Bacelet ca fiind favorita pentru numirea in functia de Inalt Comisar ONU pentru Drepturile Omului. Bacelet este ex-presedinta Chile si pe durata mandatului ei, tara a reusit tranzitia de la dictatura la democratie, de fapt felul ei de a fi si gindi a umanizat aceasta trecere, accentele fiind puse pe educatie, pe dezvoltarea sistemului de protectie sociala si sanatate.
Intr-o lume plina de tensiuni si energii machiste, nu neaparat edificatoare, femeile pot sa aduca mai multa empatie si echilibru prin intelepciune si intelegere, or de asta avem nevoie acum. As vrea sa ajung timpurile cind tara noastra va fi condusa de o femeie presedinte. Asa macar pentru experiment social, ca mai marii barbatii ai neamului au tot experimentat in politica noastra de pina acum si le-am tot tolerat incercarile, le-am tot justificat rateurile si le-am daruit sperantele noastre. N-a fost decit o iubire cu sens unic.
Activitatea in Comitet nu iti permite luxul gafarii. Fiecare zi e un exercitiu de responsabilitate si cunostinte, de cautare si afirmare a cunostintelor, experientelor si atitudinilor. Independenta pe care o confera calitatea de expert este o povara enorma. Pe de o parte iti dezleaga miinile, pe de alta, te expune la o mare responsabilitate profesionala pentru toate deciziile luate.
Profesionalismul in general nu urca pe baricade, ci se remarca printr-o abordare pragmatica, matura, responsabila si inteleapta.
Nu inteleg pina la capat de ce oamenii aleg cu emotia. Si asta e cu atit e mai tragic cu cit intr-o lume cu atita acces la informatie nu ne obosim macar cu citeva click-uri ca sa ne documentam in raport de o decizie pe care urmeaza sa o luam. Iata de ce coruptia noastra e sora buna cu ignoranta. Omul mai bine plateste 200 lei decit sa scrie o cerere cu minuta lui, ca altminteri moare de durere de cap daca citeste un text mai mare de o pagina.
O minoritate care gindeste si intelege nu poate schimba macazul tinut strins de cei ignoranti, ignorati si flaminzi.
In fiecare seara constat: comunicarea cu cei dragi face minuni. Fiica mea creste un om echilibrat si curajos. Invat cu ea si de la ea.
Vineri
Sesiunea Comitetului se termina astazi si sentimentul de eliberare este unul persistent. De regula, la finele fiecarei sesiuni Comitetul sustine o conferinta de presa. Astazi interesul presei a fost foarte mare, in speta pentru Rusia si Chile. Fiecare conferinta de presa e o “mini executie intelectuala”. A trecut cu brio.
Am sentimentul de implinire ca am reusit sa conving colegii mei de comitet sa introducem cazul lui Evghenii Makarov, tinarul care a fost torturat in unul din penitenciarele din Yaroslavl, (un caz care a fost mediatizat enorm in ultimele saptamini nu doar in presa din Rusia, ci si in cea internationala), sa fie inclus in subiectele obligatorii pentru care Federatia Rusa urmeaza sa prezinte un raport in termen de un an privind investigarea cazului si sanctionarea tortionarilor.
Mi s-a facut atit de dor de ai mei pina la lacrimi. E bine. Asta iti da senzatia ca robotizarea nu ne ajunge degraba.
Nu stiu daca e posibil sa iubim si sa nu ne irosim viata, fara anumite lectii, inclusiv repetate sau teme de acasa nefacute. Poate inteleptii au presetata aceasta functie, ceilalti insa merg prin viata infruptindu-se din incercari, pedepse, greseli repetate care n-au fost constientizate si oferte ignorate. Limitele plutitoare dintre viata si moarte ar trebui sa ne invete sa iubim si sa iertam. Raminem repetenti?