Linkuri accesibilitate

Andriano Marian: „Peste tot am fost întâmpinați cu gânduri bune” (VIDEO)


Interviu cu șeful Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei la încheierea expediței muzicale La La Play 2018.

Expediția muzicală La La Play s-a încheiat vineri seara cu un concert susținut la Cetatea Albă, de ziua națională a Ucrainei. Timp de două săptămâni 12 tineri muzicieni din Orchestra Națională de Tineret a Moldove au susținut concerte în diferite locații, aducând în același timp un mesaj cultural și social. Pentru prima dată, expediția a vizitat și patru cetăți din România, Republica Moldova, inclusiv cetatea Tighina din regiunea transnistreană, și Ucraina. Un interviu cu directorul orchestrei, Andriano Marian.

Europa Liberă: Expediția muzicală La La Play s-a încheiat. Care sunt impresiile și principalele concluzii pe care le-ați desprins din această expediție? Ați primit sau ați oferit mai mult prin această călătorie?

Andriano Marian: „Suntem cu toții fericiți pentru că am putut duce la bun sfârșit toate concertele, pentru că au fost acțiuni care s-au întâmplat zilnic și e și o cursă contra cronometru. Din fericire, am avut doar timp bun, nu a trebuit să transferăm concertele din cauza ploilor. Per total, cu toții suntem încântați pentru că am descoperit lucruri noi. Cred că asta e important într-o expediție. Fiecare concert, cu excepția celui de la Cetatea Tighina, unde am fost al doilea an, a fost unul într-un loc nou, cu oameni noi, idei noi, mesaje noi și suntem încântați că am putut să învățăm lucruri noi. Ce ține de întrebarea cât am oferit și cât am primit, pot spune că atunci când mergem cu astfel de proiecte încercăm să dăm totul. În ceea ce privește energia primită în schimb de la public sigur că a variat – vorbim și de numărul de oameni, de tiparul acestora. Dar peste tot am fost întâmpinați bine și cu gânduri bune.”

La La Play, în cetatea de la Bender
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:37 0:00

Europa Liberă: Care sunt lucrurile pe care le-ați reținut cel mai mult în această călătorie?

Andriano Marian: „Sincer să vă spun, fiecare zi a fost ca o călătorie nouă, pentru că se schimbă locațiile. Chiar dacă majoritatea concertelor au fost în Moldova și vorbim despre o țară mică, totuși avem oricum impresia că de fiecare dată ne teleportam în altă lume. E greu să selectez acum anumite lucruri care m-au marcat mai mult. Desigur că pot să menționez locurile extraordinare de la Râșcani, sau de exemplu publicul generos de la Cetatea Tighina, sau această fanfară de fete de la Holercani în fața căreia stai mirat și te întrebi cum e posibil totuși ca într-un sat să fie un ansamblu doar de fete și care este de fapt o fanfară unică în țară. Deci, rămâi mirat de felul în care acționează unii oameni, oameni care cumva cred eu că vitalizează țara asta. În fiecare locație există câte un om care își duce misiunea. Am fost marcați și de acest centru temporar pentru persoane cu dezabilități – își dai seama acolo cât de excluși sunt unii oameni și că problemele tale de fapt nu înseamnă nimic… E ca o teleportare, în fiecare zi.”

Europa Liberă: Ai vorbit aici despre Moldova profundă. Noi, ca jurnaliști, mergem prin țară și de multe ori remarcăm o față destul de tristă a realităților în care trăiesc oamenii din Republica Moldova. Tu îmi spui că ați găsit oameni care revitalizează peisajul. Cum ați simțit voi această Moldovă profundă?

Andriano Marian: „Noi vedem Moldova printr-o prismă pragmatică și realistă. Nu debordăm de optimism, dar nici nu intrăm în starea asta de pesimism care afectează mulți oameni. În fiecare locație sunt oameni, un fel de lideri locali – poate fi vorba despre primari sau despre alți oameni care lucrează cumva în binele comunității. În unele locații – orașe, sate – vezi viață, vezi că există optimism. Desigur că sunt și locații unde acest lucru nu se întâmplă. Cred că totul depinde de fiecare om în parte. Și dacă vrea să facă ceva, va face. Omul sfințește locul.”

Europa Liberă: Cum a fost această călătorie pe la cetăți?

Andriano Marian: „Eu aș spune că există anumite similitudini între ele. Nu ca dimensiuni, ci ca și construcții, se vede că există o oarecare conexiune istorică între aceste cetăți. Desigur că orice cetate înseamnă o istorie tumultoasă, o istorie aparte ce stă în spate și un loc autentic. Și cântând acolo desigur că lucrurile se amplifică ca și creativitate, ca dramatism. Ar trebui să ne mândrim cu ceea ce avem. Și cu ce nu mai avem.”

Europa Liberă: Ai amintit mai sus publicul pe care l-ați întâlnit în Cetatea de la Tighina. De ce a ieșit în evidență acesta în cadrul turneului vostru?

Andriano Marian: „Foarte generos, foarte deschis, foarte mulți oameni. Au fost vreo 2500 de oameni. E o chestie care trebuie apreciată și e un model de interes pentru evenimente culturale. Se explică și prin faptul că co-organizatorii de pe loc au avut și ei un interes să promoveze foarte mult evenimentul. În al doilea rând, mass media locală s-a sincronizat destul de bine pentru a promova evenimentul. În al treilea rând, sunt puține evenimente culturale în partea stângă a Nistrului și atunci este un interes aș spune chiar accentuat. Și oamenii deja ne știu, ne așteaptă și anul viitor și cred că vom face o tradiție din a merge acolo.”

Europa Liberă: Voi ați fost și anul trecut acolo. Ce cooperare aveți cu autoritățile locale?

Andriano Marian: „Anul trecut a fost greu, au fost foarte multe obstacole birocratice, dar într-un final am reușit. Și acum suntem în niște relații chiar aș spune foarte bune.”

Europa Liberă: Cum vă explicați acest lucru, având în vedere situația tensionată dintre cele două maluri ale Nistrului, problemele dintre Chişinău și Tiraspol?

Andriano Marian: „E simplu – noi lăsăm deoparte aspectul politic și atunci găsim liniile comune de dialog și de interes. Și atunci totul iese bine. Adică avem cu toții interesul să facem evenimente frumoase. În plus, ce e frumos este că și cei de pe loc, și noi, ne dorim ca la acest eveniment să vină lume de pe ambele maluri. Și în acest an chiar au început să vină mai mulți din Chişinău. Deci, avem interese comune. Omitem lucrurile care creează tensiuni sau care ar putea crea anumite discuții sterile.”

Europa Liberă: Inclusiv prezența voastră, a unei orchestre de la Chişinău în Cetatea de la Tighina are anumite conotații simbolice care duc spre zona politică și din acest motiv m-a surprins faptul că ați avut practic undă verde și susținere din partea autorităților locale.

Andriano Marian: „Bănuiesc că există astfel de conotații. Dar v-am spus că noi chiar uităm de aceste lucruri și încercăm să ne concentrăm atenția pe lucrurile bune. Adică este mai important ca oamenii să se întâlnească în cadrul unor evenimente culturale decât să nu se intersecteze deloc – vorbim de oamenii din Chişinău și cei din Tiraspol. Și acum era ocazia ca să fim toți împreună. Altfel nu va fi niciun progres niciodată.”

Europa Liberă: Ați simțit o rezonanță culturală cu publicul de acolo? Ați simțit că vă înțelege, vă susține?

Andriano Marian: „Foarte, foarte mult! De asta v-am spus că este un public generos și a manifestat o mare simpatie față de noi și abia așteaptă să mai revenim.”

Europa Liberă: Deci se poate vorbi despre punți peste Nistru create în acest fel?

Andriano Marian: „Sigur, se poate vorbi ca despre un model. Un model de a crea punți prin manifestări artistice, culturale. Și nu vorbim numai de noi, vor mai veni probabil și alți artiști de la noi acolo și așa mai departe.”

Europa Liberă: Deci cultura poate face mai mult decât politicul?

Andriano Marian: „Absolut! Și nu numai la noi, în toată lumea există proiecte care ajută la comunicare.”

Europa Liberă: Europa Liberă are emisiune care este difuzată și în regiunea transnistreană, din acest motiv am insistat pe acest subiect. Și, eventual, poate aveți un mesaj pentru publicul din stânga Nistrului?

Andriano Marian: „Dacă sunt oameni care au fost anul trecut sau anul acesta, vreau să le mulțumesc mult că au venit, că ne-au susținut și că au fost foarte calzi cu noi. Pentru că pentru un muzician este foarte importat să aibă o atitudine și o energie de susținere din partea publicului. Și le mulțumim foarte mult. Și desigur că sperăm noi, cei din orchestra de tineret, să se înmulțească acest public și să fie mai multe astfel de evenimente culturale, nu doar cele organizate de noi. Să fie mai des organizate și să devină aceste întâlniri o tradiție. Și nu doar vara, ci în fiecare anotimp, poate chiar fiecare lună, de ce nu? Ar fi o chestie extraordinară.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG